…poate explica.

Nimic nou, nimic vechi. Toate s-au petrecut şi înaintea noastră ca entităţi inviduale. Adică şi altora. Care au lăsat o urmă a experienţelor lor. Când le vine timpul, le aflăm de ce au fost aşa şi nu altfel şi noi pe cele din viaţa noastră. Când suntem pregătiţi să aflăm ca să pricepem. Şi nu, în colaps, nu demnitatea ne-o pierdem printr-o scăpare de clipă ci dârzenia cu care am fost învăţaţi în noi înşine să ne-o aflăm şi cu care, pompos, am defilat ani de-a rândul. Care se frânge şi te îngenunchează.

Dar ne ridicăm. Mereu ne ridicăm. Pentru că demnitatea ca şi bunătatea, atunci când există, când ne-am născut cu ele, revin. În forţă. Ne pun pe picioare şi mai ales în picioare. Vertical. Aşa cum ne-a adus barza(sâc! 😀 ) şi cum a vrut Dumnezeu să ne facă!