Cand cararile se impletesc…

…in drum.

Cugetam aseara tarziu. Ori omul stie de la inceput care-i destinul, ori influenteaza planurile si planetele si ajunge acolo. Una din doua. Pentru ca in felul nostru, cumva, toti avem un sambure profetic de Cassandra. Si da, dac-am spune, din timp, la timp, nu ne-ar crede nimeni. Cumva, dincolo de minte, ganduri, ratiune si chiar de suflet, in spatele tuturor, intuitia ne arata destinul. Pe care, nici noi insine nu-l credem. Pe care, noi insine ni-l renegam.

Carari, viata iti ofera carari. Razletite si aparent independente. Enorm de multe pe care ne impiedam in diverse altele capatate. Absurdele principii, absurdele aplicari ale regulilor. „Nu se face; Nu exista; Nu se poate:; Nu trebuie”. Aici, mintea noastra da fiecaruia orizontul iar caracterul fiecaruia da vectorul. Plini de Noduri Gordiene, rareori luam sabia si le taiem. Uneori, niciodata. Impiedicati in plasele deznodamanturilor nedezlegate, ne orientam pe diverse carari, ne impletim pana la neputinta, picioarele, mintile si sufletele. Transbordam absurdul calculat din jurul nostru in fiecare dintre noi, ca mai apoi, mistificam ipocrizia.

Ceea ce am intuit, candva, ne prinde intr-un tarziu. Cand indiferent de orizont si vector, cararile se impletesc intr-un singur drum. Pe care il vedem clar, mai real ca niciodata. E acolo, fara alte refugii laterale. Si nu mai putem pretinde ca nu stim. Doar natura noastra intima este cea care ne diferentiaza prin ceea ce facem mai departe pana cand ajungem sa ni se spune „Game over”.

Stateam pe prispa treapta si visam. Zambind.

drum

2 comentarii la “Cand cararile se impletesc…

  1. Pai da. Cand te iei „dupa muste”, ajungi pe un drum cu hartoape, te melcuiesti prin catacombe, lasi banii la al de te-a inpins curiozitatea si asa lefterit ai o cugetare pe treapta drept pridvor, cu azurii larg deschisi si zambet visator.
    Si uite-asa ajunse omul scriitor.
    Zambi cu simpatie un nea comentator 😀

Nu Se Permit Comentarii.

NU se permit comentarii !