2 în 1

…fără ofertă.

Stau şi ascult Adele cu ultimul ei album cu „hello”. Îmi place Adele, îmi place de nu mai pot ce transmite. Dacă vreodată ar fi să cânt, nu vocea mi-ar plăcea s-o am ca a ei…ci trăirea. Că altfel n-ar avea rost! Ar fi deşertăciune în note, ar fi pustiu acoperit anapoda de sunete care n-ar folosi la nimic.

Everybody loves the things you do
From the way you talk
To the way you move
Everybody here is watching you
Cause you feel like home
You’re like a dream come true
But if by chance you’re here alone
Can I have a moment
Before I go? 2 în 1
Cause I’ve been by myself all night long
Hoping you’re someone I used to know

Gânduri amestecate. Nu, n-am, aici, în interior nicio nemulţumire. Dimpotrivă, au fost zile spectaculoase. Dar nu poţi să trăieşti doar în vidul tău. Aerul rece al întâmplărilor ce ne înconjoară nu are cum să nu se strecoare în vieţile noastre. 60. Sau…poate au. Poate, alţii pot. Sunt ei şi restul lumii. Probabil ăsta e şi secretul trecerii prin lume, trăirii propriei vieţi. Nu te afectează, nu-ţi pasă, nu-ţi trebuie. Trânteşti uşa celorlalți chiar dacă stau sângerii şi cu mâna întinsă spunându-şi povestea. Egoist, atâta pot, atâta am. Fără ipocrizie doar cu cruzime. Măcar e sinceră. Asumată întru blamare, dar sinceră.

În una din zilele trecute mă aflam într-o bancă. În faţa mea două persoane, soţ şi soţie. Transferau nişte bani dintr-un cont în altul. Sume relativ mari în valută. Dincolo de fătuca bancii, care la sfârşit de program, era clar că era depăşită de situaţie şi obosită, priveam mecanismul procedural al băncii, plin de formulare şi declaraţii şi frânturi din discuţii au ajuns şi la mine.
Mă gândeam, din colţişorul aşteptării mele, la toate acele aspecte. Coadă, formulare, declaraţii, acorduri peste acorduri, fata obosită, teneşii din picioarele tipului asortaţi la treining, pufăielile de nemulţumire, comentarii, faţa fetei aproape disperate…Da, treiningul fusese în piaţă, s-a săturat de hoţi şi de nenorociţi.
3/4 din ele îmi erau cunoscute din alte timpuri, alte orânduiri, pe care le-am blamat, le-am alungat, le-am învins…

Mă uit şi n-am cum să nu văd, n-am cum să nu recunosc că doar pălăriile s-au schimbat.
Discuţia mă extrage din constatările mele. Omul cu treining era profund nemulţumit. Era întrebat de provenienţa banilor. Stupoarea aproape că i-a sugrumat vocea. Erau de împrumut. Da, de împrumut. Zeci de mii de împrumut. Contract de împrumut?! De la prieteni???
Da, da, fusese în piaţă, se săturase de hoţi, de borfaşi şi nemernici. De toţi.
Simţeam cum aerul băncii nu se mai putea pulveriza prin straturile groase de ipocrizie. Aproape mirosea a făţărnicie, perfid şi slinos.
Căutam să respir.
Se întoarce spre mine:
– Spuneţi, doamnă, dacă e posibil aşa ceva?! Câte formulare, câte întrebări, ce, dacă mi-au dat nişte prieteni bani, suntem prieteni, ce naiba?! Contract?! Cum să fac contract între prieteni?! Pentru asta am luptat noi în 89???

Aer. Vreau aer. Cuvântul „sictir” nu reuşea să-mi iasă dar era singurul pe care l-aş fi zis…

Ascult Adele. Îmi place enorm de mult cum cântă. Impresionant. Nu, atunci când e prea mult, nu neg. Îmi izvoresc lacrimile. Le las pe valea obrajilor până când mi se împreunează în barba tremurândă şi, cascadă, se ostoiesc în pânza poalei.

Hello from the other side
There’s such a difference between us
And a million miles…

Norocul nostru e că ne iubeşte Dumnezeu. Pe noi toţi. Aşa cum suntem.
Sau, poate nu.

Pentru că merit

…by Ana.

M-am nimerit, acum câteva zile, într-o zonă pe care, de regulă, n-o rulez prea des. Dacă cumva la an se întâmplă să ajung pe acele meleaguri îndepărtate ale Bucureştiului! Clar că e cu treabă, clar că de fiecare dată, datorită rulajului mare de schimbare de peisaj magazinistic(punct de reper esenţial pentru şoferul din mine), de aproape fiecare dată, descopăr America.

Aşa s-a întâmplat şi acum. Cum, dacă mă duc cu treabă, nu fac doar un circuit de formula 1, o târcoală, musai că mă mai scobor şi din maşină să ajung unde îmi trebuie. Pe drum pied, citesc, pe o vitrină de magazin, că e blec-fraideiul reducerilor la pantaloni. Ofertă, nu glumă! Intru. Mă învârt ca titirezul juma de ceas printre rafturi, suficient cât să mă încălzesc în paltonaşul meu. Când dau în clocot, mă hotăresc. Aleg, culeg, mă înghesui într-o cabină de probă.(Fie vorba între noi, urăsc probatul hainelor. Dacă vara e mai lejer, iarna, prefer să văd acasă ce-am luat! Pe principiul, dacă dă Domnul e pentru mine, dacă nu atunci e norocul cui s-o nimerii).

Întru. Trag perdeluţele. Scap de umeraşele cu pantalonii aleşi, agăţându-le. Scap şi de geanta din mână, punând-o pe scaunul din cabină. Broboane de sudoare îmi apar pe gât. Cald rău! În sfârşit, ajung să dau şi palton la cui. Un miros mă acaparează încetişor. Poafai, şi ăştia au probleme cu canalizarea şi mucegaiul! Din cauza spaţiului mic şi împrejmuit de perdeluţe, uite cum se simte de tare! îmi zic.
Mirosul mă împresoară şi mă face să bag a IV-a la descălţat. Trag de fermoarul cizmei drepte şi mirosul mă loveşte mai aprig. Eh, vine de la subsol, gândesc io, de parcă subsolul era în cabină şi nu le despărţea nimic!
Mă îndrept, scot piciorul. Mă aplec iarăşi să trag, de data asta, fermoarul de la cizma stângă. La reaplecare, mirosul îmi pare a fi de mucegai curat din sfântă căcăstoare! Ce draq mi-or fi trebuit pantaloni?! deja încep să mă îndoiesc de marea ocazie.
Dau jos şi cizma stângă şi îmi fac calculul că operaţiunea inversă o s-o fac cu perdeluţele trase ca să fie mai mult aer.

Mă reaplec cu ocazia scoaterii propriilor pantaloni.

Păzea, fugiiiiiiiiiţi! A murit familia de  sconşi! Ce spun eu aici, a murit o dată întreaga specie de sconcşi! Nene, crimă şi pedeapsă! Se ridica aşa ca un abur… o emanaţie de lovea cu upercut de KO la olfacţie!

Un gând tembel mă străfulgerează. Iau, hotărâtă şi iute, cizma stangă şi o duc la nas. Nada! Complectamente, NADA! Iau cizma dreaptă şi fac acelaşi gest! S-a dovedit fatal de aproape de nas! Vinerea 13, tramvaiul 13 şi etajul 13 s-au adunat grămadă! Adică momentul, lovitura şi striveala sub miros! M-am dezechilibrat, noroc cu peretele din dreapta de care m-am ţinut temeinic că altfel plecam cu tot cu perdeluţe trăgând după mine cabina improvizată!
Cu cizma la depărtare, îmi revin din iz. Şi, înţeleg. Căci, nu mi-a fost greu să pricep că hoitul era la mine-n cizma dreaptă iar de provenienţă, că n-am mai omorât niciun şobolan de acum 3 ani şi ăla e îngropat, pisicile nu-mi sunt străine! N-am mai avut niciun dubiu, că una dintre ele a găsit litiera ideală! Model cizmă, cu blană! Moale, pufoasă, călduroasă! High quality! Te joci?!
Normal că nu ştiu căruia dintre ele trebuie să-i mulţumesc cu vreo două şuturi sub coadă!

Ce pantaloni, ce reduceri, ce moment! Nici că mi-au mai trebuit!

Nici nu ştiu când mi-am tras pantalonii pe mine şi când m-am îmbrăcat cu paltonul! M-am încălţat, am tras fermoarele cizmelor ş-am ieşit repede înainte să vină vânzătoarea să dea perdeluţa la o parte ca să verifice dacă nu s-a împuţit careva la ea în cabina magazinului!