… de timpuriu inteapa.

„Caracterul fara inteligenta inseamna mult,

inteligenta fara caracter nu inseamna nimic”,

 Cicero

Da, Dumi, avea dreptate : ” Tocmai o carte ca asta e buna daca separa apele la modul constient”.

Un ceva ce nu se potrivea m-a facut sa-mi caut prin cotloane. Existenta obligatorie a ambivalentei afective. Intre timp, parcurgand cartea pana la coperta de mai apoi, am gasit si ceea ce cautam. Nu in cotloanele mele trebuia sa caut ci, cu rabdare, in carte. Caci, n-am inteles de la inceput. Existenta nu inseamna neaparat si manifestare. Inlocuirea nu poate avea loc decat cu conditia „capabilitatii”.

Nu toti avem nevoie de negativul trecutului(cu tot ce implica el-oameni, fapte, intamplari) ca sa (ne)vedem(supravietuim) (in) pozitivul propriei constiinte. Cu alte cuvinte, nu toti uram ce-am iubit si nu toti blamam ce-am trait. Nu toti cautam vinovati in ceilalti sau ne victimizam din cauza conjuncturilor, ca sa avem respect de sine, motivatie pentru ceea ce am facut (poate?)gresit.

Daca urasti ce-ai iubit, te urasti pe tine(te desconsideri) cel ce-ai fost cand ai iubit. Si daca urasti pe cel de atunci, cum te poti iubi pe tine, cel de acum?

Cicero a facut diferenta in cateva cuvinte. Oameni. De tot felul. Unii bipezi, cum ar zice Cella.

49 de trasaturi de caracter si reversul lor. Printre trasaturile de caracter nu se regaseste  inteligenta.

Prostia este oglinda sparta a intelepciunii.

Cicero avea dreptate si daca vrei sa-i vezi caracterul omul de langa tine, asculta-l povestindu-ti despre oamenii si trecutul lui. Mi-au ramas in minte cele 3 reguli de aur, pe care mi le-a spus candva Miorlaupufos, reguli care se aplica la orice deci si in cazul de fata:

1. Cand e, E.

2. Cand nu e, nu E.

3. Asta E.

ps. Cu cartea asta am terminat. Am trecut la alta. Ghidul ipocritilor, de  Peter Demeny

Da, stiu, una si una! 😀