…la munte, altădată şi la mare!
La Marea Neagră, adică.
Înc-o evadare
Taguri Arhive: flori
Din grădinuţa mea
…cea dragă.
Momente. Credinţe. Speranţe. Iubire. Din grădinuţa mea toate răsar printre frunze, culori şi nuanţe. Un loc de refugiu.
Ca să nu uiţi
…Ano!
Ieri, un prieten mi-a explicat simplu şi mai ales pentru firi vulcanice şi încăpăţînate, lecţia obedienţei&aplaudacului. În sfârşit, mi-am zis, am înţeles-o şi io! Ca să nu uiţi Ano, fă-o postare, să ţi-o aminteşti de dimineaţă şi de seară!
– Fată, uite te duci la şefu’ şi el zice:
-„Doamna Ana, trebuie să punem în grădină câteva flori, aţi înţeles?
– Da, şefu’, să trăiţi, punem flori!”
Nu te apuci tu să faci pe deşteapta şi să întrebi nici câte flori, nici de care şi nici unde, ai înţeles? Mah, ai înţeles?
Dau din cap şi prietenul continuă:
– Dacă cumva şefu’ îţi zice:
– „Doamna Ana, vedeţi că florile trebuie plantate la umbră sau sub pământ la 20 de cm!”
Nu cârîi, nu mârîi şi nici nu te apuci tu să spui: că nu se poate, că nu s-a mai văzut, că alea alea, oricât de bine cunoşti tu domeniul, şi istoricul şi realitatea! Aaa, poţi să zici aşa:
– „Şefu’, există şi varianta la soare şi deasupra…
– Nu, doamnă, la umbră! Şi sub pământ!
– Da, şefu’, să trăiţi, la umbră şi sub pământ le punem!”
Şi-o spui cu convingere! Măh, ai înţeles?! Ai ÎNŢELES???
De înţeles, înţeleg, de aplicat…Vremuri tulburi mai trăim…Ori te dai după gard în numele supravieţuirii, ori ţi-o iei în freză de te plâng şi cucii …dar de la distanţă ca să nu-i vadă nimeni că s-au raliat cu tine ori cu problema ta.
Vise
…cu ochii deschişi.
Sunt pe o străduţă laterală a blocului cunoştinţei mele. Acolo am găsit loc de parcare, acolo am lăsat maşina. La plecare, doamna m-a condus până la maşină. Încă, mai povesteam, încă mai era ceva de spus. Ba mai mult, aştepta o veste importantă şi avea emoţii. Când i-a sunat telefonul, din discreţie, am considerat potrivit să mă îndepărtez.
Aşa am dat cu ochii de ea.
În paragină. Tristă. Gri. Uitată de lume şi viaţă.
Când şi-a terminat convorbirea, doamna s-a apropiat de mine. N-am aşteptat să mă întrebe:
– O vezi? O vezi albă cu tocăria şi sageacul refăcute în culoarea lemnului de nuc?
Uită-te la scări! Le vezi? Le vezi cu betonul refăcut, cu treptele drepte şi covoraşe antiderapante ce imită modele de fier fojat?
Vezi pe colţurile alea ghivece de beton cu plante curgătoare? Ştii ce-aş pune pe exteriorul peretelui scărilor? I-aş pune un panou de fier forjat în aceeaşi formă dar fără să-l acopere total…
Vezi uşile alea fabuloase?!?! Uită-te la broderia de lemn!
Minunate! Să le redai strălucirea cu patină semi-ternă a unui lac…să le protejezi cu o copertină dantelată…Şi vezi aplicele ce le iluminează în noapte?
Priveşte curtea asta mică şi discretă…cu iarbă verde, deasă, ca un covor. Vezi boltele de trandafiri, pe peretele dinspre vecinul din dreapta, sub care stă măsuţa aia metalică, rotundă, cu mozaic pe blatul ei? Cu două scaune cu spătar dantelat, tot din fier…
Privesc gardul de fier forjat de acum 50 de ani. Mă gândesc, cu glas tare, ce zace sub scorojeala timpului. Şi, n-aş schimba nimic la el. E aşa cum trebuie. Doar poarta aş înălţa-o. Şi, mi-ar plăcea ca deasupra restului de gard să fac un cadru, pe care, o glicină să curgă, ca o perdea, pentru privirile indiscrete.
Nu ştiu cum arată înăuntru dar presupun că-i modelul standard pentru o astfel de casă. Intrare, hol pe post de sas, stânga-dreapta camere. Sau poate că nu, poate şi interiorul rezervă surprize. Văd şi corpul din spate dar mă opresc din vise.
– Îmi pare rău când văd astfel de clădiri. Mâine, dacă aş putea, aş (re)face casa asta…Doar pentru ea, n-ar avea nicio importanţă dacă nu e mea …
Indicaţii preţioase
…de copilot.
– Ce scrie acolo pe panou? Unde suntem?
Boabă de rusă n-am făcut. Cu atât mai mult, boabă de bulgară, nu s-a strecurat! Mă uit la panou, el trece pe lângă maşină şi rămâne-n drum, eu gânditoare la 120 la oră.
– Ce scria? Ce scria?
– Fundiţe şi zero barat! zic plină de entuziasm.
Oleacă mai la vale, depăşind Bulgarită, rapiţâtă şi liliacâtă la care m-am zgâit tot drumul, în ţara lui suflaki, ţipuro şi ţaţichi, alte indicaţii preţioase aveam să dau şi numai atunci când nu bifam pe-o listă fix cu ce plante şi cu ce flori, de pe marginea drumului, o să umplu portbagajul la întoarcere.
– Unde suntem?
– La Pi, Delta, Alfa şi Omega! Asta-i drumul bun, parol!
