Si inginerii

…sunt artisti cateodata…

De doua saptamani coabitam in holul casei, cu un sac si o cutie. 30 de kile de adeziv de gresie si o cutie cu un maclavais de lipit prin intarire pe care nici n-am catadicsit sa ma uit ce scrie. Cum statuie nu-mi face nimeni, cum bust nu-si face Manolu, e de la sine inteles(?) ca-s pentru diverse reparatii si imbunatatiri ale zonei pietonale de mare angajament al curtii noastre. Cu adezivul inca nu s-a umblat, astept cu narabdare sa vad cand i-o da cep una din pisici crezand ca acolo se afla cel mai vestit nisip de litiera. Pe maclavais, insa, l-am vazut pus in opera si practica in jurul unui canal mititel si suplimentar de curte, de era sa-mi schimb numele din Ana Lu Manole in Cenusareasa Lu Manole.

Ocazie pretioasa in care am observat si latura artistica a aranjamentului tehnico-pisico-floral.

Foaie verde si-o lalea

asa arata in curtea mea!

si inginerii sunt artisti cateodata

Albitia lor…

… sau arborele de matase Persan .

flori de arbore de mataseNu se poate sa nu-l fi stiut pana in ziua in care l-am privit fascinata, in Gradina Botanica. Poate sa fi avut 10, poate 11 ani. Abia ce ne mutaseram in cartier de ceva vreme. Stiu, inca imi mai aduc aminte, cum, coplesita in fata florilor, am intins mana. Sa le ating. Apoi, mi-am retras-o…daca le stricam?! Daca, delicate cum sunt, atingerea mainii mele, le-ar fi umbrit existenta?!

De atunci, „vremurile valuri”. Intalnirea mea cu acest arbore doar prin curtile oamenilor, pe strazile Bucurestiului. De cate ori insa revad aceste flori imi reeditez bucuria si vraja sub care le-am cazut definitiv si irevocabil.

Acum cateva zile, nasa fetei mele, mi-a spus ca mi-a cumparat un ghiveci cu asa ceva. Nici nu-mi trecuse prin cap ca s-ar fi gasit de cumparat, evident, a atras de la sine si lipsa mea de cautare. Aproape ca nu-mi venea a crede! Amandoua ne-am „‘catarat” pe imaginile de pe net, cautand certitudinea ca ceea ce imi inchipuiam…nu era o confuzie.

Si…n-a fost. E plantuta mea, e in curte, inca neplantata si nici nu cred c-am s-o fac pana la primavara. Prea plapanda, prea firava dar fara niciun dubiu, este exact minunea dorita.

Tot urmarind-o nu mica mi-a fost mirarea s-o vad, ca seara, sa culca, dimineata, vesela isi intinde frunzitele. O splendoare!

dimineata

pe inserat

seara

Nu stiu unde am s-o pun, insa, chit ca aduc o freza de beton …tot am sa-i fac un loc! 😀

dialog intim…

…intre oama si inginer…

Fara chef si cu entuziasmul spre ratare, imi trag o pereche de jeansi pe mine sa plec cu fii-mea in marea nebunie numita AFI. Pe care n-o (mai)suport. Cu must-ul in cap  fac eforturi disperate sa inving lenea. Un suierat ma scoate din lupta ancestrala. Am sperat ca sa fi provenit de la vecinu’, sa fi dat el drumul la pompa de presiune…N-a fost sa fie si sa se auda de peste gard. Atentia mi-a fost indreptata spre un calorifer. Calorifer care, pardoxal, facea spume la imbinarea dintre capac si corp.

Povestea in sine e clasica. Un amarat de por dintr-un tub cu spuma de par. Jet. Oprit fix la imbinarea aia care te inducea in eroare vizuala. Un fel de Dealul Negru de Romstal.

Ceea ce insa am sa povestesc e suma gandurilor, dialogul si batalia intre instinctul primar si inginerul din mine, din acele momente catastrofale pana sa prind irefutabila dovada de por si jet.

Capul meu. Personajele din capul meu.

Instinctul si Inginerul :

Ins(instinctul) : Vaaai, caloriferul face spuma! O sa crape!

Ing(inginerul) : Face pe draq! Esti tembela?! De unde draq sa faca un calorifer spuma?! Ce, e caine turbat?! E vreun tub ceva.

Ins: Ba, esti chior, tu nu vezi cum infloreste spuma de sub capac?! Uite, m-am uitat, nu se vede nimic de la vreun tub, ii zic contorsionata deasupra masutei ce se interpunea intre mine si calorifer.

Ing: Ma enervezi! In calorifer e apa si daca o-ti fi pus antigel! De unde spuma?! Care spuma?! N-o lua razna, antigelul nu face spuma! Intinde mana si vezi ce spuma e aia!

Ins: Nu intind, mi se pare acida! Nu pun mana pe ea! Apa? Aaaaaapa?! Doamne, parchetul, mobila de dormitor…, nu, pe hol e gresie…direct in sufragerie…parchet…mobila! Luate-ar draq de inginer…tu stai si gandesti insa la o adica, tu strangi apa sau io?! Mars din gandul meu ca deja ma vad cu carpele in mana, ligheanul alaturi si io in genunchi!

Ing: …Bine, fata…Da-i cu apocalipsa inainte…Acida…auzi la ea…parca nu vede ca nu se topeste  caloriferul sub spuma…Poafai, mai bine plec, ADN-ul e mai tare decat cartea…

Ins: Auzi, daca tot esti asa de destept…de unde draq se goleste instalatia, ha?!

Ing: Da” ce, m-am ocupat io vreodata?! Da-i telefon instalatorului sau lu’ barbatu-tu!

Pauza de conversatie intre personajele din capul meu. Opresc centrala. O scot si din priza. Telefon. Vorbe reale. Mainile harnice si brusc puternice muta toata mobila si altele din dreptul caloriferului. Masuta, cutii si pungi&pungute. Opresc din robineti si turul si returul. Ma apropii de zona crepusculara. Un miros…cunoscut intre sapun si sampon. Pun mana pe spuma, o duc la nas. Ma uit instantaneu la tubul de spuma, care, acum, fara presiune isi prelinge ultima spuma agale, pe el.

Ma uit rusinata in jur. Mai aveam sa mut si sifonierul…

Inginerul din mine e cu roatele in sus si rade cu lacrimi.

– Auzi la ea! Cica…face spuma caloriferul…si spuma e acida…si vine tsunami- ul peste ea! Si rade, si rade…si rade…

Al draqului inginer! ii zic in barba…Mai taci, mah, cu logica ta!…