…una ne-ntelegem…

Fiindca mi se facuse dor de o cafea si-o vorba c-o amica, stabilesc cu ea intr-o dimineata, ora de intalnire si unde mergem.

– Ne vedem la 5 la CEC-ul mare, ii zic ca o ultima confirmare.

– Aha, imi raspunde prompt si sigur.

Peste zi, cum-necum raman fara de masina ceea ce ma afecta doar pe jumatate. La dus spre locul de intalnire ma descurcam cu un taxi, la intors spre casa, ma pescuia cineva. Ma iau cu treaba, mai intervin cate unele, mai stabilesc niste intalniri peste niste zile, mai pun la ordine si punct pe altele, la ora 4 si jumatate, ma suna portarul si-mi zice ca-i taxiul ca floarea in glastra poarta.

Drumul, ca orice drum in Bucuresti la orele sfarsitului de program, aglomerat, sfidator de taraitor de abia rezist pe cheiul garlei sa nu cobor in dreptul podului pietonal s-o iau per pedes. Ceea ce insa se intampla totusi la podul Operetei. Ii platesc aluia cursa si ma tuscai din masina pe plin pod, facut movila de masini. Urc dealul si ma sadesc de buna voie in fata CEC-ului. Si, stau. Stau. Stau. Vreo juma de ceas. Bag mana dupa telefonul mobil, si cum cautam eu in geanta ca-n sacul lui Mos Craciun, o imagine a unui telefon uitat la incarcat in birou, mi se perinda prin fata ochilor.

Si stau vreo ora cand si ultimul gand de intarziere din cauza de trafic imi fuge din cap. Cum abia peste o alta ora ar fi trebuit sa vina masina dupa mine, imi fac socoteala, ca pana atunci, ajung de doua ori acasa. Opresc un taxi si am noroc ca intr-un amarat de sfert de ceas sa bag si cheia in poarta. De pe celalalt telefon, mai intai,  ma apuc si il sun, sa contramandez,  pe cel ce trebuia sa ma ia din plin centru si apoi, apelez amica:

Nici n-apuca bine telefonul sa faca apelul ca de dincolo de wireless aud o voce plina de bulbuci:

– Unde esti?!  Ca te astept in strada de mi s-au intarit si firele de la ciorap!!

– Pai…dau sa zic si io ceva dar, cum sa opresti fluviul de vorbe?!?!

– Pai da, ca ma si invoisem de la servici ca sa ajung la timp si stau aici ca proasta, nici macar un telefon nu mi-ai dat! Si-a mai si venit unul vazand ca-s ca toanta la intalnire si mi-a tras unul clapa, de  mi-a propus diverse si indecente si…

Si, si n-am mai auzit-o ca daca n-o puteam opri cu vorba, i-am pus stop cu tasta. Las sa treaca juma de minut cat sa realizeze ca vorbeste singura.

Sun iarasi. Intre timp, o oarecare banuiala mi-a lastarit in minte cum ca doua vorbim si una ne-ntelegem! De data asta n-apuca ea sa zica nimic.

– Si unde zici ca ma astepti?!

– Pai, cum unde?! Unde parchezi tu de obicei, la agentia CFR, ca doar tu vii cu masina!