Întrebare

…simplă cu răspuns lung şi complicat.

″De ce nu mai scrii?″ o întrebare venită pe mail printre alte întrebări. N-am răspuns acolo, am să răspund aici.

Nu mai scriu dintr-un motiv foarte simplu: datorită subiectelor. Fiecare se simte personaj. Şi, într-un fel, chiar e. Inclusiv eu sau mai bine zis, începând cu mine. Cumva lezez- ştiu bine că nu e aşa decât în măsura în care fiecare se recunoaşte în oglindire şi nu-i place ceea ce vede. Şi-am obosit.

Viaţa e aşa cum e, cum ne e dat să fie. De la noi făptuire ori de la ceilalţi punere în faţa faptului împlinit sau, pur şi simplu, dintr-o nimereală conjuncturală. Rareori facem ce vrem, rareori suntem cum suntem. Natura umană e diversă şi plină de nuanţe. Alb şi negru există doar în capul idealiştilor, restul îşi ghidează rolul pe scena vieţii după nuanţe, cireş, interese, supravieţuire indiferent de ceea ce înseamnă asta în abisul compromisului. Să iertăm, să tolerăm, să înţelegem. Numai că nimeni nu iartă, nimeni nu tolerează şi, şi mai puţini sunt cei care înţeleg. Dezbrăcaţi de motivaţii- reale, imaginare, prioritare sau puerile- rămânem goi şi nu ne place ceea ce vedem. Nici singurătatea, nici „neica nimeni” în faţa propriei oglinzi. Nu suntem în stare să ne asumăm şi nici să fim modeşti în drumul nostru prin zile.  Trebuie să fim „cineva”. Centrul universului altcuiva. Niciodată al sinelui nostru.

Nu mai scriu- şi iată cum mă dezic prin aceste rânduri- fiindcă cu înaintarea în vârstă, încep să înţeleg -să constat- că totul se măsoară în clipe. Pasagere şi complet aleatorii. Clipe de bunătate, clipe de iubire, clipe de prietenie, clipe empatie, clipe de corectitudine, clipe de demnitate, clipe de onoare, clipe de ascultare, clipe de autocontrol, clipe de cinste, clipe de blândeţe, clipe de compasiune, clipe de credinţă, clipe de curaj, clipe de discreţie, clipe de generozitate, clipe de hărnicie, clipe de justiţie, clipe de loialitate, clipe de onestitate. Doar clipe fără consecvenţă. Ca nişte mici străluciri pe cerul întunecat. De cele mai multe ori aprinse în relaţia cu noi înşine. Între ele, clipele-puncte din codul Morse ale vieţii, sunt liniile aceluiaşi cod, lungi şi interminabile ale compromisului îmbrăcat de cele mai multe ori de sabia răutăţii, răzbunării şi al urii. Pe care trebuie să le trăieşti şi a doua zi, ca punct de plecare într-o nouă reconfigurare a zilelor ce urmează să fie.

Nu mai scriu, pentru că nu mai am ce fără ca să nu mă privesc în oglinda nemulţumirii mele ca imagine a ceea ce fac, fie un spasm dureros a ceea ce nu vreau să fac sau să fiu vreodată.
Viaţa e aşa cum e, cum ne e dat să fie. Celelalte mii de cuvinte pe care inima mea le va vrea să le scrie, cel puţin deocamdată, se vor reflecta numai în miile de necuvinte din imaginile surprinse şi aduse în faţa vieţii mele printr-un obiectiv oarecare.

 infinit

6 comentarii la “Întrebare

  1. Aiurea, eu am vrut să mă fac „tonomat„, dar toate locurile bune erau ocupate.
    Norocul meu, am rămas mai curat şi mai uscat.

  2. De abia astept sa vaz cum incep sa tzupaie condescendentii, cum infloreste/ se ofileste (de la caz la caz, nu ? ) ludicul in timp ce etosul tresalta in mod natural 😀 😛
    Zau, al naibii de lung si nu neaparat necesar postul de mai sus; fireste, in opinia mea . Si care nu-i nici musai si nici necesar sa se potriveasca cu a altuia.
    Insa, la drept vorbind, indiferent de platforma utilizata, indiferent ca vorbim de foto, video, audio, text (pe forum, blog sau chat ori zgariat pe ziduri de genul feisbuc), prea-s multi perfecti in tot locul; din pas in pas sau din doi in doi pasi, nu mai poti trage un partz fara sa deranjezi o capodopera uber-ultra- mega ( fericita neincetat) si cel putin cu pretentie de arta contemporana.
    Pe-aici, din cand in cand s-a intamplat sa apara ideea ca-i posibil sa fie o greseala. Iar alteori , pur si simplu sa vietuiasca veselie din aia molipsitoare ori melancolii de toamna, primavara… Adica, in comparatie cu cele de mai sus, un esec din ala gresit 😀
    Asa. Si ?
    Poate se va dovedi ca e vorba de un esec monumental ! De tinut minte. De povestit nepotilor. De pus la avizier, in scara blocului sau pe holuri de orezarii multinationale ori autohtone. Sau, poate ca (mai ) bine nu 😀
    Insa nu ai si nu avem cum sti in momentul asta. Nu inainte de finalul firesc. Cu fanfara, flori, copita intinsa elegant…. Nu asa , de musai, pe repede inainte, ca se strica la scrobeala sau feng-shui unul ori altul
    E blogul tau. Sau nu mai e. Treaba ta, decizia ta
    Insa daca se rezuma totul la morse….. sa moara Pitzurca in Arabia daca nu-s prea prea multi si bine reprezentati „baietzii”. Si absolut degeaba 😀

    • Claudiu: eu stiu ca ai dreptate in mare parte. In cea mai mare parte. Insa, cateodata e cate o presiune pe care n-ai cum s-o ignori. Cu atat mai mult cat ea iti e si foarte aproape. Mai vedem, mai cercetam, mai lasam timpul sa curga.

Nu Se Permit Comentarii.

NU se permit comentarii !