Autor Arhive: Ana

Frumos

de

…urat…?!

O sa spun d-a cap povestea. Era duminica. Eram in curte cu treburile mele de gratar si conserve. De undeva de peste garduri, un tipat de pisic. Pe care l-am crezut urcat intr-un copac, in vreun copac al vreunui vecin. Degeaba am dat roata strazii in cautarea animalutului plangacios. Mi-am vazut mai departe de ale mele.

Nu-mi mai aduc aminte cand a venit Mica si mi-a spus despre el. Poate luni, poate marti. Ca l-a vazut. Un pisic fara un picior. Un pisic lipicios. Stiu ca eu, poate miercuri, ducandu-ma spre piata, l-am zarit.

Am avut discutii pe tema asta. Mai mult soptite. Mai mult dorinta dar rationali. Pana Vineri seara. Cand Manolu, care trebuia sa plece sa cumpere ceva inainte de sosirea a niscai musafiri, l-a gasit in fata portii, i s-a asezat pe picioare. A venit cu el in brate si Vinerea a capatat dintr-o data majuscula si pisoiul, un nume: Tomita.

Cum e?! Ei bine, un prapadit lipicios si destept. Un disperat dupa viata. Toarce, toarce chiar asa in mersul lui schiopatat, numai sa-l strigi. Cum e?! Ei bine, plin de afectiune si de umilinta. Da, umilinta…sta acolo unde-l pui. Parca-ar fi constient de schimbare, ieri pe strada, azi la caldurica, afectiune, mancarica. Fuge prin casa dupa fiecare dintre noi, doar sa nu ne piarda. Si doarme la picioarele noastre, oriunde am fi. Jigarit si slab, a lins tot ce i-am dat, si un bol cu lapte. L-am lasat in baie sa doarma peste noapte. Obisnuit cu dedesubturi de masini, dimineata l-am gasit in spatele WC-ului, un loc ferit, o ascunzatoare.

Tomita… Cand te priveste in ochi, prin ei, ii vezi sufletelul. Nu mai e un animalut, e doar o opera a lui Dumnezeu. Ca si Pusilica. Ca si Doruna. Si in ceea ce-l priveste, privindu-i ciotul, mi se infioara carnea pe mine. Prin ce-a trecut supravietuitorul asta…Imi e groaza! E posibil oare ca privind o rana a cuiva sa-i percepi toata durerea pe care a avut-o?! Eu cred ca da intr-o oarecare masura, insa, mai cred, ca urmatorul gand este unul de rusine. Simti ceva prin care n-ai trecut. Nu exista egalitate intre a simti si a trai durerea.

Pusilica, inca nu-l accepta. Geloasa…maraie , caraie. Sta in varful scarilor si nu scapa nicio miscare. Pe fata mustacioasa i se citesc toate planurile criminale vis-a-vis de noul venit. Cred ca, la cum il priveste, e la fel de diabolica ca si Hurrem…Mda, din cauza asta, stau pe post de arbitru…cu un prosop rasucit in mana…
Dora insa…Dora l-a acceptat din prima. Da, cateaua l-a mirosit si a inceput sa dea din coada. Fara niciun latrat. Tomita si-a lasat capul in jos si-a inaintat spre Dora. Fantastica a fost scena dintre cele doua animalute.  Probabil, la vara, nu m-ar mira ca Tomita sa doarma in bratele Dorei.

Nu stiu daca e frumos sau urat. Nu pot sa apreciez. Si nu cred ca am masura asta ca sa vad. Frumos sau urat are nevoie de ajutor. Tot ce conteaza. E doar un pisic. Dincolo de blanita…e o inimioara care bate.

L-am dus ieri la veterinar. Trebuie operat. Vestea nu mi-a picat bine deloc. Nu, nu pentru ca trebuia sa apelez(iarasi) la o descoperire de card facuta acum un an si ceva pe care tot de atunci ma chinui s-o pun la loc, ci pentru tot chinul prin care amaratul mai trebuie sa treaca o data…

Azi, Duminca, e ziua.

Tomita

Hurrem si Tomita

Stai in picioare

de

…mergi inainte!

Se mai intampla, inca, se intampla. Mai intra cineva pe usa, mai spune o poveste. Uneori, rad cu lacrimi, alteori, ma lasa in lacrimi.  Ca asa sunt eu, intru in poveste. Iar povestea nu are mereu un sfarsit frumos. Oricat mi-as dorii asta. Viata asta…Mereu raman pe ganduri, punandu-mi intrebari la care nu stiu sa raspund. Ascultandu-i povestea mi-a venit in minte un refren si cu el am ramas multa vreme:

Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea..
Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea..

N-am am inteles cum poate un om sa-i ia altuia dragostea.

Sa nu spui niciodata, niciodata.

Minciuna, bautura, gelozia excesiva, infidelitatea, patima jocurilor de noroc, posesivitatea, lipsa de comunicare, invidia (!), controlul excesiv, egoismul, plictiseala, viata intima deficitara, dezamagirea, etc. Toate motive sa erodeze dragostea, s-o stinga…s-o alunge.

Gradul de intolerabilitate fata de motivele de mai sus sunt individualizate de la persoana, la persoana, functie de modul de crestere, asteptari, gradul de ingaduinta, flexibilitate, altfel spus, normalitatea pe care o resimtim fiecare dintre noi, nefiind un calapod standardizat iar natura umana atat de flexibila. Apoi, cu altele te inveti avand grija insasi viata sa-ti dea lectiile potrivite. Chiar si singuratatea intr-o relatie nu este suficienta pentru a alunga un sentiment puternic. Dependenta de o anumita conjunctura, langa o anumita persoana, pot face ca singuratatea sa fie o alegere nu neaparat nefericita. Unii se multumesc cu mult, altii cu foarte putin.

Povestea lui, fiindca este un el, a scos in evidenta un altfel de sfarsit. De unde nu poate evada, chiar daca ar vrea. Un soi de condamnare de a-si duce crucea. Stai in picioare, mergi inainte!

Ei bine, poti sa-i iei cuiva dragostea, cu adevarat, veridic si efectiv, daca-i iei dragostea de viata. Si odata cu ea, ii iei si dragoste de om. Un cuplu inseamna doi. Dupa ani buni impreuna se creaza intre ei o simbioza. De supravietuire in doi. Afectiunea poate sau nu sa fie parte din relatie. O indiferenta constructiva, luata in ansamblul de doi. Un minim. Pana intervine un ceva de unde lucrurile si mai ales faptele o iau spre prapastie. Dusmanirea celuilat. Cu ciuda, cu nedreptate, cu rautate. Supus zilnic unui astfel de tratament, celalalt isi pierde, in timp, rostul. Efemerul lucrurilor, oamenilor, al faptelor, al sensului se instaureaza in sufletul lui. Senin, in el se naste simbioza doar a lui cu natura. Cu care se doreste a fi doar una.

De neconceput si totusi posibil. Poti sa-i iei, cu adevarat, cuiva dragostea…dragostea de Viata.

Cafea

de

…refugiu.

Mi-am facut un obicei. Cand nu imi mai place presiunea pusa asupra mea, evadez o jumatate de ora. Evadez la o cafea. Niciodata la aceeasi ora, niciodata nu cer altceva. Inchid telefoanele si ma asez, la aceeasi masuta de fiecare data. Singura. Doar eu, cafeaua mea si gandurile mele. Cautand rezolvari ale diverselor situatii, departe de orice sursa perturbatoare. Fara figuri, fara vorbe.

Astazi, intamplator, o scena de dinainte sa intru in restauranul cartierului m-a facut sa-mi randuiesc gandurile in aceea directie. Un domn, o doamna, si-o mangaiere. Cu dosul palmei. Si doamna purta in ochi stele. O mie. Toate licarinde. Si toate se reflectau dincolo, in ochii domnului. De pe bancheta din spate, o fetita si-a lipit o manuta de geamul masinii. Si doamna si-a lipit mana de geam. Totul s-a intamplat in cateva fractiuni de secunda. Masina demareaza, doamna zgribulita radiaza.

– Tot o cafea?

Dau din cap, zambesc si-i multumesc.

Cafeaua scoate aburi, forme inchipuite se invart si rasucesc deasupra mesei. Se inalta dansand. Desenez cu unghia pe impletitura fetei de masa.

Dimineti. Cu „Buna dimineata”, cu saruturi furate. Cu dragalesenii. Cu chitcaieli, cu gesturi mici care fac zambete mari. Un guler asezat, o cravata aranjata. Cu grija. Esti frumoasa! Ce bine iti sta in rochia asta! Hmmm, dar de unde e ? Un deget aratator miscat ca un pendul si-un zambet uneori strengaresc, alteori duplicitar. O suvita rebela aranjata pana cand se aseaza fiorii pe ceafa si o urma lina de parfum rascoleste simturile. Un fermoar de rochie tras iar zgomotul zimtilor se imbina a cantec. Cu tonuri line, senzuale. Cu rasuflari calde, soapte. Fara zi si fara noapte. Plecate din varful inimii. Aduse in taina buzelor. O mangaiere ca cea pe care o vazusem mai devreme. Incarcata cu 1000 de „te iubesc-uri”. O privire plina de sensuri, adanca ca o noapte si cu intinderea pajistei pline de flori si fluturi.  O mana de dupa umeri purtand scutul protectiei. O imbratisare, transfer. Cu semn de +. Si zambet.  Bucuria adusa de voiosie.

Peste zi. „Ce faci? Iti este bine? Totul e ok?” si nimic mai mult. Nici nu este nevoie.

Poate, dintre toate, pretuirea este cea care conteaza. Preocuparea de a-l proteja, acolo, langa. Si ele se gasesc in orice si in tot. In ochi, in degete, in cuvinte, in fiecare lucru pe care-l vezi la celalalt, in fiecare efort al celuilat. Oricat de marunt ar fi el. Tandrete. Dau sens si apartenenta.

Unde si la cine sa te intorci.  Aducandu-mi aminte de toate astea, pot infrunta o lume intreaga.  Platesc.

Spre iesire, amintirea scenei din strada, ma face sa mai zambesc o data.

never-stop-loving-me

Lipsa de orientare

de

…da cu mucii in comunicare!

Piata de gros.

Mie-mi place sa socializez cu omul ala care-si vinde marfa. Nu stiu cum vede alta lume, dar io, prin ochii mei, pe toate legumele alea le vad prin prisma mainilor muncite, crapate si batatorite ale celor care vand. Si, d-aia. Uite asa, simplu, firesc : Cu cat dai?, De unde esti? Cat s-a facut? si, daca e omul hatru imi zice si de familie, ba ca-i domn copilul, ba ca-i dus in alte tari. Pentru ca-mi place sa fie mai mult de un ban pe care-l scot din portofel. Pentru ca merita!

Azi, sambata inca, am dat o noua tura. La care a achisat si mama. Pe lista nu si in fapt si pas, ca nu mai apucam sa scriu povestea asta, la nebunia care a fost. C-a fost! Boii sau intalnit cu vacile si cornutele au blocat drumurile si contra-sensurile. Ma rog, chiar am avut la un moment dat un incident cu un bolovan care a vrut sa ma ocoleasca, eu stand pe loc din lipsa de perspectiva inainte si cumincioara asteptam sa treaca aia din fata ca sa trec si io.
Il iau repede prin deschidere de geam : ce faci, bre?!
El tantos ca un cocos : daca stai pe loc!
Io : astept sa treaca aia din fata! Stau, ca n-am incotro! Acuma ia de priveste, ai unde sa te duci?!
El: pai, de unde sa stiu io ce faci tu?!
Mi-au trecut multe idei prin cap, mai ales alea referitoare la mortii lui.
Raspund gales, blocandu-l total: hai bre, ca te vad chipes, fa si matale diferenta, oi avea io fata de proasta dar Nu d-aia care sta in drum!

Cum ziceam, socializez. Las masina undeva unde nici nu incurca pe nimeni si nici nu exista perspectiva sa ma blocheze vreunul (sanchi!) si-o iau la pas. Dau cu ochii de niste vinete, aha, d-ale de pe lista maica-mii. Ma apropii, pun intrebarile mele. Omul raspunde. Ii comunic ca aleg ca nu ma mai las ca saptamana trecuta de-am luat niste pietroase la bax. Omului nu-i convine dar nici nu e aprig ca sa-mi iau talpasita d-acolo.

Cum alegeam io ashea in pozitia regulamentara de struta speriata, adica una popou in sus si cap intre vinete, aud pe una in spatele meu ca intreaba cu cat da omul vinetele, dupa care baga :

– Pot sa aleg si io?

M-a izbit curiozitatea sa-i vad fata uneia cu o lipsa de orientare de-o rade si orbul ala de-a nimerit Braila! Din pozitia aia, ma contorsionez numai nitel cat sa nu tipe S1, S2 si sa nu-mi ramana intepenita vreuna din C-uri, cu ele neavand inca treaba! Dau cu coada ochiului stang de-o ciufulita. Bag capul inapoi in vinete.
Omul zice : Nu! (sunt mandra de el!)

No, si-o apuca p-aia spumele, zicand maruntel din buze si terminand cu nota finala de invidie:

– Da’ pe ea de ce-o lasi, ha?!

Pana aici! Ca esti proasta gramada inteleg dar sa te iei de mine ca tuta…pe tarla, ehehei, ca si io le am p-ale mele si nu mi-o fi usor! imi zic in cap si dau altceva pe goarna fara sa-i mai las timp si aer saracului om sa raspunda:

– Pa mine ma lasa ca io sunt neam cu el!

A plecat aia invartindu-se. Omul dupa ce a hohotit de ras vreun minut imi zice zambind:

– Sarut-mana , Doamna! Unde aveti masina ca sa va ajut sa duceti sacul?

raft plin

Soarele s-arata

de

… sa scriu si eu o povestea fermecata

Povestea e de saptamana trecuta. M-am tot dat pe langa subiect si predicat, dara nu-mi iesea deloc intamplarea. Nici cu vorbele la mine, nici cu tasta in deget.

Intr-o zi de joi, prin cracanatura usii, apare o colega cu ochelarii de soare la ochi. Nu ma mir cu glas tare dar nici nu ma stapanesc si-o iau pe departe:

– Cine te-a batut, fata?!

Se codeste, se foieste, si in ochi mi-l tinteste pe colegul de birou. Itesc capul peste calculator, iteste si ala si ii fac semn discret sa mearga alaturi sa caute ceva. Orice. Ba, daca nu gaseste, sa faca sa plimbe pasul prin curte. Odata iesit si usa inchisa, numa c-o vad pe colega cum isi scoate ochelarii si, in spatele lor, vad niste ochi cat cepele si rosii ca si conjunctivita ar fi fost invidioasa. Plansa mai rau ca dupa intarzierea de salariu. Doliu, nu purta, verigheta inca avea, in statul de functii inca era…ce draq o avea asta?! ma intreb in gand.

– Zi odata ce-ai patit, nu ma mai tine pe jar si framantatura!

Ea tace. Ma ridic in picioare si dau sa ma duc spre ea . Brusc, o apuca vorbitul :

– Mi-a interzis barbatu-meu sa mai umblu goala prin casa!

Nauca, am ramas! Ii trag o privire de jos in sus si de sus in jos, hai ca mai are destul pana la purie si stramba si umflata, nu-i! Basca, si doar de vreo 5 ani maritata! Ba, in spirit de amenintare a rengnului femeiesc, ma masor si io p-a mine, ashea ca sa vad cam pe unde ma gasesc …

– Cum ti-a interzis?! Pai, de ce?! Are p-alta?!

– Ei, pe draq! Tu stii ca io stau la casa, da? dau din cap. Ei bine, noi avem un soi de godin, ne si incalzim cu el  dar si gatesc pe el.

– Asa, si?! intreb consternata.

– Pai, sa vezi! Ieri am facut mancare, de s-a incins ala ca draq!  Cand mancarea era gata, m-am dus si io sa fac un dus si d-acolo am iesit asa cum m-a facut mama trecand pe langa al meu , care statea in fata godinului si-si tinea mainile deasupra lui sa si le incalzeasca, ca tare prost mai sta cu circulatia periferica!

– Aoleu, zic, ai fript omul la maini! zic repede.

– La maini, pe draq! Cu ochii la mine … n-a mai fost atent ca era prea aproape de soba!

Tace iarasi, io astept continuarea. Vede ca n-am inteles si ma lamureste prin semne, aratand explicit zona inghinala, cu traiectorie verticala. Dupa care o pufneste plasul si jalea de i se tremurau genunchi si i se zguduiau matele, ca burti n-avea si continua printre sughituri :

– Si m-a boscorodit, si m-a invinuit, de toti vecinii l-au auzit! Mi-a zis ca divorteaza daca ma mai fatai goala prin casa! De dimineata, numai crema de galbenele mi-a cerut-o, altceva nici c-a vorbit! Io, ce ma fac?!

Cam in aceeasi nota, m-a umflat pe mine un hohot de ras si noroc ca termopanele sunt rezistente la cutremur!

– Ce sa te faci fata?!  Da-i tu cu galbenele si pupa-l pe frunte de copil mare!  Si lasa, draq, plansul, ca soarele s-arata bine pe strada ta cat periferica nu-i si deficitara!