Probabil am fost

… scrisă.

″Capacitatea noastră de a îndura până la sfârşit în neprihănire

depinde direct de tăria mărturiei noastre

şi de profunzimea convertirii noastre.″

Richard J. Maynes
(habar n-am cine e
dar mi-a plăcut cum a spus)

N-am mai scris. Nici n-am intrat în cămăruţa numită blog. Nu pentru că n-am ce, nu pentru că nu se întâmplă, nu pentru că nu-mi mai place…ci doar pentru că…

Multe lucruri s-au întâmplat şi se întâmplă. Uneori, timpul trece mult prea greu, alteori, nici nu ştiu în ce zi a săptămânii sunt. Iar teoria mea- n-am chef să caut pe unde am scris- spune că timpul melcuieşte la greu şi zboară la fericire.

Acum ceva vreme povestindu-i o anumită întâmplare unui prieten, o întâmplare cu prea multe coincidenţe şi bizare ″10 întâmplări ciudate″, inexplicabile şi tendenţioase până la rana sufletului dar plecate din colţul opus al raţiunii colţ cu coincidenţa- felul în care se arată Dumnezeu- mi-a dat un răspuns de aproape mi-a tăiat suflarea. Nici nu mă gândisem, nici măcar nu trecusem pe lângă graniţa gândului.

Eşti scrisă pentru încercarea tăriei.″

Întâmplarea se apropie de bagatelizare. Timpul scurs a şters ce era de şters, adică aromele. Au rămas numai izurile. Şi fiindcă nu aveam şi nu mai am la ce să-mi bat capul, oricum în acel caz ratasem să-mi încerc tăria, a rămas totuşi, în buna obişnuinţă locală, extrapolarea unui răspuns- acestui răspuns- asupra altor întâmplări.

Şi m-am gândit. Şi m-am răzgândit. Şi iarăşi, m-am gândit. Şi mi-a zvcnit de câteva ori şi mâna şi limba. Şi iarăşi m-am răzgândit. Şi mi-am luat şi alte repere, exterioare experienţelor mele de viaţă în care sunt direct implicată.

În fiecare zi, clipă suntem supuşi acesteia. Alegem să fim. Tari pe dinăuntrul nostru şi ″slabi″ în faţa altora sau ″tari″ în faţa altora şi slabi pe dinăuntrul nostru. Undeva între cele două, îşi bagă cineva coada.

Plecând de la asumarea conştientă a nerăspunsului pe măsura cel puţin a aşteptărilor(a se citi provocărilor) sau, asumarea tăcerii în faţa obrăzniciilor, delimitarea de reacţii a făcut ca cel de-al 3-lea ochi să vadă altfel. Nu prin prisma mulţimii şi a trendului ci prin propria aşezare a ″ordinii de pe tricou″ a valorilor infipte puternic în principii .(Fie vorba între noi, astea nu vin singure şi neînsoţite de partea ″cealaltă″. Delimitarea♥singurătatea. Ceea ce nu e chiar ca inima neagră din povestire, atâta timp cât îmi e bine cu mine însămi. Şi-mi e, cum mi-a fost mereu.)

Dar…

Pentru că există şi un dar – de fapt un Dar- acela de a percepe mai degrabă realitatea. Care nu e roză. Şi nici măcar cenuşie. Oricât s-ar vrea a se arăta. Şi-mi vin în cap, acum în timp ce scriu, proverbele pe care bunicul a avut grijă să mi le implanteze în conştiinţa mea de copil:

– să nu ling unde ai scuipat- de aceea mi-a fost greu să scuip căci de acolo nu mai nimic,

– să nu atârni în umbra altcuiva – de aceea mă chemă virtual altcumva iar în real zidesc construire,

– să nu văd omul prin vorbele sale ci prin faptele lui – de aceea îmi adun faptele ca să am cu ce umple sacii vorbelor,

şi

să nu uit niciodată că sfârşitul lumii începe atunci când trădătorii sunt omagiaţi de cei trădaţi…

Aşa că am preferat să tac.

Să tac adânc faţă de faptele nelegiuite ale oamenilor în interacţiunea lor cu mine. Dincolo de ego-ul meu. Mai departe de orice închipuire a lor atribuită mie. Să nu fiu la fel. Să nu ridic piatră crăpătoare de inimă de om. Şi-n delimitare, să-i privesc cu ochiul cel de-al 3-lea şi le văd culoarea, care de departe, nici pe departe, nu se apropie de neprihănire.

5 comentarii la “Probabil am fost

  1. Da Ana, dar uneori la o cafea omu se mai gandeste si la faptul daca a fost „scris” precum doreste el. Ca poate nu.

Nu Se Permit Comentarii.

NU se permit comentarii !