din seria…

…intotdeauna se gaseste unul(una) mai pro(a)st(a) ca mine…

Nu-mi amintesc, in aceasta dimineata, cum mi-am adunat gesturile alea mecanice cat sa execut metodic (aproape, de cum s-a dovedit),  intreaga rutina.

Ei bine, da, totul s-a desfasurat conform proiectarii indelung imbunatatita si a la long exersata. In masina, la poarta, mi-am amintit ca n-am luat si telefonul mobil. N-apucasem sa plec, asa ca, intorsul din drum l-am efectuat dar nici p-ala nu-l mai am in cap! Stiu c-am parcat, stiu ca am simtit pe obrazul drept o picatura de apa si mai stiu ca vazand o balta in fata mea, eu ma uitam la ea iar ea era senina…M-am sters pe obraz, mi-am zis c-o fi cu noroc, culoarea albicioasa dandu-mi de inteles ca ploaia nu a inceput.

Cum nici asta nu mi s-a parut o tragedie, mi-am continuat agale(aproape) drumul dupa ce mi-am scosul tocul din gratarul de la intrare, in prealabil, chircindu-ma intr-un picior gol. Normal, in pantof, o pietricica pe care izgonit-o cu un gest de mare feminitate, scuturand pantoful cum isi scutura cainele la pom, laba.

Un gand misogin a inceput usor sa-mi dea tarcoale. Dintr-o zdruncinatura si-a luat si el(gandul) zborul, impiedicandu-ma de pragul usii si datorita tocului de usa, n-am ingenuncheat cu capul in biroul colegului, si asa, am scapat sa ma marit si a treia oara. Mi-am aranjat suvita rebela si-am dat cu inocenta „Buna dimineata”‘.

Am cascat ochii cat sa-mi atinga genele sprancenele ca sa nu sparg si cana de cafea pe scari. In fata tonomatului cu cafea, zambeam victorioasa. Aveam cana intreaga. 2 pahare cu cafea sunt la fix si la buza canii. Nici mai mult, nici mai putin. Marc banul, ala vajaie, mataie, clipoceste, cotcodaceste si lumineste a verde de gata. Apuc paharul, il duc si deasupra canii…Ma uit cu stupoare la pantofii mei cei bej…sunt maro cu spuma. Cana la locul ei, paharul undeva la juma’ de metru de mine. Ma uit la el, ma uit la cana, ma uit la cafeaua care mi se prelingea pe fluierele picioarelor, aventurandu-se in pantofi. Nu inteleg nimic. Si, da, cafea era si cu zahar.

Intru la toaleta…si ma privesc in oglinda in timp ce mainile cu apa indepartau dezastrul. Da, da, io sunt, imi soptea gandul ala, in barba…si reflexiile oglinzi imi confirmau cu spor prin valul ce ma arata de doua ori.

La intoarcerea in birou, pe un hol, eu leganand incetisor cana acum doar pe jumatate plina, o colega rezemata de un perete, cu telefonul la ureche. La usa biroului ei.  Ma uit la ea, ochii sclipitori, zambet de vulpe. Da si ea cu ochii de mine si se fastaceste. Incerc sa trec mai repede mai ales ca, ajungand in dreptul ei, aud vocea masculina pe care o recunosc ( 😀 si cred ca toata lumea din incinta ) susurand niste alea de mare inflacareala si umflaturi in corpurile cavernoase. Bag capul in cana si o iau la trap. Cam la vreo doi coti de trap, reaud vocea masculina. Tare. Clara.

Zambesc…moama, ce-am mai zambit! You make my day, honey! Mai fac trei pasi si nu ma pot abtine:

– Fata inchide, draq, difuzorul telefonului!

cu memoria scurta…

…dar nu ne vaitam de logica. Zambind intre preventie si bucluc.

Discutii. Amicale. Profesionale. O dam de gard, cumva, cu calculatorul. Din vorba, in vorba:

– Nu-mi merge internetul acasa. Nu m-am invartit si io de un cleste ce sertizat…imi zice cu obida.

– Cleste de sertizat?! D-ala de mufe?

– D-ala!

– Am io! Daca nu uit, maine, il ai, si bag faianta cu tot cu model pauza la incisivi.

Cum ma stiu nauca si bramburita, nu stau pe ganduri si-mi notez in palma . Cat notam…minunatia de minte isi facea de treaba : „ete, nah! N-ajungi tu acasa…nu te speli tu pe maini?! O sa-i aduci clestele…cand ti-oi grava cu letconul! ” Ca sa nu-i mai dau apa la moara mintii mele nastrusnice, scriu scurt si foooarte repede : „cleste Dragos!”

– Ce faci, mah, acolo?!

– Scriu! zic, si-i intind palma.

– Moaamaaa…bine, draq, ca n-am avut nevoie de un ciocan!

cleste Dragos

ps. Nu cred ca mai exista dubii ca, dimineata, am uitat. M-am intors din drum ca sa-mi iau un CD…nicidecum clestele. Tinand cont ca pe CD urma sa-l ascult la calculator…cumva un arc electric s-a produs si, in prag de poarta, mi-am adus aminte si de!

dialog intim…

…intre oama si inginer…

Fara chef si cu entuziasmul spre ratare, imi trag o pereche de jeansi pe mine sa plec cu fii-mea in marea nebunie numita AFI. Pe care n-o (mai)suport. Cu must-ul in cap  fac eforturi disperate sa inving lenea. Un suierat ma scoate din lupta ancestrala. Am sperat ca sa fi provenit de la vecinu’, sa fi dat el drumul la pompa de presiune…N-a fost sa fie si sa se auda de peste gard. Atentia mi-a fost indreptata spre un calorifer. Calorifer care, pardoxal, facea spume la imbinarea dintre capac si corp.

Povestea in sine e clasica. Un amarat de por dintr-un tub cu spuma de par. Jet. Oprit fix la imbinarea aia care te inducea in eroare vizuala. Un fel de Dealul Negru de Romstal.

Ceea ce insa am sa povestesc e suma gandurilor, dialogul si batalia intre instinctul primar si inginerul din mine, din acele momente catastrofale pana sa prind irefutabila dovada de por si jet.

Capul meu. Personajele din capul meu.

Instinctul si Inginerul :

Ins(instinctul) : Vaaai, caloriferul face spuma! O sa crape!

Ing(inginerul) : Face pe draq! Esti tembela?! De unde draq sa faca un calorifer spuma?! Ce, e caine turbat?! E vreun tub ceva.

Ins: Ba, esti chior, tu nu vezi cum infloreste spuma de sub capac?! Uite, m-am uitat, nu se vede nimic de la vreun tub, ii zic contorsionata deasupra masutei ce se interpunea intre mine si calorifer.

Ing: Ma enervezi! In calorifer e apa si daca o-ti fi pus antigel! De unde spuma?! Care spuma?! N-o lua razna, antigelul nu face spuma! Intinde mana si vezi ce spuma e aia!

Ins: Nu intind, mi se pare acida! Nu pun mana pe ea! Apa? Aaaaaapa?! Doamne, parchetul, mobila de dormitor…, nu, pe hol e gresie…direct in sufragerie…parchet…mobila! Luate-ar draq de inginer…tu stai si gandesti insa la o adica, tu strangi apa sau io?! Mars din gandul meu ca deja ma vad cu carpele in mana, ligheanul alaturi si io in genunchi!

Ing: …Bine, fata…Da-i cu apocalipsa inainte…Acida…auzi la ea…parca nu vede ca nu se topeste  caloriferul sub spuma…Poafai, mai bine plec, ADN-ul e mai tare decat cartea…

Ins: Auzi, daca tot esti asa de destept…de unde draq se goleste instalatia, ha?!

Ing: Da” ce, m-am ocupat io vreodata?! Da-i telefon instalatorului sau lu’ barbatu-tu!

Pauza de conversatie intre personajele din capul meu. Opresc centrala. O scot si din priza. Telefon. Vorbe reale. Mainile harnice si brusc puternice muta toata mobila si altele din dreptul caloriferului. Masuta, cutii si pungi&pungute. Opresc din robineti si turul si returul. Ma apropii de zona crepusculara. Un miros…cunoscut intre sapun si sampon. Pun mana pe spuma, o duc la nas. Ma uit instantaneu la tubul de spuma, care, acum, fara presiune isi prelinge ultima spuma agale, pe el.

Ma uit rusinata in jur. Mai aveam sa mut si sifonierul…

Inginerul din mine e cu roatele in sus si rade cu lacrimi.

– Auzi la ea! Cica…face spuma caloriferul…si spuma e acida…si vine tsunami- ul peste ea! Si rade, si rade…si rade…

Al draqului inginer! ii zic in barba…Mai taci, mah, cu logica ta!…