Unde nu e Dumnezeu

…nimic nu e!

Și El e Iubire de oameni.

Mi s-a întâmplat. Într-un moment crucial la servici. Crucial pentru că de 3 ani totul e la paroxism. Cu ură, cu neștiință, cu răzbunări. Cu de toate. Să construiești castele de nisip e simplu, să construiești și pentru ziua de mâine, e altceva și puțini pricep asta și și mai puțini pot s-o și facă. Probabil, e printre puținele mele ziceri referitoare la serviciul meu.
Ajunsesem departe vis-a-vis de puterile mele. Le-am depășit. Și n-am știu, decât c-o zi înainte, că-mi poate fi fatal. Pentru că nu mi-am închipuit că nu pot mai mult. Nimeni de la servici nu m-a văzut. Nici când tremuram de nervi, nici când plângeam înfundat cu capul pe birou, nici când mă înroșeam de pulsee de tensiune și nici când mă dezechilibram. Nu m-a văzut nimeni în ziua aceea când nu mai aveam suflu, stomacul îmi era la gură și eram lipsită de putere. Sau m-au văzut dar… Era o zi de joi. Vineri, la servici, m-am simțit la fel. Și m-am speriat pentru prima oară.
Apoi, s-a întâmplat la ora 21 și câteva minute în drum spre prietenii noștri. Am călcat pe o bordură în pantă. Mi-a fugit piciorul în pantoful fără toc și-am făcut pârghie între bordură și asfalt. Am auzit pârîitul, mi-a rămas în cap. Și durerea atroce. Restul e banal. Medic, gips, orteză, deznădejde.
Prima întrebare pe care mi-a pus-o prietena mea, Mana, cea care a știu prin ceea ce trec, a fost: auzi, ție sigur nu ți s-a făcut rău?! Nu, sigur nu! Știu momentul.

A doua zi, însă, m-am trezit cu zâmbetul pe buze. Pentru că plecând de la întrebarea Manei, am înțeles. Cineva m-a oprit. Și nu ca să nu fac rău, ci ca să nu-mi fac rău!
Am simțit că Mi-a dat o fractură și Mi-a luat un infarct. M-a atenționat. M-a tras de-o parte. Și pentru care Îi mulțumesc!

Acum, am să vă spun povestea pe de-a întregul.

Noi, în decembrie, de 4 ani, ne facem rezervările pentru vacanța de Paști, la Meteora. De ce? Pentru că ne place tot. Și, pentru mama.
Până pe 14 februarie puteam să ne răzgândim. N-am făcut-o. Ba mai mult, am insistat să mergem împreună cu Mana și cu Victor. Victor care nici el nu știa dacă-și poate permite atâtea zile de concediu și a primit răspunsul afirmativ cu o zi înainte de termenul de 14 februarie.
Începând cu 14 februarie, eram cu rezervarea pe card. Toți.
Pățania mea a fost pe 24 martie.
O să mă întrebați dacă are vreo importanță. Are, și încă una foarte mare. Eram 2 mașini. Dacă am fi mers numai noi, cu o singură mașină, cu 4 persoane, cum aș fi ținut piciorul aproape 10 ore de mers cu mașina și aș mai fi putut lua scaunul mobil?! Așa, am avut întreaga bancheta din spate a mașinii lor numai pentru mine iar în mașina noastră, al patrulea loc, a fost ocupat de scaun.

Am ajuns la pensiune. Știți care a fost primul lucru pe care l-am văzut?! Pensiunea avea rampă pentru persoanele cu dizabilități. Dintre cele 4 la care am mai fost cazați vreodată e prima oară când o pensiune avea așa ceva. Așa ne-am descurcat.
Cine și-ar fi putut închipui în decembrie anul trecut?! Cine?! Doar El știa. Și-a aranjat cumva ca toate alegerile făcute de noi să se alinieze la o situație care a urmat să fie…

Revin. Dumnezeu mi-a dat o fractură și mi-a luat un infarct. Mi-a dat și-a avut grijă prin prieteni și prin întâmplările legate.
Nu l-am văzut pe Dumnezeu. L-am simțit alături de mine în toată Măreția Lui.

 ——
Înainte de publicare i-am dat Manei să citească ceea ce am scris mai sus. Și-a mai adăugat ceva:

Verde crud, verde crud si pomi înfloriți. Și niște pomișori înfloriți roz-mov, cu flori și pe tulpini. Pata de culoare a drumului prin Bulgaria și Grecia. I-am prins în plină înflorire. Pe drumul de întoarcere, aveau și un pic de frunze verzi. Ultimul pom mov e aproape de vama, în Russe. Sperăm să-i vedem și pe la noi, măcar la Giurgiu. Dar nu-s. Sau nu i-am văzut. Dunărea îî păstrează dincolo de ea. Ajungem acasă. Gugălim. Pomul Iudei/Arborele lui Iuda. Pomul de care se spune că s-ar fi spânzurat Iuda Iscarioteanul, după ce l-a trădat pe Cristos. Parte din povestea noastră cu mănăstirile din Meteora. De Paști. Când Cristos a-nviat…

2 comentarii la “Unde nu e Dumnezeu

Lasă un răspuns