…pe undeva…

„Replicile care ne vin in minte in absenta interlocutorului real, dupa ce dialogul s-a incheiat. Aceleasi pe care, cand repovestim cuiva dialogul, pretindem ca le-am spus, si care astfel ne adancesc nemultumirea de a nu le fi spus la timp.” Ofelia Cozma

Am citit statusul asta ieri. Ofelia, in cateva cuvinte, a prins admirabil esenta unui adevarat razboi fantomatic intern atat de cunoscut.

Ceva, pe undeva…Sunt om. Il cunosc. Il stiu. Si nu de acum. De pe vremea celor 20 de ani pe care i-am avut candva. Si tot de pe atunci, in cunostinta de cauza, ma lupt cu el. Pe principiile ca Ce-a fost s-a dus si Mortul de la groapa nu se intoarce. Si totusi, e acolo dorinta aia de inflorire, uneori.  Si cum zice ea, alimenteaza. Nu numai nemultumirea punctuala de nu fi spus la timp ceea ce trebuia ci si, la modul general adunate, a stimei de sine, pe care o erodeaza, in timp, exact ca si apa intrata intr-o crapatura pe care o face cat un canion.

Cu mine am facut un pact. Simplu. Intern, am diferentiat drastic, ca un Moise, pe „am zis” cu „ar fi trebuit sa-i zic”. Le-am dat o succesiune de la care ma stradui sa nu ma abat. Intai „am zis”, apoi, „ar fi trebuit sa zic”. In 99% din cazuri, reusesc sa le tin pe fiecare la locul lor. Un 1%, de nervi si impulsivitate, imi mai scapa. Din cauza pactului, responsabilitatea pentru mine, isi urla dreptul. Imperativ. Nu ma lasa pana ce nu revin asupra povestii pe care o refac intr-o transcriere exacta a realitatii, recunoscand franc acolo unde e cazul. Punandu-mi intrebarile ulterioare. De ce-urile existentiale si mai ales cercetandu-mi cauzele impulsurilor. Ma cert. Ma inteleg.

Ma iarta.

Iertarea asta nu-mi apartine. Odata diferentite faptic cele doua, o mana nevazuta imi ia de pe suflet balastul. Inclusiv al lipsei de spontaneitate. Inclusiv nemultumirea de a nu fi spus ceva la timp. Inclusiv, pe mine mai aproape de mine. Exact asa cum sunt. Si cu bune, si cu rele. Si cu voiciune, si cu natangie. Nici cea mai, nici cea prea. Sentimentul de alinare ma invadeaza.

Separate constient, insa, imi raman in minte. Si nu raman nespuse. De dragul unei povesti-transcriere curate.