Frunză verde de măslin

…gândacul mi-e de chin!

Îi urăsc. O ură adâncă, spasmodică, inflexibilă şi plină de silă.
Viaţa la bloc mi-a marcat pe viaţă orice posibilă coabitare cu proprietarii celor 6 picioare. Insidioşii de orice scobitură, tropăitul picioruşelor lor din interiorul uşilor, plimbatul  nesimţit fără de frică prin faţa noastră, apariţia lor din orice electrocasnic, electrotehnic…toate.  Vorba cântecului:
„Pe patul meu, pe masa mea
Oh!”

Mutarea la casă mi-a adus liniştea timp de 10 ani. Desigur, paianjenii sunt, tânţarii-armăsarii sunt, când şi când îmi mai răsare vreun şoricel ori şobolan, cârcîieci de grădină pretutindeni. Dar NU gândaci de bucătărie!
Zic că de 10 ani dorm liniştită fără să simt că mă traversează ori să văd vreo lighioană. Până acum….fiindcă rasa bovină Holstein nu doarme ci s-a apucat de renovat instituţia cu tot cu oamenii în ea, fără însă să-i treacă vreuneia prin memeacă să cheme, draq, mai întâi deratizarea!

Odată mochetele smulse, dulapurile şi birourile desţelenite din lăcaşurile lor de o mie de ani, insectele cu pricina, au plecat în locurile mai liniştite unde trafaletul şi parchetul încă n-a ajuns. Şi, odată refugiaţi, au căutat liniştea unui cămin liniştit. O viitoare mamă cu oul în partea dorsala a făcut sacrificiul suprem riscând totul pentru salvarea speciei sale: în cala genţii mele. Aşa, nemâncată, nebăută a traversat oraşul, 8 km, la AC-ul maşinii mele. Odată nava-geantă ancorată în portul casei, a simţit că trebuie să meargă mai departe. Instinctul i-a spus: bucătăria! Pe care a ocupat-o fără ca eu să am vreo veste şi a devenit mamă în adevăratul sens.

Acum 5 zile, în toiul nopţii, pe când beam eu un pahar de apă, de era să mă înec cu apa, 3 lighioane de nici 3 mm circulau libere şi pline de viaţă. Au fost. Că eram în stare să mă plachez pe chiuveta dacă ar fi fost necesar. Cumva ura pentru mişelele insecte a scos din o nouă identitate: pe Cichiceanul din mine!
Aaaaaiiiiii! şi cu mişcări de-o rapiditate şaolinică, cele 3 exemplare au rămas late spre plate prin strivire.

Mi s-a făcut pielea de găină. Aşa am rămas privindu-i, uluită, până m-a cuprins disperarea plină de silă. M-am apucat de scotocit, de ridicat şi dat la o parte tot. La ora 3 noaptea. Eliberând ringul, am făcut repede raţionamentul pe care l-am descris mai sus. Dacă ăştia sunt parte din pui….unde-s restul şi, mai ales, unde le e mama?!

La cafeaua de dimineaţă, mi-am anunţat familia. Suntem în războoooooi! RĂZBOOOOI! Trebuie să ne organizăm: ne înarmăm şi patrulăm cu rândul.

Desigur, au fost de acord şi cu înarmarea şi cu patrularea. A mea. Ei au rămas să-şi trateze durerea din bască! Dar cum nu mă încurc în amănunte, am devastat raftul cu insecticide al unui magazin şi dacă era nevoie, luam şi bombe pe cardul de credit!

În fiecare noapte, cu şosete şi pantofi în picioare ca să nu cumva să-mi urce pe piele şi pentru asigurarea procesului de aplatizare în caz că s-ar fi apucat vreunul să tropăie pe gresie, cu mânuşi de bucătărie pentru o mai bună acoperire-d-ale cu un deget de iei cu ele mânerele fierbinţi şi cu câte un spray în fiecare mână pe care la o adică să-l pot arunca haotic fără să dăuneze soluţiei. Chiuvetă, sub chiuvetă. Ochiul meu crăpat de ostilitate i-a vânat cu stoicism.

O noapte, două, trei. De trei ori pe noapte. Pui cu pui. Până am dat şi de mamă. Care a fugit dar fuga i-a fost scurtă. A doua zi zăcea cu cracii în sus. Zăcea, că din unul mai mişca niţel. N-am ezitat. Ce-i strivit, strivit rămâne!

20150905_113442

Sunt în hunting în continuare. Spray mai am, determinare şi nervi mai am, nopţi sper că şi din astea să mai am. Războiul continuă până la eliminarea şi a ultimului invadator…

7 comentarii la “Frunză verde de măslin

  1. Domnul se-ndura,
    Ruga-i asculta,
    Norii aduna,
    Ceriu-ntuneca.
    Şi curgea deodată
    Ploaie spumegată
    Ce face pâraie
    Şi îmflă şiroaie.
    Dar oricât cădea,
    Mândra n-o oprea,
    Ci ea tot venea
    Si gandaci starpea

  2. mi se face pielea de gaina pentru ca si eu la bloc m-am confruntat cu armata asta. A fost un razboi de gherila din care eu am plecat invinsa din apartament ( ca gasca lor nu era doar la mine ci peste tot in bloc) dar victorioasa catre casa. Prefer oricand lupta cu trei soricuti marunti in fiecare toamna care doar ei stiu cum ajung in pod si plimba o nuca ( de unde dracu au urcat-o acolo habar n-am) – deci prefer oricand lupta cu ei , ca doar am si eu o armata de pisici care nu doarme pe sacul cu crantanele , unei lupte cu cele mai perfide insecte care probabil vor supravietui si unui atac nuclear. E preferabila si invazia unui clan de furnici – coabitam linistite , eu le stropesc cu te miri ce odata pe luna , ele ma anunta cand vine ploaia mai ceva ca aia de la meteo care-o mai dau in bara si mai nou le tratez cu malai – cica le cade greu la digestie , hihihihi , dar gandacii sunt de departe cele mai fioroase bestii din cate exista. Nu le lasa nimic de mancare , nu le lasa apa la dispozitie , toarna otet in canalizare , ca si pe acolo se stabilesc , sigileaza-le spatiile dintre mobila si perete , oooooooohhhhhh ,cccaaaaaahhhhhhhh. Bafta. 🙁

Nu Se Permit Comentarii.

NU se permit comentarii !