Autor Arhive: Ana

Inima versus…

de

…minte…

M-am apucat de citit o noua carte. Inca de la primele pagini, mi-a trecut prin cap ca nu-i o carte potrivita pentru mine. Nu, nu e cu poze cu personaje Disney (ar fi fost mai bine), nu-i nici o carte de bucate si as fi in pericol sa n-o stiu a pune in aplicare(ar fi fost mai indicat) nici nu e vreo mare teorie a tehnici pe care sa n-o inteleg fiind scrisa in cod caen(as fi avut de cautat)…e o altfel de carte.
O carte mult prea rationala care distruge orice imagine a intamplarii. Distruge misterul comportamentului uman, distruge magicul, exprimandu-l dur si exemplificat, in altfel de cod. Codul stiintei printr-o dezgolire a pshicului si sufletului uman dureroasa.

Adio, fascinatie! La revedere, om frumos! Ramas bun, normalitate!

M-am incapatanat sa continui s-o citesc, fara sa ascult de instinct. Sper sa nu regret prea mult. Cand esti rational…de cinic…vai de !

Ce-am citit?! Despre comportamentul uman. Despre cele doua motoare care-l motiveaza . Iubirea si frica.

Cine nu actioneaza din iubire, actioneaza din frica. Si cum iubirea are atatea forme si frica imbraca multe haine. Suntem intre „cand iubesti, faci ce vrei” si instinct de conservare dus in si la extremis. Si toate astea tot ar fi frumoase daca, conditia umana n-ar purta stindardul ambivalentei afective.

„Din marile prietenii se nasc marile dusmanii”. Acolo unde exista sentimente pozitive, exista, inconstient, si perechea lor negativa. Trecerea dintr-o parte in cealalta se realizeaza prin inlocuire si tine doar de natura sentimentelor pe care le nutrim fata de „obiectul” uman la care ne raportam intr-o perioada bine definita de timp. Trist, nu?

Ratiunea, ea insasi, e subjugata sentimentului. Cand sentimentul este puternic- fie iubire, fie ura- ratiunea devine un simplu instrument in functie de scopurile propuse. Adica, nu facem altceva decat sa limitam ratiunea fix la justificarea rationala a unor motive nerationale.  Si…cam asa e. Fie cand iubim, fie cand uram. Alb sau negru, in functie de culorile prismei sentimentelor noastre la un moment t. Gasim cele mai imposibile si ireale calitati fiintei admirate, blamam si infieram, la fel de ireal, fiinta care ne displace.

Paginile citite cumva, cu toata stridenta tipata a „nu” a instinctului meu, mi-a relevat ceea ce deja banuiam, ceea ce deja experimentam. Dualitatea interioara si cea care ne inconjoara.

Ajunsa aici, am facut pauza de citit, am scris aceste randuri…si (inca)ma gandesc…la iubire si frica. La iubirea atat de firava oricand gata sa fie inlocuita. La frica cea de toate zilele.

Privind in jur(si in oglinda), vazand comportamentele, nu pot sa nu intreb…care-i frica ta?! Cata frica ne-a fost indusa si daca vreodata o sa mai fim capabili si de altceva…

Logica

Cand cararile se impletesc…

de

…in drum.

Cugetam aseara tarziu. Ori omul stie de la inceput care-i destinul, ori influenteaza planurile si planetele si ajunge acolo. Una din doua. Pentru ca in felul nostru, cumva, toti avem un sambure profetic de Cassandra. Si da, dac-am spune, din timp, la timp, nu ne-ar crede nimeni. Cumva, dincolo de minte, ganduri, ratiune si chiar de suflet, in spatele tuturor, intuitia ne arata destinul. Pe care, nici noi insine nu-l credem. Pe care, noi insine ni-l renegam.

Carari, viata iti ofera carari. Razletite si aparent independente. Enorm de multe pe care ne impiedam in diverse altele capatate. Absurdele principii, absurdele aplicari ale regulilor. „Nu se face; Nu exista; Nu se poate:; Nu trebuie”. Aici, mintea noastra da fiecaruia orizontul iar caracterul fiecaruia da vectorul. Plini de Noduri Gordiene, rareori luam sabia si le taiem. Uneori, niciodata. Impiedicati in plasele deznodamanturilor nedezlegate, ne orientam pe diverse carari, ne impletim pana la neputinta, picioarele, mintile si sufletele. Transbordam absurdul calculat din jurul nostru in fiecare dintre noi, ca mai apoi, mistificam ipocrizia.

Ceea ce am intuit, candva, ne prinde intr-un tarziu. Cand indiferent de orizont si vector, cararile se impletesc intr-un singur drum. Pe care il vedem clar, mai real ca niciodata. E acolo, fara alte refugii laterale. Si nu mai putem pretinde ca nu stim. Doar natura noastra intima este cea care ne diferentiaza prin ceea ce facem mai departe pana cand ajungem sa ni se spune „Game over”.

Stateam pe prispa treapta si visam. Zambind.

drum

Un mall in plus…

de

…si-o mana de proiectanti in minus .

Ma intalnesc ieri cu vecina din colt care taraia dupa ea un carut desantat si dezlanat de preaplinul care statea sa se reverse. „Salut, vecina!”,  „Salut, vecina! ne schimbam amabil binetile. Ea cu ochii sclipiciosi spre carut. N-am de treaba, ba aveam ca-m catam cheile care, afurisitele, iarasi se ascunsesera adanc si de negasit, si zic si io mai departe : „Facusi piata, vad” si bag si zambetul regulamentar. Ataaaat i-a trebuit! „Pai, da, vecina, ca de cand cu Cora de la colt, e perfect!” si-mi arata in stanga. Nevorbita si io, zic : Vrei sa spui Real! si-i arat in dreapta. Ba in stanga, zice ea, ba in dreapta, zic io. Dupa ce ne aratam noi mainile inca de vreo cateva ori in diferite directii si sensuri giratorii, contrazicandu-ne in nume de supermarket, ne prindem amandoua ca ne inteleg separat.

Clar, nu stiam ca nu aflasem, nu aflasem fiindca nu aveam de ce, si tot asa. Azi, am vrut sa vad si io cu ochisorii mei cei verzi, ce-a crescut la marginea cartierului si al Bucurestiului, mai acana si mai la stanga.

Cat am tinut drumul drept, dreapta a fost si soseaua, cum am facut dreapta cum s-au facut gaurile cat a fost Acvatot-ul capabil. Si zau, ma jur, e foarte capabil! Pe dreapta, pe stanga, pe mijloc, pe unde au vrut muschii si putina minte a proiectantului ca de verificator de proiect, nu mai pomenesc! O aglomeratieeee….claie peste gramada sectionati din cand in cand de cate un tramvai care vroia sa evadeze din depou! Ma folosesc si io si de drumul ingustat si de ingramadeala si-mi fixez vaporul fix pe mijlocul drumului atat cat sa nu intre nici unul nici in dreapta si nici in stanga, din motive simple, pe-o parte ca nu stiu pe unde trebuie s-o cotesc(previzionar) la un moment dat, pe alta parte, la haurile alea sapate adanc si mult prea late, am rau de inaltime. Inaintez melc. Mah, acum vad, deci drumul spre puscaria Rahova nu-i ashea de usor si asta explica multe…la cat de rar se aprovizioneaza cu cine trebuie!

Ma benoclez dupa indicatoare. Ma orientez dupa indicatoare. Fac dreapta si ….

Am experimentat. O intrare melc cu pasaj subteran tip Carrefour iesire Bucuresti – Pitesti si o parcare plina de stalpi, alambicata si imensa ca ale Mall-urilor City&Sun suprapuse! Dupa ce i-am boscorodit pe primii proiectanti, aia de la paragraful 3, i-am luat la bombanit si p-astia de pusera hardugia intr-un loc atat de stramt si plin cu de toate, atingand voluptatea meseriei cu buncarul parcant! O nebunie in care ai slabi de inger se dau jos din masina si fiindca n-au bordura si rataciti fiind, se aseaza pe ciment si plang. Nu mananc dar plang! By Cora de Alexandria.

Fac si io in parcare vreo doua ture exact ca rata in balta din Cismigiu dupa care aliniez regulamentar, intre doua dungi paralele, masinuta. Bag un carut la inaintare si ma dedau pacatelor de cumparaturi. Umplu laditele portbajului, ma urc la volan si p-aici mi-a fost drumul si spirala, ca si la iesire m-a asteptat una.

Deci e in colt, in coltul celalalt, in stanga, cum zicea vecina. Si, ii bun de nebun!

ps. titlul vine de la vestitul si mult prea cunoscutul proverb : O vorbă-n plus şi-un dinte-n minus 😀

Oi, oi, oi si…

de

..valaleu! cantec de trafic.

Semafoare. Rosu. Galben. Verde. Go. Si tot asa. Si tot asa ca n-am scapat unul care sa nu mi se fi inrosit inainte ca botul masinutei sa atinga cu numarul zebra. De regula, intre rosu si galben butonez de 10 ori intreaga gama presetata de posturi radio. Normal, verde se pune ori cand ajung in dreptul lui Romania Musical…si de cele mai multe ori fix la slujba de pe Radio Trinitas…

In dimineata asta am nimerit exact postul care sa-mi multumeasca urechiusele fermecatoare. Nici de jale, numai de zbucium. Taman cum trebuie ca sa imi fluture sunetele la mansarda si degetele pe volan. As fi exersat si-o chitara da’ ii spatiu prea mic ca doar de sub colac pot eu sa conduc! Si cum ziceam, azi am prins unda rosie…dupa al doilea semafor deja eram plictisita la maximum…Ridic ochisorii…in oglinda retrovizoare si-mi gasesc de soacra, aaa,  lucru. 5 semoafoare, 5 personaje din Dambovita Land :

Johnny-Bravo-tv-01Johnny Bravo cu chica ridicata, ochelari de soare si atat cat se permite la vedere, trupusorul lui cu vreo 20% mai multa masa musculara colesterica. Miscari de gat de tip pendul cand la masina din dreapta cand la aia din stanga. Vreo doua runde ca mai apoi sa-si pozitioneze oglinjoara si cu mana caus si degetele rasfirate sa-si aranjeze, cochet, frizura. O aranjeaza din 5 miscari, se mai priveste de doua ori  in oglinda, stanga-dreapta, dreapta-stanga. Si excaveaza. Excaveazaaaaa…tot asa …cand in nara dreapta, cand in aia stanga.

225Betty Boop cu telefonul la ureche. Mai o vorba, mai un ruj, mai o hlizeala, mai mangaiere de sprancene, mai un ras, mai o trecere de pe-o banda pe alta, mai iata o vorba, mai vreo cinci claxoane si doua ragneli masculine referitoare la bunastarea hormonala a domnisoarei.

hjHeckle si Jeckle de Giurgiu. Unul cu capul in parbriz calarind vanjos Dacia papuc. Haturile volanului sunt strans tinute cu ambele maini. Aproape una de alta. Celalalt, cu palarie. Cu boruri largi. Negre. E fain sa vezi de cate ori incearca soferul sa bage in viteza. Caraielile sunt sigur ale cutiei de viteze. Iupyyyy! A pornit…Doamne, da sa aiba frana!

angry-birdsAngry Birds cu camasa in carouri, ii ies flacari si pe nas si pe geam de la tigara chistoc. Cu mana pe claxon. Previzionar stie cand vine verdele, claxonand anticipat. Daca te vede ca il privesti in oglinda, ridica mainile si gestul sugestiv de : hai draq odata! iar tu simti intreaga lui simpatie cum se revarsa de pe buzele de pe care usor ii citesti copulatiile.

Cruella-de-vilCruella de Vil cu 4×4. BMW. Gata sa se urce pe tine. E cu tancul si poate. Boobs-ulata si botuxata. Maxim. De regula vorbeste la telefon. Nuuu, nu prin sistemul audio ci cu el la ureche ca sa se vada bunastarea(sau pretentiile?!) din marca si tip. Ultimul tip.

nonne

…si Io! 😀 ))

Ps.    Moracanosul circula cu Woody in dreapta 😀

Pe Bluto, Lolek si Bolek, Fred Flinstone si Muma Padurii i-am gasit la servici.

ITP-ul si…

de

…bareta…

Ma uit ieri pe talon…intamplator si total dezinteresata, ca-l mestecam din plictiseala asteptand chitanta pentru RCA. Privesc adanc dincolo de cifre si litere. Cumva fac greseala si-l intorc cu burta in jos. Imi pica ochii pe data expirarii. Aparu…numai nu…La adio, ITP, ce fu! De vreo 3 zile. Nu ma agit, cum n-am stiut, si-am rulat legendar cu scartait de roti pe bulevardele capitalei…nu am mustrari de constiinta si nici frica de arcanul bastonului de politist. O frica tot am, insa, chiar una imensa, de cartea masinii. Pe care n-am mai vazut-o de la prima inmatriculare. De acum 2 ani. O caut. Cu popoul pe podea si 3 potentiale sertare rasturnate sub forma de morman. Ca de fiecare data, le rearanjez dupa aceeasi logica pe care, doi ani mai tarziu, o uit, fapt pentru care, secventa tavalita intre acte si diplome, certificate si chitante, se repeta spre deliciul fricii mele. O gasesc.

De dimineata, tusti la nea Cornel, pe care-l stiu de vreo 7-8 ani. Se bucura, azi, la fel de mult ca atunci cand m-a vazut prima oara si eu nu-l stiam si m-a luat prin surprindere : Bine ca ati venit! Taman acum era sa bag pe cineva inaintea dvs ca ati intarziat 5 minute la programare! Normal ca m-am prins repede, ca programarea mea era in ochii privitorului si ca, intre mine si nea Cornel o sa fie o veritabila prietenie ITP-istica. Ceea ce, asa a fost sa fie! Numele Domnului fie laudat!

Ii intind cheia, talonul si cartea, ma servesc cu o cafea si iau loc pe unul din scaunele puse pe langa baracile service-ului de cartier. Rand pe rand,  se iteste mecanicul, electricianul, tinichigiul. Cu treaba. Fiecare duce cate o hartie. Pentru care observ ca fac toti o obsesie c-o plimba de vreo 3 ori. Ma fac ca nu bag de seama si privesc cum Nea Cornel ridica capota, verifica serii si alte alea si baga masina pe rampa. Din cand in cand, vine si-mi zice :

– In 10 minute, e gata. Zambesc si dau din cap de fiecare data. Cred sincer ca lui nea Cornel ii place sa ma vada zambind fiindca cele 10 minute sunt de fiecare data altele si s-a prins el, ca atata mi-e speranta la fericire zambitoare.

Dupa vreo 20 minute, imi intinde specificul biletel pentru plata. Suma rotunda, io doar bani mari. De-o bere, imi zic, sa le las si la baieti, cercetez portofelul, niciun sfant pe o masura mai mica. N-am incotro si intreb de-un butic prin apropiere. Casierul imi arata cu degetul directia si mai specifica timpul. Plec saltareata la figurat. Dupa vreo 4-5 pasi, imi dau seama ca-s saltareata si la propriu. Baretele din spatele sandalelor largite alarmant. Calcaile mele gasind gradul de libertate necesar, evadau sistematic din sandale… Dau sa strang baretele dar constat ca sunt deja la ultima gaura. Nu ma las, temerara si incapatanata mi-am continuat drumul, chit ca la 3 pasi in sensul de mers, alternam cu unul lateral ca sa-mi aduc, pe rand, calcaiele inapoi…Mersul meu seamana cu Capra cu trei Iezi. Unde eu sunt si Capra si Iezii, odata. Care se jura c-o sa gaureasca baretele chit c-o sa-l dea pe nea Cornel cu ITP-ul in sus!

Ajung cu niste nervi de am intunecat brusc cerul Bucurestiului. Ma opresc fix in usa gheretei lui Nea Cornel, bag un zambet asa cum am vazut ca-i place lui, si-l intreb :

– Auzi, o sula, gasesc si io pe la voi?

baretele cu pricina itp

locul pricinii

ps. da, stiu! Deci, care ai nevoie de ITP? :))