… am nevoie de o clonă.
Că tot s-au tot produs schimbări. Prea multe cuvinte ca să explic, prea puţin timp ca să le zic sau scriu. Aşa că mă dedau la desen.
N-ar fi mare lucru, nu sunt singura şi nici neînţeleasă. În plus, cele 4 mingii nu sunt(erau) zilnice:
Casă, masă, mândră jupâneasă: o dată la 3-4 zile, se bagă focurile. Şi cam la tot atâtea zile, fac şi piaţa. Cu restul de mândra jupâneasă cocheteaz câte ceva zilnic. C-aşa-i în tenis gospodărie! Şi dacă gospodăria-i lungă, dă şi p-afară, adică curte, cu tot cu căţel şi căcăţel de căţel, că purcel, n-am!
Job 1, job 2: unu-i zilnic şi de 2 săptămâni e halucinant. Adică, gata, s-a pornit maşinăria îndelung proiectată şi planificată. Muncă multă, responsabilitate cât Casa Poporului, pe un drum pe care prea puţini îl cunosc, şi, şi mai puţini, pot pune umărul.
Altul(job-ul 2) e când se-ntâmplă, adică, când are nevoie compania, ceea ce nu înseamnă că e liber de la orânduire, ba dimpotrivă, când sunt strigată la oaste, cam ar trebui să le am pregătite din timp, ceea ce îmi reuşeşte câteodată, alteori, n-am atâta imaginaţie cât pot să aibă unele capete odihnite şi pot să spun, după ultimele cereri, de-a dreptul imbecile.
Neprevăzute şi necalculate: aici, există o vorbă cum că „n-aduce anul ce-aduce ceasul”, ceea ce e adevărat. Cel mai adevărat. Şi, dacă ar aduce numai mici drumuri de tot felul, ar fi cum ar mai fi, dar ce te faci când îţi aduce fapte care-ţi schimbă destinul tau sau a celor din jurul tau?! Hehe, atunci e acum!
Activităţi legate de asociaţia caritabilă: le-aş împărţi în două momente importante, una referitoare la organizarea evenimentelor, cealaltă referitoare la distribuirea celor necesare către punctele noastre de sprijin. Cum evenimentele sunt de 4 ori pe an, iar distribuirea de cel mult 8 ori, poate doar ce se mai strecoară alte colecte, nu ar fi o aşa înghesuială.
Cu toate cele de mai sus, jonglez. Le strecor, le planific, le execut.
Însă…ştiţi ce se întâmplă şi viaţa-ţi râde în nas? Ei bine, are momentele ei magice când pe toate ţi le adună grămadă. Ca acum. Exact ca acum. Job-ul 1 e în mare vervă, job-ul 2 s-a stârnit de 2 zile, mâncarea s-a terminat, neprevăzutul a venit în mod dramatic iar sâmbătă e programat primul eveniment de pe anul ăsta.
Cum mă descurc?! Exact aşa:
Unde am ajuns la o concluzie: că-mi este peste puteri! Şi că, oricâtă voinţă aş avea, ori câtă putere, oricâtă determinare, am uitat să iau în calcul că sunt o mână de om şi aia…şubredă.
Şi, aş mai scrie câte ceva…dar fierbe ciorba pe foc şi n-am pus de felul doi…iar într-o oră o pornesc la drum spre neprevăzutul ăla urâcios.
Stii vorba aia ,,Hai ca poti?” Sunt sigura de asta!
Te imbratisez cu drag….
Scorpio: in unele tine de mine…in altele numai de Bunul Dumnezeu.
Nu, nu pot dar o sa ma stradui.
Mancati in oras cateva zile 🙂 ca doar nu se surpa cerul!
Elisa: nici mancare s-ar putea sa nu ne mai trebuiasca…
Am reluat fierberea ciorbei…
daca la mine-i un pariu cu gradina vad ca aici e pariu cu viata. Parerea mea ca, de cat clona, mai bine miriapod. Si ce se-ntampla daca arunci mingile si fugi, crezi ca raman in aer, ne agitam prea mult si in afara faptului ca ne stresam singuri, riscam sa ne afectam si sanatatea care, vorba ta si asa-i gata subrezita. O zi minunata fara agitatie .Festina lente.
Vasile: …uneori vine viata peste noi. Nu-i timp de fuga, nu spatiu de alergat. Te trezesti in mijlocul evenimentelor. Care se intampla. N-ai cum sa alegi sa nu fi parte din ele.
Multumesc, o zi frumoasa si voua!
Chiar de sunteti o mana de om, stiu eu ca sunteti inimoasa! Ei, si-apoi daca treburile se inghesuie pana peste urechi, aplicati zicala aia a englezului Goethe (cred ca am scris corect ca la nemteasca mea…): „Mai e timp si maine!”!
O seara frumoasa!
Nea Costache: of, nea Goethe(habar n-am cum se scrie, ca tot atata nemteasca stiu si io) ar fi fost grozav daca ar fi trait pana in zilele noastre :))
Nu de alta, dar si el a aflat ca pentru unele lucruri sau fapte…nu mai exista ziua de maine.
Multumesc, Nea Costache!
Suntem ocupate clipa de clipa…seara picam frante cu capul pe perna si, cu ultimile puteri ne facem in gand planurile pentru ziua urmatoare. De ce facem toate acestea? Pentru noi, sau numai pentru noi? Nu, nici pe departe..Le facem pentru oamenii frumosi si dragi noua, pentru caminul nostru, pentru familia noastra, pentru siguranta ei…Ai putea renunta la una dintre activitatile tale?
Elena: si pentru noi, si pentru noi. Apoi, vin lucrurile inevitabile, termene, si altele.
Deocamdata, nu, Elena.