Paraleli cu țara, cu țăranul, cu românul de orice fel

Am petrecut Revelionul undeva între dealuri. M-am dus cu inima ce-mi zicea du-te chiar dacă mintea-mi zvârcolea a teamă. Că-i departe și timpul scurt, că-i multă lume și omicronul pândește printre râuri, ramuri și pahare, că-i dealul plin de vii, paharele pline și ele la ceas de An Nou se sparg între ale beției, că-i nămolul cât casa și oamenii leneși, că-i sărăcie, mizerie și prostie, și toate câte ne bagă de-a forța șmecherii intereselor televizate, belforii ipocriziei.

Și-am găsit satul, și ulița betonată, și lumea civilizată, și harnică, și masa bogată, și fără de teama pârdalnicului virus. Am găsit și bătrâni, și tineri, și bogați, și săraci laolaltă. Și vinul  ghiurgiuliu care n-a luat mințile nimănui dar a înșirat lumea la sârbe și-a dat putere „hai sus piciorul, sus!”.

Am găsit șoferii drumurilor de peste tot veniți acasă, neveste fericite, părinți înlăcrimați a bucurie că-și au feciorii lângă ei, fătuce fără aere sau smârcâite, femei în devenire dar care se știu femei, demne, curate și răzbătoare.

Am găsit oameni fără bani dar și fără teama de mâine. Pentru că au de toate în bătătură, de foame n-au cum să moară, pământul e bun cu ei și le dă atât de toate cât au nevoie dar nimic din ce le oferă societatea nu e aducător de bani.

De fapt, asta-i realitatea, toți care s-au perindat la conducerea țării, au fost paraleli cu țara, cu țăranul, cu românul de orice fel, înadins, voit. N-au făcut nimic dar au distrus tot ce uneau oamenii. Și CAP-ul, și Căminul Cultural, și orice formă de coagulare. Au dispărut animalele, câmpurile sunt muncite cât au nevoie, livezile n-are cine să le culeagă. Aducem d-afară. Cu mâna noastră de lucru, cu sacrificarea și dezbinarea familiilor noastre.

Singurul scop al lor a fost să le fie sineși bine și să livreze slugi celorlalți. Nu s-au îngrijit cu nimic să le facă sau să-i facă să aibă o sursă de venit. Un ban muncit care să le vină sistematic să-și poată acoperi necesitățile altele decât cele d-ale gurii. Să-și poată permite plata măcar a facturilor pe care vor să le bage pe gât. Toți le cer dar nimeni nu le dă. Marea majoritate au curent dar nu vor să se racordeze la apă sau canalizare și nici nu se pune problema gazului. Nu vor. Nu au din ce lună de lună. Mai bine cu apa din pământ și căcăstoarea-n fundu’ curții. Și uite așa preferă să plece, să trimită acasă banii necesari altor nevoi. Dintre ei câțiva s-au ridicat. Ba o fermă, ba un câmp, ba o pădure. Cu muncă multă. Când am aflat că-i locul 150 lei de om, nu am avut așteptări. Ne-am gândit numai la atmosferă și la chef. Ceea ce însă s-a pus pe masă, a fost nuntă. De nuntă la cel mai mare scor din București. Cu tot cu taraf și două fete cu har în ale cântatului de tot felul, cu tot cu urători și servit la masă. 150 de lei…Cum?!…

” Să fie  pentru toată lumea și da, are și câștig că-s toate de la el, și porcul, și leguma, și țuica, și vinul, și munca iar taraful cu tot cu fete îs de la noi„.

S-au strâns cu toții într-o sală. Oameni satului în cap cu primarul și toți călăuzitorii lor. Am petrecut trecerea peste an într-o oază de normalitate, normalitatea știută a celor de-un leat cu mine.

Spre 4 dimineața s-a încins o sârbă numai a bărbaților așa cum n-am mai văzut vreodată. Cămăși albe, pantaloni la dungă și pantofi lăcuiți de sărbătoare. Sub cămăși vibra fiecare fibră a ființelor lor și nicio notă muzicală n-a fost pierdută.

Forță, determinare și devotament.

Sper din toată inima mea ca pe tot teritoriul României să fi fost la fel! Că așa, cât s-au străduit și se străduiesc alții, nimic nu este pierdut, dimpotrivă.

Dincolo de Bucureștiul infatuat, e România care n-are teamă de virusul bucureștean al ipocriziei și smintelii la supunere. O Românie cu oameni harnici, civilizați, iubitori de neam, tradiții și pământ strămoșesc.

La mulți ani, România mea!

2 comentarii la “Paraleli cu țara, cu țăranul, cu românul de orice fel

Nu Se Permit Comentarii.

NU se permit comentarii !