Hazardul nostru cel de toate zile

…al istoriei repetativ carusel.

Frumoasă
Este diavolul cel care s-a încarnat în ea,
Ca să-mi distragă ochii de la Dumnezeul etern?
Care mi-a pus în fire această dorință carnală,
Pentru a mă împiedica să privesc spre Ceruri?
Ea poartă păcatul original în ea;
Dorința a făcut din mine un criminal?
Cea care era luată de fată ușoară, o fată de nimic,
Dintr-o dată pare să poarte crucea omenirii;
O, Fecioară Maria!

“Cocoșatul de la Notre Dame”
Ascult, ascult, ascult. Reiau. Și fiecare cuvânt capătă o trăire.

Versurile astea relevă simplitatea vieții. De unde încep și se termină toate. Esența firii omenești. Esența vieții pământești. Dragoste și ură. Încredere și gelozie. Bucuria și amărăciunea. Fericire și invidie. Simplitate și înfumurare. Toate. Și din fiecare în parte tentaculele celorlalte. Împlinire, vivacitate, chef de viață, bucuria lucrurilor mărunte, realizare. Chinul sufletesc, boală, frustrare, răzbunare, neputință, chin material, complexe de tot felul, neîncredere în sine, nereușite și vrăjmășie pe viață și Dumnezeu.

Așa e de când lumea și Pământul. Și așa va fi până când și țărâna noastră s-o întoarce la stele de n ori.

Viața e un slalom printre. Dacă și cum poți. Nu e nicio fericire să fii de-o parte sau alta. Ori să fii râvnit, ori să râvnești. Și dacă te doare neputința când râvnești, atunci să nu ajungi vreodată râvnit. Transformat în monedă de schimb. Pentru propria supraviețuire. Să nu vrei să știi gustul amar al intrigii, vinovăției fără de vină, defăimării ori neputinței. Jindul și neîmpăcarea au întunecimea răului și opacitatea morții. Dărâmă suflete, îngenunchează demnități, pune lespezi pe morminte.

Nu întâmplător bucata asta de arie e cântată de un om al credinței. Un preot. Cel care din convingere și-a impus regulile castității. Care-și gândește trăirea ca ispită, ca păcat, iar lipsa de control a propriului omenesc, ca diavol.

Trufia de a te crede mai presus, neasumarea propriilor trăiri, te duc irevocabil, pentru ca să-ți păstrezi imaginea feerică de sine, la blamarea râvnei tale până la orice deziderat al răului pentru ″salvarea″ sinelui.

Un preot. De la care pleacă toți ceilalți virtuoși. Fiecare în măsura lui. Și care umplu Pământul și jurul tău.

Cum nu întâmplător este aleasă o țigancă. De la care pleacă toate celelalte ierarhii sociale. O țigancă care pentru frumusețe este stigmatizată. Obiectul răscrucii dintre carnal și sufletesc. Cea care plătește cu prețul vieții pentru că nici ea n-a văzut mai departe de aspectul fizic,  așa cum nici societatea față de ea. O reprezentare a ″ceea ce nu poate să aibă toată lumea, atunci să piară″. Mentalitate rostogolită de secole. Până de după zilele noastre.

Un cerc vicios al superficialității umane unde nu e loc de liniște, duioșie, naivitate ori blândețe, apanaje ale lumii noastre interioare.

E o incichidana din care nimeni nu iese fără să sufere sau viu. Niciodată.

2 comentarii la “Hazardul nostru cel de toate zile

  1. Diavolul sta in detalii.
    Bunica mea avea o vorba: Cunosti omul dupa lucruri mici.
    Ete si mostra: De ceva vreme papi litere la greu

    • Dumi: m-am uitat. Ce-am apucat sa vad, am rectificat…ce nu, nu. Multumesc!
      Da, avea dreptate bunica.
      Si cred ca dumneaei a cunoscut multi oameni care nu stiau sa scrie dar pe care putea sa-i considere de suflet 🙂

Nu Se Permit Comentarii.

NU se permit comentarii !