…urat…?!

O sa spun d-a cap povestea. Era duminica. Eram in curte cu treburile mele de gratar si conserve. De undeva de peste garduri, un tipat de pisic. Pe care l-am crezut urcat intr-un copac, in vreun copac al vreunui vecin. Degeaba am dat roata strazii in cautarea animalutului plangacios. Mi-am vazut mai departe de ale mele.

Nu-mi mai aduc aminte cand a venit Mica si mi-a spus despre el. Poate luni, poate marti. Ca l-a vazut. Un pisic fara un picior. Un pisic lipicios. Stiu ca eu, poate miercuri, ducandu-ma spre piata, l-am zarit.

Am avut discutii pe tema asta. Mai mult soptite. Mai mult dorinta dar rationali. Pana Vineri seara. Cand Manolu, care trebuia sa plece sa cumpere ceva inainte de sosirea a niscai musafiri, l-a gasit in fata portii, i s-a asezat pe picioare. A venit cu el in brate si Vinerea a capatat dintr-o data majuscula si pisoiul, un nume: Tomita.

Cum e?! Ei bine, un prapadit lipicios si destept. Un disperat dupa viata. Toarce, toarce chiar asa in mersul lui schiopatat, numai sa-l strigi. Cum e?! Ei bine, plin de afectiune si de umilinta. Da, umilinta…sta acolo unde-l pui. Parca-ar fi constient de schimbare, ieri pe strada, azi la caldurica, afectiune, mancarica. Fuge prin casa dupa fiecare dintre noi, doar sa nu ne piarda. Si doarme la picioarele noastre, oriunde am fi. Jigarit si slab, a lins tot ce i-am dat, si un bol cu lapte. L-am lasat in baie sa doarma peste noapte. Obisnuit cu dedesubturi de masini, dimineata l-am gasit in spatele WC-ului, un loc ferit, o ascunzatoare.

Tomita… Cand te priveste in ochi, prin ei, ii vezi sufletelul. Nu mai e un animalut, e doar o opera a lui Dumnezeu. Ca si Pusilica. Ca si Doruna. Si in ceea ce-l priveste, privindu-i ciotul, mi se infioara carnea pe mine. Prin ce-a trecut supravietuitorul asta…Imi e groaza! E posibil oare ca privind o rana a cuiva sa-i percepi toata durerea pe care a avut-o?! Eu cred ca da intr-o oarecare masura, insa, mai cred, ca urmatorul gand este unul de rusine. Simti ceva prin care n-ai trecut. Nu exista egalitate intre a simti si a trai durerea.

Pusilica, inca nu-l accepta. Geloasa…maraie , caraie. Sta in varful scarilor si nu scapa nicio miscare. Pe fata mustacioasa i se citesc toate planurile criminale vis-a-vis de noul venit. Cred ca, la cum il priveste, e la fel de diabolica ca si Hurrem…Mda, din cauza asta, stau pe post de arbitru…cu un prosop rasucit in mana…
Dora insa…Dora l-a acceptat din prima. Da, cateaua l-a mirosit si a inceput sa dea din coada. Fara niciun latrat. Tomita si-a lasat capul in jos si-a inaintat spre Dora. Fantastica a fost scena dintre cele doua animalute.  Probabil, la vara, nu m-ar mira ca Tomita sa doarma in bratele Dorei.

Nu stiu daca e frumos sau urat. Nu pot sa apreciez. Si nu cred ca am masura asta ca sa vad. Frumos sau urat are nevoie de ajutor. Tot ce conteaza. E doar un pisic. Dincolo de blanita…e o inimioara care bate.

L-am dus ieri la veterinar. Trebuie operat. Vestea nu mi-a picat bine deloc. Nu, nu pentru ca trebuia sa apelez(iarasi) la o descoperire de card facuta acum un an si ceva pe care tot de atunci ma chinui s-o pun la loc, ci pentru tot chinul prin care amaratul mai trebuie sa treaca o data…

Azi, Duminca, e ziua.