Taguri Arhive: Grecia

Acropole

de

…Oraşul de sus.

Sunt mii de pagini de carte, sunt mii de site-uri despre Acropole. Înşir doar trăirile mele, bucuriile mele şi mai ales, recunoştinţa mea pentru că am fost, pentru că mi s-a dat.

Am călătorit mult, cu părinţii mei, încă de la vârsta de 8 ani. Am avut ocazia ajung în Italia şi în alte ţări şi să văd rămăşiţele civilizaţiilor romane şi greceşti. În Grecia, în aceea perioadă, am poposit doar 5 ore, între 2 avioane. O cursă contra cronometru din care nu-mi aduc aminte mare lucru. După atâta vreme, m-am reîntors.
Din vale răsăreau câteva coloane. De la depărtare, privind rampa care trebuia urcată, îmi părea mai impresionant urcuşul decât coloanele din vârful dealului. Nu ştiu când am urcat, drumul şerpuit plin cu  vestigii, teatrul mi-au captat atenţia. Amfiteatrul, şi mai ales gradul lui de păstrare şi refacere, a fost primul semnal de interes pe care l-am perceput ca fiind mai mult decât o simplă bifare a unui obiectiv turistic. Am numărat peste 15 fotografii pe care i le-am făcut numai lui. Mi-ar fi plăcut să avem acces, să ne putem aşeza pe băncile circulare refăcute de marmură. M-am imaginat stând în faţa peretelui frontal şi privind cerul prin arcadele generoase… A fost începutul unei experienţe unice pe care niciun moment n-am bănuit că o să aibă un impact de puternic asupra mea.

Am urcat, în grabă, înaintea tuturor. Am întors capul la dreapta. Copleşitoarea imagine, la care nu mă aşteptasem absolut deloc,  m-a amuţit. Eram în faţa intrării numită Propylaea. Îmi depăşise orice aşteptare. Ruinele pe care le aveam în minte, nu se potriveau deloc cu imensitatea şi măreţia pe care le aveam în faţa ochilor. Apoi, au urmat toate celelalte : colonadele, monumentul lui Agrippa, templele, Erehtionul, Parthenon-ul .

Cartea albă, cartonată, a Legendelor Olimpului deschisă de copilul de 8 ani. Bucuria, savoarea şi vraja cu care i-am parcurs paginile poveştilor, curiozitatea pentru detalii şi încântarea cu care i-am privit desenele frescelor şi ale statuilor, misterul şi misticismul zeilor. Pe toate mi le-a reamintit într-un minut şi le-am retrăit pe tot parcursul vizionării. Legendele Olimpului citite cândva nu mai erau deloc legende şi poveşti ci o realitate vie şi magnifică.
Mă bucur că mi s-a dat să fi ajuns acolo şi eu.

La îmbinarea dintre

de

…mare şi munte.

Voula, zona metropolitană de sud a Atenei, se află la 16 km de centrul orașului. Pe coasta Golfului Saronic, la poalele de sud-vest a muntelui Hymettus. Accesul către ea s-a făcut de ne-au ameţit spiralele drumului naţional. Ioana(GPS), fără de care ne-ar fi prins Paştele căutând, şi-a căpătat respectul nostru cu această ocazie. Apoi, am dat de rampele străzilor pe munte. Cu înclinaţia lor, cauciucurile sfârîiau pe asfalt iar maşina, în I-a, părea că stă pe loc şi asta într-o poziţie suspendată.

Ne-am cazat în unul din apartamentele vilei de unde, dimineaţa, Voula aflată perfect la îmbinarea dintre munte şi mare, ne-a încântat cu priveliştile ei.

Un orăşel de munte

de
Grecia

…ARahova.

Exact! Aşa ne-a frapat şi pe noi asemănarea numelui, însă, fără de asemănare a locurilor. Un orăşel de munte parcă deprins dintr-o carte cu poveşti. În miniatură fără să fie miniatură.

Un cot de stradă care nu numai că ne-a plăcut mult dar aproape că ne-a prins noaptea plimbându-ne. L-am parcurs aproape de două ori. Ne-am oprit la fiecare colţişor de unde răsăreau, spre vârf de munte, alte străduţe la fel de fermecătoare. Popasuri ca cele din poză, cu pernuţe şi floricele, pe pervazul exterior al ferestrelor mari. Casele cu balcoanelor lor generoase din care nu lipseau florile. Flori de toate felurile şi ghivece aşijderea. Comercianţi cu marfă de tot felul şi în special, cele locale. După ce-am savurat, în cântecele de păsărele, o cafea, ne-am făcut câteva cumpărături din cele ce ne-au înghiontit la inimă, am repornit la drum.
Bun-gust, curăţenie, un peisaj sublim, viaţă, ARahova.

Indicaţii preţioase

de

…de copilot.

– Ce scrie acolo pe panou? Unde suntem?

Boabă de rusă n-am făcut. Cu atât mai mult, boabă de bulgară, nu s-a strecurat! Mă uit la panou, el trece pe lângă maşină şi rămâne-n drum, eu gânditoare la 120 la oră.

– Ce scria? Ce scria?

– Fundiţe şi zero barat! zic plină de entuziasm.

Oleacă mai la vale, depăşind Bulgarită, rapiţâtă şi liliacâtă la care m-am zgâit tot drumul, în ţara lui suflaki, ţipuro şi ţaţichi, alte indicaţii preţioase aveam să dau şi numai atunci când nu bifam pe-o listă fix cu ce plante şi cu ce flori, de pe marginea drumului, o să umplu portbagajul la întoarcere.

– Unde suntem?

– La Pi, Delta, Alfa şi Omega! Asta-i drumul bun, parol!