…nu poate infrant de nimic.

Nici macar de pustiul din firele de nisip. Si, cu atat mai putin, din impotrivirea noastra. Suntem barcute pe apa Vietii, navigand sub vantul Destinului. Infruntand casaloti si himere, vartejuri si valuri. Intr-un derizoriu echilibru, oricand gata de scufundare la o pala de vant mai mult.

Floricica asta, insa, mi-a adus aminte cine putem sa fim, si suntem, ca fiinte. In unicitatea verdelui din noi si in  temeritatea de-a face ceva. Orice. Pentru o zi, pentru o luna, pentru o vara, ca in cazul ei. Pentru o Viata. Atat cat avem vintul in pupa care ne duce unde stie el ca trebuie sa ajungem.