…mergi inainte!

Se mai intampla, inca, se intampla. Mai intra cineva pe usa, mai spune o poveste. Uneori, rad cu lacrimi, alteori, ma lasa in lacrimi.  Ca asa sunt eu, intru in poveste. Iar povestea nu are mereu un sfarsit frumos. Oricat mi-as dorii asta. Viata asta…Mereu raman pe ganduri, punandu-mi intrebari la care nu stiu sa raspund. Ascultandu-i povestea mi-a venit in minte un refren si cu el am ramas multa vreme:

Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea..
Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea..

N-am am inteles cum poate un om sa-i ia altuia dragostea.

Sa nu spui niciodata, niciodata.

Minciuna, bautura, gelozia excesiva, infidelitatea, patima jocurilor de noroc, posesivitatea, lipsa de comunicare, invidia (!), controlul excesiv, egoismul, plictiseala, viata intima deficitara, dezamagirea, etc. Toate motive sa erodeze dragostea, s-o stinga…s-o alunge.

Gradul de intolerabilitate fata de motivele de mai sus sunt individualizate de la persoana, la persoana, functie de modul de crestere, asteptari, gradul de ingaduinta, flexibilitate, altfel spus, normalitatea pe care o resimtim fiecare dintre noi, nefiind un calapod standardizat iar natura umana atat de flexibila. Apoi, cu altele te inveti avand grija insasi viata sa-ti dea lectiile potrivite. Chiar si singuratatea intr-o relatie nu este suficienta pentru a alunga un sentiment puternic. Dependenta de o anumita conjunctura, langa o anumita persoana, pot face ca singuratatea sa fie o alegere nu neaparat nefericita. Unii se multumesc cu mult, altii cu foarte putin.

Povestea lui, fiindca este un el, a scos in evidenta un altfel de sfarsit. De unde nu poate evada, chiar daca ar vrea. Un soi de condamnare de a-si duce crucea. Stai in picioare, mergi inainte!

Ei bine, poti sa-i iei cuiva dragostea, cu adevarat, veridic si efectiv, daca-i iei dragostea de viata. Si odata cu ea, ii iei si dragoste de om. Un cuplu inseamna doi. Dupa ani buni impreuna se creaza intre ei o simbioza. De supravietuire in doi. Afectiunea poate sau nu sa fie parte din relatie. O indiferenta constructiva, luata in ansamblul de doi. Un minim. Pana intervine un ceva de unde lucrurile si mai ales faptele o iau spre prapastie. Dusmanirea celuilat. Cu ciuda, cu nedreptate, cu rautate. Supus zilnic unui astfel de tratament, celalalt isi pierde, in timp, rostul. Efemerul lucrurilor, oamenilor, al faptelor, al sensului se instaureaza in sufletul lui. Senin, in el se naste simbioza doar a lui cu natura. Cu care se doreste a fi doar una.

De neconceput si totusi posibil. Poti sa-i iei, cu adevarat, cuiva dragostea…dragostea de Viata.