…din parcare…
Mai intai am vazut florile. Rosii-roze. Pline, mandre. Pentru o fractiune de secunda, am zarit si chipul. Atat cat am putut din viteza masinii. Am realizat ca nu statea acolo, cu ghiveciul ala in mana, decat pentru un singur motiv. S-o vanda. M-am intors.
Sunt momente cand, fara sa vrei, te copleseste fiinta celui din fata ta. O Doamna in varsta si amaraciunea unei batraneti. I-am intins banii, de doua ori mai multi decat imi ceruse ea. Ochii…glasul…mainile tremurande…cuvintele… Lacrimile mi se impleteau in barba si nu puteam sa le opresc.
De fapt, nici nu cred ca erau numai ale mele.
Un mare pupic din partea mea, pentru acest gest 🙂
Simona: multumesc 🙂
Nu stiu daca am facut un gest deosebit. Poate ar fi trebuit sa-i las si floarea(mi-a trecut prin cap si atunci), insa, cumva, florile alea mi-au patruns in suflet. Am vrut floarea.
Suma aia e derizorie fata de realitatea zilelor noastre. Ar fi incercat s-o vanduta iarasi, probabil, azi. Din nevoie…sa-ti vinzi florile din casa?? Of, of, of…neputincios, batran, singur…traindu-ti ultima 100 m de viata transformata in drama…
Cine si ce suntem?!
Te impinge sa vezi o viitoare realitate. Daca si eu voi ajunge asa?
E dureros. Nu cerseste si asta spune multe despre ultima bruma de demnitate.
Sa oferi ceva in schimbul unei paini
Cum am ajuns sa nu ne mai pretuim batranii? De ce?
Simona: vezi…tocmai d-aia nu consider ca a fost un gest deosebit.
Daca o sa ajung si eu asa? Numai Dumnezeu stie! Oricum, in viata, primim daruri. Pasager, pentru ca ele ni sunt luat apoi. Insasi viata este un astfel de dar. De aceea privesc aceasta situatie ca una posibila, nu dupa ceea ce am acum, ci dupa ceea ce as putea avea la urma.
Cum? Nici nu mai conteaza…
O situatie similara, intr-o toamna. O batranica vanzand o floare…strangea bani de lemne.
Ma doare sufletul cand aud asemenea povesti. 🙁
9: sunt peste tot…din ce in ce mai multe…
Pentru asa ceva nu exista cuvinte….
Scorpio: nope…