…de roşii. Poveste autohtonă de ghiveci pe asfalt.
2 fire, 2 paie
Iaca, mamă, ce trăznaie
Se făcu roşia pălălaie!
Le-am luat în primăvară din piaţă. 3 fire de roşii cherry. Erau ele de felul lor voinice de vreo 50-60 de cm. Arătau ca nişte codane din ai căror obraji pocneşte sănătatea. Nici n-a fost altfel. S-au adaptat repede pământului în care au fost plantate şi şi-au văzut de rostul lor. De crescut. De înflorit. De zămislit. Şi nicio dezamăgire n-au avut de împărtăşit. Io cu udatul şi legatul lor, ele cu roadele. Nu, cu copilitul pas. Nu că nu ştiam, dar azi nu, că plouă, mâine nu, că iar plouă, poimâine iarăsi nu, că s-a făcut noapte când am ajuns eu acasă, răspoimâine nici, că am avut o treaba mai grabnică iar răs-răspoimâine tot nu, că iarăşi plouă. Ca-n şi de poveste.
Zilele treceau,
Ele se-nălţau
De 2 m mi se făceau
Roşii lilipute
Care şi rodeau!
Ajunseră vijelioase până la înălţimea gardului. De două zile mă tot uit cum îţi iau avânt şi mai spre sus. De vreo două ori mi-a fugit stânga ca să-i smulgă vârfurile căţărătoare dar parcă curiozitatea e mai mare 😀 !
Ei, să te văd io, până unde ajungi mătăluţă până-n la toamnă!
Căci, io cam văd vreo două variante:
1. ori o să fie ca vrejul de fasole a lui Jack şi-o să mă caţar pe el de-o să ajung în împărăţia de pe acoperişul coşmeliei pe post de garaj al vecinului, unde o să descopăr, mimând stupoarea de rigoare, fix Uriaşul, adică, hidroforul ăla ruginutu‘ pe care tot noi l-am depozitat acolo,
fie,
2. ori o să coboare pe vrej, toţi uriaşii, adică toţi şobolanii din dotarea cartierului precum şi alte goange te tip carasmârtiţe şi pocoflendere!
Până una alta, mă laud şi io cu ele 😀