…mei…

Cum spuneam si acum cateva zile, lume de toate felurile. Vacanta n-a ramas nepresarata si cu sarea si piperul interactiunilor umane, respectiv nervii si stupoarea. Pe ici, pe colo dar nu determinant. Mie mi-au placut si mi-au priit astea 2 saptamani. La atatia bani, atata distractie, cum s-ar zice. Intr-un fel, la un moment dat, m-am rusinat de usoarele critici care-mi dadeau navala. Noi suntem trecatori dar cei de aici?! Cum e sa-i vezi ani, de an, pe diversi? Cum e sa le suporti tampeniile hachitele tuturor halucinantilor, ca sa-ti faci un ban de iarna?! Sa ai din ce trai…

Nici de noi nu e departe gandirea lor, dupa un an presarat cu mici iesiri, in cele doua saptamani regulamentare…sa privesc/ sa critic/sa ma enervez/ sa ma antrenez in cele rele…pe timpul relaxarii noastre?! Nu prea cred.

Personal, acum cativa ani buni am avut o experienta din care am invatat ceva foarte important. Lumea-i lume, oamenii is cum is. Proaspat unsa sefa de tarla, in subordine aveam oameni de (sau mai putin de)treaba si perfect pe dinafara de scopul si domeniul tarlalei.  La inceput, eram nemultumita de tot ceea ce faceau. Aveam impresia ca daca le explic si daca sunt un exemplu, e suficient. Gresit. Complet gresit! Nicunul dintre subalterni nu era Fat Frumos sa creasca intr-un an cati altii in 3. Stacheta mea era prea sus si ei prea multi la numar. Cum imi place mie sa spun, era momentul sa reduc viteza, sa-mi trag mansa, sa ajung cu un pas inaintea lor, nu la 10 km distanta. Mi-a fost greu, frustrant uneori, insa, incet, incet…am descoperit ca fiecare era bun la ceva, chiar daca nu in lucrurile esentiale. Am invatat ca trebuie sa te descurci cu ce ai. Ca la neamuri. Pe care ti le da Dumnezeu si nu le alegi.

Extrapoland exeperienta -si multumesc Domnului ca mi-a facut arc la cap sa pot folosi oricand darul extrapolarii!- si aici, in vacanta, pe litoralul nostru, cu oamenii care suntem, si in orice adunatura la care din cand in cand particip, iau oamenii asa cum sunt. Nu sunt oarba si nici nu pun STOP gandurilor, constatarilor, insa nu le mai las sa poposeasca in mintea mea. Coabitez cu prostia, nesimtirea, hotia, proasta crestere si toooate altele asemanatoare lor fara insa sa le las sa-mi strice timpul oriunde m-ar gasi el.Privesc prin ele, dincolo de ele.

Ieri, la pranz, niste copilasi se jucau in fata hotelului. O doamna, trecand prin dreptul meu, o aud ca spune complet nemultumita:

– Vaaai, dar ce scandal fac copiii astia!

Privesc spre ei, doi pusti. Unul calare pe-o sabie de plastic. Tâgîdîm-tâgîdîm, tropaia pe sabia lui, cand in dreapta, cand in stanga. Celalalt, ii spune ceva, la care replica copilului pe sabie, mi-a  facut ziua:

– Ce zâseşi?! Nu te-am auzât, ca eram cu caii!