… pe faze, al unei duminici liniştite.

Faza I
Undeva pe la 4 de dimineaţa. Din cauză de măsea. Aştept să-şi facă ketonalul efect. În casă, nici mâţele nu s-au sinchisit să mă bage în seamă. Afară, la – grade câte au fost, nimic nu se clintea. Deci o linişte aproape perfectă dacă din dormitor nu s-ar fi unduit şi răspândit, în toate cotloanele, sforăiturile lui Manolu.
Faza II
Ei bine, în liniştea asta, la un moment dat, un zgomot acut şi înfundat de prăbuşire se aude în toată casa. Mă ridic ca marmota de pe scaun şi privesc în zarea holului. Înaintez cu luare aminte şi numai că venind vijelioasă de scări, mi se loveşte de picior cu o viteză demnă de invidiat pentru orice alergător, mâţa cea bătrână. Ea sare ca arcu′, io scot un icnet ca draqu!

Luăm amândouă poziţia de apocalipsă. Ea cu coada zbârlită şi într-o parte, io cu ce am apucat la îndemână, adică cu un prelungitor, cred că pe post de lasou, că nu ştiu ce să fi fost în mintea mea! Aprind lumina şi dau un ochi în bucătărie. Nada!
Aprind lumina pe holul mare. Nada!
Cu prelungitorul ăla de parcă el ar fi fost un colt 45 semi-automat iar eu James Bond în poziţia aia cu un picior înainte şi genunchi uşor flexaţi. Nici acum nu prea înţeleg cum am reuşit să urc scara spre etaj cu picioarele aşa îmbârligate. La capătul scărilor avea să mă aştepte sursa zgomotului.  Cele două stative cu câte 2 bări pentru cămăşi erau grămadă. Care la pământ, care la 30º sprijinite pe ce găsiseră în calea lor! Cămăşile lu′ Manolu, vreo 45, abia călcate cu o zi înainte,  sub formă de grămadă spre pungă! Acum era o apocalipsă şi mai apocalipsă decât cea din întâlnirea cu Pusi, mâţa!
Un orologiu sună patru jumătate.
Cine mută-n oare cămăşile noapte?
– „Eu sunt, bună maică, fiica ta iubită
Eu, cea cu măseaua în durere ascuţită.
Soarta mea fuse crudă astă dată:
Măseaua-m pulsează, cămăşile căzură deodată.
Şi tăcerea nopţii astfel i-a răspuns:
– „Ce spui, tu, străino? Toţi ai casei dorm!
Treci şi mută cămeşile că al tău e domn!

Faza III
Ceea ce am şi făcut. Câte una pe fiecare deget. Un soi de Devi, zeitatea hindusă, dar cu umeraşe. La final, mă prăbuşesc pe canapea, ştergându-mi sudoarea de pe frunte. Nu poposesc prea mult, bag de seamă că măseaua s-a cuminţit şi mă rebag la somnul dimineţii, că se făcuse deja de vreo 5 juma.

Faza IV

E seară. E iarăşi linişte. Cămăşile stau, în continuare, împrăştiate pe toate clanţele uşilor din casă. Mă uit frumos la Manolu. El se uită la fel frumos. Amândoi ne gândim la acelaşi lucru, fapt pentru care Manolu ia drumul beciului în căutare se scule, sârme şi alte dispozitive de reparare a bărilor. Pe uşa deschisă de la beci, pisoiul cel vestit pe nume TT o zbugheşte înainte ca 45-ul piciorului Manolului să îi poată opri avântul.
– Tomy, Tomy, Tomy! geaba strigăte, geaba onomatopee urmate de tradiţionalele ziceri de bine pentru pisoi. Pe ăla l-a durut în bască! Dacă ar fi purtat.
Manolu îşi ia tot ce are nevoie din beci, le aduce apoi, coboară iarăşi în căutare de mâţ tembel. În camera mică nici urmă de TT, în camera mare îi zăreşte coada.
Coada şi apa. Apa din beci. De un deget d-al lui, pe gresie. Din fericire, un deget orizontal.

Faza V
Foicica fagului,
La poalele beciului,
La piciorul caloriferului
În mijlocul
Beciului
La adâncul
Căsoiului,
Pe gresia gri-ntinsă,
Şi de ape coprinsă,
Lucră Ană şi Manol,
Să strângă, cu mopul, apă, nu petrol.

Faza VI

În şirul logic al întâmplărilor dintr-o duminică oarecare, după ce am strâns apa, după ce am găsit şi oarecum sursa, după ce Manolu a reparat şi suporturile, ei bine, acum ne putem bucura de duminica asta liniştită atât cât a mai rămas din ea, dat fiind că i-au mai rămas vreo 2 ore…iar măseaua mi-a înviat pulsând.