…  +7 zile.

Caci nici raceala nu mai tine cat tinea!

Ambitioasa de felul meu, am dus-o pe picioare, carand-o peste tot sa socializeze cu diverse ocazii si paturi sociale. Nici ea nu s-a lasat mai prejos si emotionata mi-a fost alaturi si nu s-a dezis de mine. Coabitam, ca sa folosesc un termen la moda. Coabitam cu aceeasi placere si dedicatie ca si la mai marii nostri. Ea pe mine si io pe ea, satisfacandu-ne reciproc.

Cu nasul rosu si bubos, cu buzele crapate de febra si ochi scanteietori, in stare de Nirvana, ma avantam vineri, spre casa. Visand la sarea fierbinte pusa pe piept, ceaiuri cu theraflu…somn…Pe la mijlocul drumului cand tocmai ma pregateam sa intru cu avant pe Pasajul Basarab, un sunet cunoscut si firav se aude smerit din geamantanul numit geanta. Scotocesc, revars, dau de impricinatul telefon de serviciu. Un pitic de gand imi da ghes sa-l dau draq si sa nu raspund. Raspund si trag pe dreapta.

Schimbam amabilitatile de rigoare si omul – Stelica- intra in problema.

– Stii, pana luni trebuie o prezentare, si face pauza. Io trag aer in piept cu toata cavitatea bucala.

– Zi, ca te ascult.

– Pai, stii proiectul ala comun? si-i zice pe nume.

– Aha, bag io. Si Stelica prinde elan.

– Noi ne-am gandit sa se faca si o prezentare ca sa inteleaga mai bine.

– Stelica, prezentarea in care si-a facut fiecare partea lui, unde e?

– Aaaaa, pai, nu la proiect sa facem prezentarea…ci ne-am gandit noi ca, la noi, sunt niste cazuri particulare.

Multumesc lui Dumnezeu c-am oprit pe margine. Vulcan, ca de punctul de fierbere oricum trecusem. Dau sa raspund si-mi aduc aminte ca n-am destula voce pentru. Bag I-a, a II -a cu sunete de talpa si pedale si demarez in tromba pe pod.

– Stelica, vezi ca nu te mai aud…intru in pasaj…pierd semnalul…Alo, alo, alo?!

Si inchid. De tot.

Traversand Cheiul Dambovitei…incep sa-i vad si latura pozitiva, ca si raceala asta e buna la ceva…

…pe alegerea ta, te piere…

De cateva zile mi-au revenit in cap(si-mi bazaia gandul) niste cuvinte spuse de cineva apropiat, acum ceva vreme. Un enunt de fapt, continuat cu o remarca. Ma zgaria pe minte ca acul discul de vinil, care se clatina pe platanul dezechilibrat al unui pick-up vechi. Ca de obicei, in astfel de situatii, stiu ca trebuie sa-i las timp mintii sa-si cante cantecul pana la capat,  sa zburde pana isi gaseste sensul ascuns. Si, si l-a gasit. In alt enunt, de acum 27 de ani. Ca mai apoi, sa-l gaseasca in cuvintele unuia dintre parinti cu si mai multi ani inainte. Atunci am realizat ca, in timp, mi-am pastrat o calitate dominanta(?) pe care nici macar n-am bagat-o in seama, considerand-o lipsita de importanta ca si cand ar fi normala si la indemana oricui. Judecand faptele trecute, conjunctura actuala, am realizat ca ea a fost stimul actiunilor mele. In toate. Si … se facu lumina!  Mi-am raspuns la o intrebare referitoare la trecut, prezent si viitor.

Stimul meu…O idee mi-a rasarit in minte. Si i-am luat pe rand, pe cei de pe langa mine. Si cu cat am inaintat in analiza mea, cu atat idea a prins contur.

Nu pot sa spun de ce, cum s-au conexat amintirile, insa, imaginea unui anumit prieten mi-a rasarit in fata ochilor, prima oara.  Si, experienta vietii lui cu felul lui de a fi, timp de 27 de ani, mi s-au derulat ca un covor rosu. Stimul lui, orgoliul. Reusitele vietii lui, si-au fost multe si remarcabile, si-au pus bazele pe orgoliu, pe mandrie. Mi-am amintit, cum, printr-o alegere pe care a facut-o la un moment dat, prin stimulul lui caracteristic… s-a ambitionat in detrimentul total al tolerantei. A fost o ultima „aroganta” pe care si-a permis-o, ocazie cu care, insasi stimul lui a sucombat. A fost si este acelasi prieten dar fara motor. Un hamster intr-o roata din care n-o sa mai coboare niciodata.

Putere. Asa as fi caracterizat-o pe o Ea. Desteapta, frumoasa, bogata, excesiv de bogata. Cu realizari remarcabile atat profesional cat si in viata personala. O femeie magnet, un om care avea de toate. Tot din dorinta ei s-a angrenat in jocuri mari si-a ajuns, la propriu, intr-un sant. Impreuna cu parintii ei. Soarta(?) in varianta oficiala(pe care n-am crezut-o niciodata!), le-a sters CNP-urile si a ingropat o intreaga familie.

Apoi…alt apropiat, pe care-l cunosc la fel de bine. Sub imboldul independentei, al libertatii. Si-a facut si el, enorm de multe. Adunate, poti sa spui, ca s-a ales cu ceva si ca ceva s-a ales de pe urma lui. Cu si in spiritul lui liber si rebel. Pana cand, din imboldul autonomie…a dezertat in dauna responsabilitatii fata de el insusi. Din prea multa dorinta de libertate, o alegere si repercusiuni nebanuite. Conformismul i-a adus linistea si comoditatea dar i-a furat sclipirea realizarii de sine prin libertate. Un Soim in colivie.

Si…si…si…

Un om este o suma de caracteristici universale dar ii e data o trasatura ce il individualizeaza. El nu se realizeaza prin trasaturile universal valabile, nici prin trasaturile conjuncturale ale semenilor din jurul lui si nici prin cea proprie. Numai impletindu-le echilibrat pe toate 3, omul devine distinct. Dominanta este harul si ne indica drumul spre vocatia prin care sa devenim speciali. Unici si originali. E ceea ce ne diferentiaza, e particularitatea noastra.

Ca atata timp cat nu tradam trasaturile universale, dominanta nu ne tradeaza. Altfel, ea te ridica, ea te „omoara”…

…si multa bravada…

De la :

Femeia ca o prada 

la 

Barbatul ca o prada

Neuronul meu s-a trezit cu Marin Preda in nucleu. Cu titlul unei carti, mai precis. Sub incidenta febrei a luat-o pe coclauri 😀

In preistorie:

 In zilele noastre:

Intrebare:

Ce-a avut Marin Preda cu mine in cele doar doua ore de somn?! 

….