…cu Gica.

Gica este un chelner. Slabut, blondut, micut si ca sa iti vada tastatura dentara se inalta pe varfuri.

Ne-am imprietenit cu el de cand ne-a luat prima comanda. Mai sa ne facem frate si parte cu el. Pe vremuri cand meniul era in cap si se transmitea oral. Dupa ce le-a insirat pe toate, revine la ciorbe si zice:

– Vrem ciorbita de vacuta sau vrem ciorbita de perisoare?!

Io ma uit la, el se uita la mine. Nu zicem nimic in afara de comanda. Gica continua:

– Vrem si smantanica si vrem si niste ardeiasi la ciorbita?

Pam. Pam.

– Cum te cheama, pui de restaurant? il intreaba 1,90 in picioare si pentru Gicuta 1 m deasupra mesei.

– Gica. Adica Gheorghe, raspunde fastacindu-se.

– Auzi, mah, Gica, ia – si inaltul ii trage un scaun de la masa- de te aseaza si tu aici.

Gica, nu si nu ca e in timpul programului. Cand s-au ridicat toti cei 190 de cm de pe scaun, s-a asezat brusc si fara sunet Gicuta.

– Asa, mai Gicuta!  si prieteneste, ii tranteste o lopetica din dotare pe spatele deja arcuit.

Si stam. Io nu zic nimica, Manolu nimica, Gicuta nici n-ar fi indraznit. Ma mir ca respira.

Si stam. Si stam.

– Azi mancam sau mai stam putin si vorba pisoiului?! il intreb pe Manolu

– Pai nu vezi ca nu vine niciun chelner?!

Gicuta injunghiat in sfanta lui meserie sare ca ars.

– Pai, io ce sunt, dom’ne?!

– Pai, cum ce esti?! Esti client!

De unde au urmat vreo 4 de BA NU si vreo 5 de BA DA!

Gicuta confuz aproape convins se aseaza pe scaun cu servetul in poala.

– Da zi, dom’ne , ce-ai cu mine?!

– Pai, n-am nimic cu tine dar daca tot ne spui de cand ai aparut ca VREM atunci, noi ori suntem de-un leat si-am mancat cand eram mici impreuna, ori esti client si VREM sa mancam toti trei nu gasisi masa!

 Si-au mai fost niscai vorbe scapate printre dinti de unde Gicuta, de atunci, cum ne vede cum mai scade cu un cm din inaltime.