Pandemia de azi, pandemia de mâine

Normalitate pandemică? Nu. Teroarea pandemică? Da.

 

Pandemia de azi, începută mai ieri, pandemia de mâine, construită de azi.
Mă uit la mine și în jurul meu. Eu, familia mea restrânsă, familia mea extinsă, prieteni, colegi, vecini. Ce se întâmplă cu noi? Nu toți suntem tari de înger. Nu toți reacționăm la fel. Eu, de exemplu, 2 luni după ce pandemia a fost declarată, cu toată rațiunea, n-am putut să înving durerea de gât apărută prin simpatie. Care se declanșează, de atunci, în creierul meu ori de câte ori există un caz pozitiv în jurul meu. Am apropiați care nu vor să mai iasă din casă sau, alții, când aud, de cineva pozitiv în proximitate, devin iraționali sau, pe alții îi apucă furnicăturile din cap până-n picioare…Instinctul de conservare lucrează diferit și lovește în orice rațiune.

Într-o situație normală, înțelegând prin ”normală” o viață trăită fără sabia lui Damocles deasupra capului, natura e în echilibru. Cei tari de înger contrabalansează prin atitudine, comportament, rațiune sau simț al umorului pe cei slabi de înger, temători, panicarzi, pesimiști sau pur și simplu, neștiutori.

Pandemia de azi a stricat echilibrul.
De fapt nu ea, ci cei care au avut oportunitatea de decizie, de vehiculare sau transmitere a informației sub toate formele ei. Într-o populație încredințată că informația primită prin canalele media este și reală/adevărată, știrile/relatările despre virus, manifestările și consecințele bolii, decesele cauzate de el, contradicțiile și incertitudinea a săpat adânc, mai adânc decât ne închipuim sau vrem să recunoaștem. O parte o vedem în încleștarea dintre cei care cred și cei care nu cred în existența acestui virus. O altă parte o vedem în manifestările noastre de zi cu zi, din ce în ce mai stresați, mai nervoși, mai agresivi, mai nesupuși. La noi, maturii. Dar…copiii?

Partea nevăzută a pandemiei de azi.
Care e… inacceptabilă! Copiii noștri. Vinovații fără vină.
Cei care transmit. Din cauza cărora bunicii trebuie să se vaccineze. Din cauza cărora părinții trebuie să se vaccineze. Cei care au știut că părinții le sunt bolnavi și unii dintre ei, mai apoi, nu i-au mai văzut niciodată. Cei care au știut că bunicii le sunt  bolnavi și unii dintre ei, mai apoi, nu i-au mai văzut niciodată nici pe ei. La fel cu părinții prietenilor lor, bunici etc. Cei care ascultă, inevitabil, știrile, fie în casă, fie în mașină în drum spre școală despre cât este de cumplit temutul virus. Cei care citesc pancardele stradale cu mesajele de ultima speță. Copiii  noștri  a căror inocență nu a fost pregătită pentru nicio moarte, carora le-a fost băgată cu de-a sila, moartea în toate cotloanele suflețelelor. Moarte pe care n-o înțeleg, dar cu care sunt nevoiți să trăiască prematur.

Toate acestea sunt pietre mult prea grele pentru umerii lor. Și au reacții și urmări neînchipuite. Acum, și Dumnezeu știe, cum or să crească și care or să fie efectele ca viitori maturi.

Copilul de 7 ani, sănătos și întreg la minte, al unei colege a fost testat pozitiv. Fără nici un simptom. Fără nicio problemă pe care s-o resimtă fizic. Însă…la aflarea veștii că este pozitiv a intrat în șoc psihic. De 24 de ore plânge  în continuu. De frică. De groază.

Noi ca noi, dar ce-ați făcut din ei, din copiii noștri? Nu cumva…pandemia de mâine?!

NU se permit comentarii !