…și nu ai tu.

(varianta muzicală nu-mi place. E un strigăt de ajutor pe care doar la Mădălina Manole l-am mai auzit. Și dincolo de melodie și de cântăreață, o femeie, Femeie, nu pune întrebarea asta nici în sine! O alungă cu bună știință, o sugrumă din fașă, o repudiază din gândire. De ce? E așa de simplu. Concurența. Din acel moment când ai simțit șarpele rivalității infiltrat în sine, ai pierdut. Nu-ți dai seama la început, însă, în timp, vei citi în hăul deziluziei.)

Versuri. Versuri disperate. Și pentru că m-au asasinat zile în șir pe unde radio, merită răspuns. Față de sine.

Exact ce e în poză. Nemurirea. Prin ceea ce am realizat deja, prin ceea ce sunt, prin ceea ce las în urma mea, prin poezie, prin rânduri scrise și nu în ultimul rând, prin amintiri lăsate, de oricare fel. Fiindcă exist, sunt în zidul timpului de unde nu mai pot fi sfărâmată. Trecutul e cel care vorbește, paradoxal. Și cu fiecare zi a existenței mele, mai pun o pietricică la această temelie a zidului.

E greu, nu?

Trecutul e cel mai bun barometru. Al tău. E diferit între a-ți asuma trecutul și a te împăca cu trecutul. Asumare înseamnă și să fi conștient de ceea ce ai făcut și a evita repetarea. Dacă ai greșit. Altfel, e doar o întâmplare, o alegere pe care n-ai de ce s-o regreți. E cutia cu amintiri. E acolo, o istorie, o părticică de viață ce-ți stârnește zâmbete.

A te împăca fără asumare nu aduce nimic. ”S-a întâmplat” e ca atunci când, în copilărie, priveam jucăria prefăcută în bucățele și cu ochi mirați și nevinovați spuneam ingenuu ”s-a stricat”.

Ce am eu și nu ai tu, claritate în evaluare. Pentru că, tot așa, e diferit între a asuma trecutul cuiva și a te arunca într-o promisiune de irepetabilitate. Promisiune în contradicție cu strigătele trecutului. Nu, ție nu ți se poate întâmpla! Tu ești altfel. Da, da…

Ce am eu și nu ai tu.  Multe. Cum nici eu nu am ce ai tu. Diferența e că nu râvnesc sau mai degrabă nu-s măcinată posesiune. Eu sunt EU care nu posed ci am.

Ce am eu și nu ai tu. Liniște. Nu pândesc, nu alung. Nu port povara stihiilor. Noaptea visez.

Ce am eu și nu ai tu. Pentru mine nu contează. În pielea mea, în anii mei, în experiențele mele, în existența mea, cu amintirile mele mă simt bine. A fost așa cum mi-am dorit și-am acceptat ce mi s-a dat cât mi s-a dat. Și cu bune, și cu rele.

Ce am eu și nu ai tu?! Nimic. Și cu ajutorul celorlalți apropiați sau îndepărtați, totul.

Nu sunt etalon, nu dețin Adevărurile absolute. Dar știu cine sunt, ce am și ce sunt.
Probabil de aceea nu-i ușor în preajma mea. Praful stârnit de pinteni nu mă impresionează fiindcă știu că nu reflectă curaj…