…şi lumea-i rea…

Şi te-ai uitat lung în verdele ochilor mei.
Şi-n ochii tăi albaştrii sticlea atâta frică…!

↓←←←←←←←←←←←←←←←←←←

ou →vierme→pupă inactivă → fluture ↑

Teoretic asta e transformarea  mult prea cunoscută a viermilor de mătase. Teoretic în Natura. Şi Aer. Afară. Dar fluturii din stomac? Oare toţi reuşesc să-şi ia zborul la timp, cât să nu depună ouăle în trupurile arse de vâltoare?!

Mă încântă începuturile. Legea vieţii, iubirea, care ne  învăluie cu speranţă şi dăruire.“Sentimentul de a fi iubit foarte mult de cineva îţi dă putere; să iubeşti foarte mult pe cineva îţi dă curaj”, spunea  Lao-Tzu. Şi dacă reciprocitatea există atunci iubirea construieşte relaţia cu durabilitate şi fără de aşteptări, tot atât de natural ca şi revărsarea  fluviului în ocean sau mare.

Piticul îmi stă cu clopoţelul în mână. Şi sună prelung, cu disperare.

Adeseori când aud expresia „fluturi în  stomac”, după ce privesc personajele, nu-mi sună deloc a bine. Şi nici a speranţă. Si cu atat mai puţin, a iubire. Probabil am văzut sau am trecut prin destule cât să citesc repede că unde exista trufie şi duplicitate îmbrăcate în poleiala falsei modestii, dragostea şi iubirea n-au cum să mai aibă loc în cazul în care ar putea să existe. Că într-o relaţie, duioşia şi candoarea ar trebui sa ţi se reverse în inimă şi să se împletescă cu bucuria de a fi lângă celalaltă jumătate şi nu mistuind-o întru propriile nevoi, de orgoliu, de vanitate, fizice, financiare sau locative.

Că iubirea nu e ceea ce e scris în cărţile dulcege. Şi Frumosul Făt Frumos nu vine să salveze Prinţesa ci să se salveze doar pe sine. De lumea rea, de viaţa grea. Fiindcă totu-i împotrivă şi lumea e invidioasă pe cocoşul care plin de îngâmfare şi emfază calcă dispreţuitor praful din uliţă. Ca el, Făt Frumos, n-o să construiască trainic nimic cu nimeni, prea speriat de teama de a fi descoperit, de a fi el însuşi sau, după caz, şi chinuit de un complex Oedipian oprit undeva din evoluţie. În viziunea sa existenţială, consideră că a-şi pune sufletul pe tavă în faţa  unei femei este inacceptabil asemuind acest fapt, cu primejdia de a fi el însuşi devorat. Şi-atunci, domină. Persuasiv şi slinos, împletind prea puţinele fapte şi mult mai multele vorbe după bunul plac, motivat doar de propriul profit şi avantaj.

Unde Prinţesa e ca porţelanul de pe raft, gata la prima crăpătură să fie înlocuită cu altă statuetă încă de mult ochită în altă vitrină, o simpla cucerire, o monedă de schimb, o sursa de profit. Niciodată egală, mereu credulă, câteodată frizând cu prostia şi neapărat supusă, că altfel îi zboară Făt Frumosul porumbel.  Curând, pe negândite, o metamorfoză are loc. Făt Frumos nu mai dăruişte iubire, el pretinde a fi răsplătit pentru favoarea de a fi ales-o pe ea Prinţesa şi nu pe o alta, sugerându-i în acelaşi timp de cât este de râvnit şi adorat. Astfel, fără nici un alt angajament sau promisiune, simpla prezenţă fizică alături de ea devine singura certitudine a Prinţesei. Măcinată de nesiguranţa viitorului, cu toate că intuieşte minciuna şi falsitatea, Prinţesa vrea să creadă în poveste. Uneori, atât de înverşunată, că îi cresc gheare cu care se ţine de plăsmuire, zgârîind orice şi pe oricine mai puţin pe Frumosul Făt Frumos pe care-l crede neîntinat. Atât de neprihanit că nu observă că fluturii din stomac şi-au reluat ciclul şi şi-au depus ouăle care sunt deja viermi. Viermii trădării, ai subjugării, ai desconsiderării ca fiinţă, ca femeie…

Care o mănâncă pe dinăuntru. Până când nimic nu mai rămâne din ea…

Fluturi în stomac

Ţi-au venit de hac!…