A ne complica

…de vinerea până duminica!

Vineri.
Abia întoarsă din drumurile lungi, după seara în care n-a căzut întrebarea precum securea : Ce mâncăm?!, treburile s-au îmbulzit ca la pomul lăudat, încă de a doua zi de dimineaţă. La servici mă aşteptau ca pe calul breaz şi eu să mă înghesuiam iar la ritmul ăla precum draqul la tămâie. Am ţinut ritm şi pas de deux până pe la 12. De unde mi s-a tăiat filmul. Avalanşa oboselii m-a prins din urmă şi-a dat cu mine de scaunul biroului de unde nu m-am mai încumetat să mă ridic de teamă de figuri tip plonjon. Cum n-am ştiut să-mi dau ochii peste cap niciodată şi parez cu succes şi zâmbetul pe buze orice fel de leşinuri sau altele mai rele, nici de data asta n-am procedat altfel. Abia am aşteptat să se facă ora plecării şi să mă şoferesc spre casă. Unde am ajuns cu destul succes. Nu integral, însă. Eu da, maşina mai puţin pe partea dreaptă, fiindcă, cumva, am vrut să fac schimb de vopsea cu o balustradă de pe Podul Basarab. Schimbul a fost reuşit. Eu mi-am lăsat vopseaua pe balustradă, balustrada mi-a lăsat o dungă până la tablă.

Amândouă am fost mulţumite. Ea nu s-a clintit, eu nici că m-am oprit până la patul din dormitorul matrimonial. Totuşi, am reuşit să parchez regulamentar, la poarta, calul nemţesc fără filtru de particule mincinos.

După 2 ore eram iarăşi verde. La cratiţă. Unde am rămas vreo oră când telefoanele au început să sune. Două dintre ele de plaisir adică taca-taca ca fetele, unul, însă, care mă chema la arme. Şi aşa am luat drumul Sălajului unde, după ce-am greşit de două ori locul şi m-am învârtit ca Grivei în jurul cozii, m-am întâlnit cu o Doamna care mi-a umplut maşina cu haine şi alte lucruri utile pe care le-a donat pentru cei de la Valea Plopului. Pe care le-am dus direct în locul de unde, probabil, într-o zi-două, vor pleca spre ei. Când eram plină de avânt cu plasele în mâini coborând de la etajul 3, telefonul iarăşi a târîit. Un prieten. Care suna un prieten. Care să bem un vin. Care îl sună şi pe Manolu. Care mă sună pe mine. Care îmi trasează sarcini: apă, vin, suc, vii să mă iei. Aaaa, şi să nu uit că animalele n-au de mâncare.

Cumva, pe la 2 în noapte, am încheiat aventura zilei de vineri.

Sâmbăta. Zi frumoasă ca mine! Mica în excursieeeee… Manolu la serviciiiii…Io şefă pe tarla! Şi-am început a recolta. Din dormitor, din brazda de pe partea dreaptă, am adunat toţi ciorapii lui Manolu şi alte roade lăsate de izbeliştea săptămânii, de pe partea stânga, recolta a fost mai bogată. Acolo le găseşti pe toate, de la merele Anei, până la strugurii Micăi- adică multe şi mărunte. După recoltat, am arat cu aspiratorul prin toate colţurile.
Recoltele erau bogate în fiecare cameră, iar pe holuri casei domnea abundenţa! Ale naibii se copseseră toate în numai 3 zile cât am lipsit!

Pe la 4 spre 5 după amiaza am reuşit să le pun pe toate la locul lor. Care aşezate frumos pe rafturi, care atârnate pe sârmă la uscare, care spălate şi şterse cu cârpa şi arătură prin toată casa. Cum am norocul, la 5 minute după ce am tras tractorul, adică eu şi remorca, adică mopul, pe dreapta, a venit şi Manolu rupt de foame şi obosit ca râma. Ne recuperăm amândoi până spre 8 seara când hotărâm să cumpărăm pâine….de la Lidl. Ceea ce se traduce altfel, de fiecare dată. Ne melcuim printre rafturi, la a 3 -a tură iar mi se ia curentul şi-l sfătuiesc pe Manolu să mă ia de aripă, să-mi spună „tu” şi să mă ducă acasă. În parcare, ne dăm seama că în tot coşul ăla nu e nicio urmă de pâine…Mă garează la domiciliul conjugal şi plecă să ia pâine din colţ, unde e mai ieftină, nu ca la Lidl de costă un coş întreg! Mă alimentez cu juma de kil de apă cu ceea ce încep, încet, încetişor să ies din starea de avarie.

Duminică.
Ora 6 a venit, eu cu drag m-am trezit! După ora nouă. Adică aia cu limba dată înapoi. Până la 7 jumătate nici TT-ul nu catadicsește să se dea jos din coşuleţ. La 8 era forfotă în toată casa. TT-ul pe uliţă. Manolu era plin de avânt. Eu cu entuziasmul conştiinţei lucrurilor îndelung amânate. Şi aşa ne-am apucat de treabă. Strânge pavilionul, bagă mobilierul în casă, mătură curtea, strânge frunzele din grădină, spală curtea.

Aer curat, vreme frumoasă, muncă de galeră. Tot o recuperare şi odihnă!

Pentru că merit

…by Ana.

M-am nimerit, acum câteva zile, într-o zonă pe care, de regulă, n-o rulez prea des. Dacă cumva la an se întâmplă să ajung pe acele meleaguri îndepărtate ale Bucureştiului! Clar că e cu treabă, clar că de fiecare dată, datorită rulajului mare de schimbare de peisaj magazinistic(punct de reper esenţial pentru şoferul din mine), de aproape fiecare dată, descopăr America.

Aşa s-a întâmplat şi acum. Cum, dacă mă duc cu treabă, nu fac doar un circuit de formula 1, o târcoală, musai că mă mai scobor şi din maşină să ajung unde îmi trebuie. Pe drum pied, citesc, pe o vitrină de magazin, că e blec-fraideiul reducerilor la pantaloni. Ofertă, nu glumă! Intru. Mă învârt ca titirezul juma de ceas printre rafturi, suficient cât să mă încălzesc în paltonaşul meu. Când dau în clocot, mă hotăresc. Aleg, culeg, mă înghesui într-o cabină de probă.(Fie vorba între noi, urăsc probatul hainelor. Dacă vara e mai lejer, iarna, prefer să văd acasă ce-am luat! Pe principiul, dacă dă Domnul e pentru mine, dacă nu atunci e norocul cui s-o nimerii).

Întru. Trag perdeluţele. Scap de umeraşele cu pantalonii aleşi, agăţându-le. Scap şi de geanta din mână, punând-o pe scaunul din cabină. Broboane de sudoare îmi apar pe gât. Cald rău! În sfârşit, ajung să dau şi palton la cui. Un miros mă acaparează încetişor. Poafai, şi ăştia au probleme cu canalizarea şi mucegaiul! Din cauza spaţiului mic şi împrejmuit de perdeluţe, uite cum se simte de tare! îmi zic.
Mirosul mă împresoară şi mă face să bag a IV-a la descălţat. Trag de fermoarul cizmei drepte şi mirosul mă loveşte mai aprig. Eh, vine de la subsol, gândesc io, de parcă subsolul era în cabină şi nu le despărţea nimic!
Mă îndrept, scot piciorul. Mă aplec iarăşi să trag, de data asta, fermoarul de la cizma stângă. La reaplecare, mirosul îmi pare a fi de mucegai curat din sfântă căcăstoare! Ce draq mi-or fi trebuit pantaloni?! deja încep să mă îndoiesc de marea ocazie.
Dau jos şi cizma stângă şi îmi fac calculul că operaţiunea inversă o s-o fac cu perdeluţele trase ca să fie mai mult aer.

Mă reaplec cu ocazia scoaterii propriilor pantaloni.

Păzea, fugiiiiiiiiiţi! A murit familia de  sconşi! Ce spun eu aici, a murit o dată întreaga specie de sconcşi! Nene, crimă şi pedeapsă! Se ridica aşa ca un abur… o emanaţie de lovea cu upercut de KO la olfacţie!

Un gând tembel mă străfulgerează. Iau, hotărâtă şi iute, cizma stangă şi o duc la nas. Nada! Complectamente, NADA! Iau cizma dreaptă şi fac acelaşi gest! S-a dovedit fatal de aproape de nas! Vinerea 13, tramvaiul 13 şi etajul 13 s-au adunat grămadă! Adică momentul, lovitura şi striveala sub miros! M-am dezechilibrat, noroc cu peretele din dreapta de care m-am ţinut temeinic că altfel plecam cu tot cu perdeluţe trăgând după mine cabina improvizată!
Cu cizma la depărtare, îmi revin din iz. Şi, înţeleg. Căci, nu mi-a fost greu să pricep că hoitul era la mine-n cizma dreaptă iar de provenienţă, că n-am mai omorât niciun şobolan de acum 3 ani şi ăla e îngropat, pisicile nu-mi sunt străine! N-am mai avut niciun dubiu, că una dintre ele a găsit litiera ideală! Model cizmă, cu blană! Moale, pufoasă, călduroasă! High quality! Te joci?!
Normal că nu ştiu căruia dintre ele trebuie să-i mulţumesc cu vreo două şuturi sub coadă!

Ce pantaloni, ce reduceri, ce moment! Nici că mi-au mai trebuit!

Nici nu ştiu când mi-am tras pantalonii pe mine şi când m-am îmbrăcat cu paltonul! M-am încălţat, am tras fermoarele cizmelor ş-am ieşit repede înainte să vină vânzătoarea să dea perdeluţa la o parte ca să verifice dacă nu s-a împuţit careva la ea în cabina magazinului!