…şi si veseli să fim. La volan! 😀
Mă sună prietena mea. Ea probabil la birou, eu cu certitudine la volan. Eu mă duc spre o întâlnire cu protocol. Şi protocolul ţipă pe mine cu brand şi ştaif şi nu numai cât se vede de la volan. Başca sulemenită şi coafată proaspăt! Înaintez pe Cheiul Dâmboviţei. 3 bezi, 3 coloane de maşini. Mă strecor şi io. Şi, vorbesc. La telefon. Prin Parrot. Adică am în maşină un dispozitiv, pe numele lui de american- Parrot- care preia convorbirea şi-o lansează prin boxele maşinii. Tare! Deci, nema telefon în mână, nema încălcări de legislaţie, da?
Două manevre şi trec de pe o bandă pe alta. Şi înapoi. Dând din gură. Şi din manivela geamului de la şofer până-l deschid să iasă „căldurile” din maşină, neicuşorule! Mă apropii de intersecţia cu B-dul Mărăşeşti. Nici n-are importanţă la ce subiect de maximă importanţă pentru ţară ajunsesem noi să dezbatem! Cert e că fix la maşina din faţă se pune semaforul pe galben. Ăla trece- că era un nenea cu barbă, eu mă opresc.
Lumea multă începe să străbată trecerea de pietoni. Numa c-o aud pe prietena mea zbierând, complet ofuscată, prin toate boxele Pioneer ale maşinii când eu aveam geamul deschis şi când convorbirile se aud în exterior, de regulă, şi cu geamul închis:
– Auzi, dar ce pşiuşilşia mea sunt eu?! Zii tu dacă n-am dreptate! ea zice şi altceva mai departe, eu n-o mai aud…
VERDE. Nu semaforul, eu m-am făcut verde, verde, verde. Îi văd pe doi pietoni cum se întorc absolut năuciţi de nuanţa feminină a vocii pronunţând cu patosul ofticii maxime cuvântul cu pricina. Şi mă fixează! Secundele au devenit grele şi lungi ca noaptea de iarnă în plin viscol în care sinistraţii aşteaptă cu ardoare salvatorii. Ei se uită spre mine, eu mă uit spre ei şi zâmbesc fermecător şi cu mâna stângă profit de automatizare şi închid draq geamul. Privesc semaforul care-i impasibil în continuare pe roşu. Plumb. Secunde de plumb. Pare că trecerea de pietoni se lungeste ca un şarpe la soare. Îi văd pe cei doi cum merg regulamentar cu piciorele spre dreapta şi cu capul complet întors la stânga! Unul renunţă după ce mi-a măcănit ceva ce nu mai trebuie reiterat şi-şi întoarce privirea cu tot cu cap. Celălalt, neinspirat de primul, se împiedică-n bordură. Ajuns pe trotuar îi citesc măruntul din buze. Da, da, da, cu acelaşi sens cu primul.
Mă umflă râsul. Şi râd în hohote.
Îi povestesc prietenei mele ce-a zămislit zicerea ei, la care ea hâtră:
– Hai că mă faci invidioasă! Eşti mai mare ca mine cu 10 ani, eşti şi măritată şi pe deasupra mai şi noroc pe stradă! Unul n-ar veni la mine să punem în aplicare!
