… sau arborele de matase Persan .

Nu se poate sa nu-l fi stiut pana in ziua in care l-am privit fascinata, in Gradina Botanica. Poate sa fi avut 10, poate 11 ani. Abia ce ne mutaseram in cartier de ceva vreme. Stiu, inca imi mai aduc aminte, cum, coplesita in fata florilor, am intins mana. Sa le ating. Apoi, mi-am retras-o…daca le stricam?! Daca, delicate cum sunt, atingerea mainii mele, le-ar fi umbrit existenta?!

De atunci, „vremurile valuri”. Intalnirea mea cu acest arbore doar prin curtile oamenilor, pe strazile Bucurestiului. De cate ori insa revad aceste flori imi reeditez bucuria si vraja sub care le-am cazut definitiv si irevocabil.

Acum cateva zile, nasa fetei mele, mi-a spus ca mi-a cumparat un ghiveci cu asa ceva. Nici nu-mi trecuse prin cap ca s-ar fi gasit de cumparat, evident, a atras de la sine si lipsa mea de cautare. Aproape ca nu-mi venea a crede! Amandoua ne-am „‘catarat” pe imaginile de pe net, cautand certitudinea ca ceea ce imi inchipuiam…nu era o confuzie.

Si…n-a fost. E plantuta mea, e in curte, inca neplantata si nici nu cred c-am s-o fac pana la primavara. Prea plapanda, prea firava dar fara niciun dubiu, este exact minunea dorita.

Tot urmarind-o nu mica mi-a fost mirarea s-o vad, ca seara, sa culca, dimineata, vesela isi intinde frunzitele. O splendoare!

Nu stiu unde am s-o pun, insa, chit ca aduc o freza de beton …tot am sa-i fac un loc! 😀