…a vieţii.
Sunt spectator.
De murit murim singuri, c-o moarte suntem toti datori. Lângă, cine ţi-e lângă? Şi de ce?
Capătul de drum n-are nevoie de nimic. Decât de-un trup. Pe care să-l ostoiască.
Să te ferească Dumnezeu ca ultimele clipe să-ţi fie dat să fii un vierme pe cearceaf.
Suferinţa n-are neam sau sânge comun ci doar o punte, grea, înfricoşătoare, între oameni.
Normalitatea uneori are faţa cinică a pragmatismului.
Lecţia deschisă a vieţii duce până când unghiile încă mai cresc.
M-ai omorat”. Din metafora in metafora si-n parabola 🙂 Cine, ce, cum, despre evenimentele de ieri (ziua marilor intamplari) este vorba?
Elisa: despre un om pe un pat de spital. Despre inainte de ultimul drum.
Am folosit metafore ca sa nu descriu prea dur o realitate de care nu suntem constienti si pe care-o credem straina de noi. Despre suferinta ca un carlig care-ti scoate pana la ultima picatura de viata din trup.