Despre cel mai copleşitor

…sentiment.

Pe care l-am trăit acum o săptămână. E o nuanţă a sentimentului matern. O nuanţă egală cu prima zbatere pe care o simţi când fiinţa pe care o porţi în pântece capătă forţă, cu prima întâlnire pe care o ai cu cei doi ochişori pe care i-ai aşteptat 9 luni. E acel sentiment pe care nu poţi să-l explici dar din trăirile lui ai putea să scrii romane. Iubire, mândrie, afecţiune în cea mai pură formă. Fără aşteptări. Fără altă motivaţie decât „sângele din sângele tău”.

M-am nimerit la un final de oră de meditaţie. Când profesoara corecta testul. Când copilul meu răspundea şi profesoara doar îi spunea punctajul obţinut. Când punctajul era maxim. Când profesoara, de modă veche, îmi spune:
– E un copil foarte bun! Mă uimeşte cât munceşte!

Despre cel mai copleşitor sentiment am putut să scriu mai târziu. Atunci, mi-am strâns pumnii să nu plâng de emoţie. La maşină, le-am lăsat să iasă din prea plinul lor. Mi-a trecut prin ochii înţeţoşaţi momente. Momentele când o priveam cât era de mică şi din ea răzbea altă persoană. Ca mamă, copilul ăsta m-a învăţat foarte repede să fac diferenţa între dependenţa ei de mine şi faptul că e alt cineva. Da, copilul meu, dar altcineva. Sigur că am manipulat nevoia ei de mine, de noi, cu educaţia pe care am considerat că trebuie să ajungă la ea. Mi-am adus aminte de războaiele duse cu şcoala. Momentele în care am urlat : EU AM ÎNCREDERE ÎN COPILUL MEU! Sigur că ştiam că mai greşeşte, că uneori în spiritul anilor pe care-i avea, era la stadiul minciunilor. Ştiam, dar educaţia asupra acestui aspect îmi aparţinea şi n-am lăsat pe nimeni s-o facă în locul meu.

Momente. Stări. Amintiri. Bucurii. Şi, dezamăgiri. Dar chiar am avut încredere în ea. Fiindcă era altfel. Nu eram nici eu, şi nici tatăl ei.

M-am aşezat la volan. Încercam să înţeleg sentimentul care m-a zguduit prin toate fibrele fiinţei mele. Sigur că era vorba de iubire! Sigur că era vorba de mulţumire, mândrie, bucurie!

Dar mai era ceva. Că acest alt OM e copilul meu. Că ei îi aparţin reuşitele.
Că eu i-am fost dată s-o ajut, că ea mi-a fost dată, de Bunul Dumnezeu, bună.

NU se permit comentarii !