La cumpărături

… şi vizitat, voinica mea!

Să îmbinăm plăcutul cu utilul, zic! Mai o catedrală, mai un mall, mai un palat, mai magazin ivit intempestiv şi chemător la orizont! Şi, în plus, aveam şi comandă de acasă! Cu teenage-ul devenit între timp majoră, n-aveam cum, frate! Să! Că acolo e! Şi!
De data asta, însă, fiindcă îmi intrase modestia în portofel, cerinţele nu fură majore. Un fond de ten. O nimica toată, îmi zic.

O luăm agale în josul străzii. Ne împiedicăm de Palatul Regal unde sălăsluişte rar familia. N-a scăpat nimic nepozat! Soldăţeii, grădinile, pomişorii şi săgeţele lustruite cu aurolac auriu. Chiar aşa, dacă de la Paris citire m-a „fermecat” auriul – că dacă era la noi, culţi şi docţi cum suntem, precis le treceam la ramura chiciuri- ei bine, nici aici n-am scăpat. E un mister pentru mine alăturarea bronzului auriu cu jegul timpului fie în formă înegrită, fie în formă verde mucegăită cu urme clare de acelaşi glod. Da, frate, ştiu, sunt şi pretenţioasă şi în necunoştinţă de cauză asupra frumosului! Asta e, dacă am reuşit să văd mai întâi Roma cu albul marmurii răsfrânt în fiecare colţişor de Basilică de Sf Petru sau de monolit statuar isprăvit de Buonarroti cunoscut drept Michelangelo!

Mergem mai departe. Io cu ochii peste tot, colegul plictisit, venit a n luat câte 3 oară, care nu pregeta a-mi spune:

– Mie mi-e silă de oraşul ăsta! Dacă nu erai tu, stăteam în cameră!

Chestiune care m-a făcut să mă rog la Dumnezeu să n-ajung în starea lui! Că cât oi fi de plictisită şi dacă piatră n-o rămâne necercetată, din cameră tot să ies măcar dacă şi pentru o cafea şi un spectacol de urmărit, cel al străzii, oamenilor, al vieţii.

Le-am cercetat pe rând. Palatul de Justiţie, Piaţa Centrală, clădirea Primăriei care are 96 m înălțime și are deasupra o statuie de 3 metri a Arhanghelului Mihail ucigând un demon(ştiam io că Nea Mihai ăsta ţinu cu mine!), Casa Regală şi Casele Ghildelor medievale. M-am pozat regulamentar cu Pişăciosul, Piaţa şi evident c-am frecat statuia. Adică pe L’Ilot Sacre ca să mai vin prin locurile cu pricina.
Frumos! Ca să fie clar, fiind o împătimită a stilului gotic, nimic nu mi-a scăpat admirării cu mare încântare prin onomatopee epice ca: WOW! Vai! Uite! Aaaa! Iiiii! şi altele care nu pot fi redate prin tastare!
Străduţele înguste, pietonale, cu un farmec deosebit, unde, la mai fiecare pas o galerie de artă, o vitrină cu sticlărie sau porţelanuri te îmbia să te opreşti şi să le priveşti cu multă plăcere. Cafenele, mici restaurante, berării mai toate dotate cu încălzitoare de terase , pentru cei ce doresc să rămână la masele de afară. M-am bucurat de fiecare piatră cubică a caldărâmului, de fiecare boltă în arc frânt, arc butant, basorelief ori vitraliu. De 2 băncuţe din parcuri unde mi-am tras sufletul în alergătura puţinelor ore pe care le-am avut la dispoziţie doar pentru mine.

Mi-a fost greu să trec pe lângă toate ciocolateriile ivite în drum. M-am răzbunat de două ori cu câte o gofră. Mare, plină cu căpşuni, frişcă şi sos de ciocolată. Privind cum le aranjau pe toate pe gofra aia m-am simţit ca Chilly Willy când aştepta teancul de clătite şi îmi venea să spun ca el:
More strawberry, more cream fresh, more chocolate! 

Colegul impasibil. Da, nici d-astea nu-i plăceau.
De fiecare dată când mi-am luat gofre s-a nimerit ca vânzătoarele să fie românce. Aşa că mai o căpşună, mai o vorbă. Fetele cu zâmbet comercial pe chip, ne-au povestit destule cât să-mi întărească părerea despre locuri şi să-i şteargă afirmaţia colegului care le îndemna doct să nu se mai întoarcă în ţară.
– Ştiţi cum este aici? Regulile, procedurile şi normele pe care le fac, le fac pentru alţii- adică pentru români, în general pentru est-europenii fascinaţi de schengen! Aici nici unul nu aplică nimic! Corupţie, furt, ilegalităţi şi muncă la negru! Uitati-vă la ei cât sunt de șleampeți, nişte degeneraţi care s-au căsătorit între ei ca să-şi păstreze averile!
Mi-a venit în minte scena din parc, unde un monitor îi invăţa pe doi localnici să schieze pe pământul-nisip ! Am râs cu toată puterea şi odată cu mine, cred, că şi mama Natură prin reprezentanta ei în pantă Zăpada de pe Pârtie!

Intrăm într-un mall. Şi ieşim foarte repede. N-am ajuns decât în zona parfumeriei şi m-au luat de cap preţurile. Mari cât statuia Primăriei şi când am pus mâna pe un fond de ten la cei 47 de euro pe care i-am văzut că îi e preţul, l-am lăsat cu mare grijă la loc că mi-am dat seama că la câţi bani am în portofel nici dreptul să-l ating nu aveam!De jur împrejur basmale, baticuri şi multe burka. La servire sau răsfirate prin magazin având căruţul regulamentar de care se ţineau lanţ de la 3 copii, în sus.
La a 3-a experienţă de acest gen mi-am luat gândul de la cumpărături.
Printr-o întâmplare aveam să ajung în alt mall, unde am găsit ce-mi trebuia după ce m-au durut mâinile explicându-i fetei din magazin că îmi trebuie cu un ton de nuanţă mai închisă faţă de fondul de ten pe care-l ţineam în mâna. Victoria a fost a mea când, într-un târziu, a chemat o vorbitoare de limba engleză şi am reuşit să mă fac înţeleasă. Mi-am îndeplinit misiunea dată de acasă şi asta aveam s-o constat când am ajuns, prin ţopăiturile de bucurie pe care Mica le-a executat.

Am plecat agale, cu colegul în dreptul meu. Era noapte de multă vreme iar el trăgea uşor de pantofii a căror talpi se dezlipiseră şi  cu ochii semi adormiţi m-a refuzat să-i fac cinste cu o bere.
Am ajuns la hotel unde fără să aştept să-mi zică el, l-am trimis să se culce. El putea să mă refuze, eu nu putem să mă refuz să nu beau o bere locală oricât de mult ar fi costat ea, acolo, la 4 perje. Am intrat în vorbă cu un ospătar la circa 65-70 de ani. Un lucru m-a frapat, uniforma. Modelul vechi şi cu totul altfel decât al celorlalţi mişunători prin hol. Mi-a adus berea şi ne-am conversat despre bere, viaţă, ţări şi lume, în general. Aveam să aflu, a doua zi, că am stat de vorbă cu însuşi patronul hotelului. Şi, am zâmbit.

În camera de hotel bătălia cu duşurile a fost scurtă după experinţa de cu o seară înainte. M-am relaxat în tricoul de noapte, cocoloşindu-mă printre perne, picior peste picior, l-am sunat pe Manolu. Alea-alea, alea-alea, STOP, zic!
O orătanie traversa tavanul. Sper să fie un paianjen. Şi sper asta, până când a depăşit lustra şi s-a toooot dus până la plinta marginală unde a staţionat preţ de 2 minute după care iar a plecat în excursie. Închid telefonul, iau revista din dotarea camerei(că doar era de 4 lighioane, nu?! )şi aplic, căţărată în pat, lovitura fatală. Lighioana se rostogoleşte în aer şi nimereşte fix pe cearceaful alb ca laptele! Cu ochelarii cercetez victima. Un puiuţ de gândac de bucătărie. Îl iau cu neţărmuită scârbă şi-l duc spre baie. La doi paşi de uşa băii, un zgomot repetativ mă face să rămân cu gândacul în mână…Frate, ăsta-i ronţăit de rozător ! Intru cu băgare de seamă în baie, pe marginea chiuvetei avea liberă circulaţie fratele mai mare a ăluia mort, nu mă mai mir, arunc lighioana cu deces la hart la budă şi trag uşa repede după mine.

În condiţiile date, o voioşie m-a cuprins la gândul întoarcerii acasă. Şi, încă o dată, mi-am dat seama că da, dacă ar fi ca soarta să mă îndrume spre plaiuri străine, atunci aş face-o pentru flori. M-aş duce acolo unde sunt florile care-mi plac mie. Pentru toate celelalte există turism!

PS. pe colegul l-am ameţit în avion. Aşa, cu vin roşu! Ca să treacă vremea mai repede, vorba stewardului 😀

4 comentarii la “La cumpărături

  1. Stiam io ca vine vorba de vin rosu (adicatelea am anticipat) doar ca eu grabit cum sunt din partea mamei gandeam la vin pe vremea cand vorbeai despre fripturi.

  2. P.S. Si apropo de ospatar si Mica. Te-ai gandit macar odata, poate si asa in treacat, ca un cadou pe langa scop, poate sa aiba si un rol educativ?
    Spun asta pentruca prin 82 (nou sosit) am primit dela propetareasa cadou o cutie care continea mostre de higiena personala. Toate erau „first class” adica nu din cele „cumpar preturi”.
    Si astazi folosesc aceeasi marca de sapun si un pieptene care rezista peste ani. Iar peste ani am mai primit si altele in functie de cum am avansat.

    • Dumi: au fost si vor mai fi astfel de cadouri.
      Nu cred ca m-am gandit la rolul educativ cat m-am gandit la tot ce0=-i bun pentru ea sa fie!
      Iar ca educativ, faptul ca stie cat ne e uneori plapuma se scurta si nu se revolta, mi se pare la fel de important cu cel sugerat de tine 🙂

Nu Se Permit Comentarii.

NU se permit comentarii !