…ploioasa.

Cu geamul deschis. Imi place tare mult. E liniste. Doar picuri de apa si vrabiute gurese. Cate o pala de vant, din cand in cand, trece nestingherita prin plasa ferestrei si ma invaluie. E liniste. Imi rezem coatele pe glaf si ascult. Ciripeli. Motoare de tot felul dar suficient de departe. Miros. A pamant reavan, a frunze curate, a apa cereasca. Privesc. Boabele de struguri hraparete si avide. Balansul frunzelor intru dans pe muzica picurilor. Intre maini, din ceasca, se ridica aburul cafelei. O pisica mi se inoada la picioare. Imi face curte, gard si datorita unduielilor ei, invizibil ma leaga de glaf si peisaj.

Ploua si ni se racoreste pamantul si sufletele.

Momentul poetic s-a sfarsit…Casa duduie de pasi si diverse labute. Mai mari si mai mici.

Foicica de cicoare…ce ne dai, azi, de mancare?!

Le dau si revin asupra textului.

Poveste : cu 3 zile inainte.

De la drum lung imi vine o prietena care in periplul ei prin Bucurestiul nostru iubit, cumva, stabilim sa ne vedem. Si ne vedem dupa ce mai intai, ratam primul obiectiv. Cand eu am ajuns, ea deja se indrepta spre alta destinatie. Marriott. O tirez si eu spre, intre timp conversam pe telefon si stabilim ca la intrarea principala, ne intalnim netagaduit. Ma uit la mine, ma incurajez ca am o tinuta suficient de corespunzatoare.

Ne vedem, ne pupam, ne zicem cate una-alta fix si timp de-o tigara. Ba chiar ma complimenteaza si de vreo doua ori : Ce sexi esti, tu! Sa-mi dea p-afara stima de sine si sa se reverse roseata in obraji!

Cu tigarile terminate pana la filtru, ne luam la revedere si cand ne pupam noi mai cu foc, imi zice :

– Stai asa, ca ti-a trimis X-ulica ceva! D-ale bio! Ptiu, ce era sa uit! Se repede la portbagaj si scoate d-acolo un pui invelit intr-o punga transparenta si fara de toarte de Selgros si o juma de sticla, la fel de transparenta, de tuica in culoare de chihlimbar.

Sa-i dea Dumnezeu sanatate lui X-lescu, zic si mai zic si Multam! Ne mai luam inca o data la revedere, ea se urca in masina, io o iau spre masina mea parcata…evident si normal, dincolo de tot bulevardul.

Si atunci, in fata statuii Eroilor Pompieri…m-am vizualizat! Si, cine mai era ca mine?!

Rochie de dantela turcoaz, sandale cu platforma, coafata, aranjata si machiata…duceam intr-o mana un picior de pui si in alta un dop de la o tuica!

Ehehe, ce intersectie mare mai e la Marriott!

 ps. Bune rau! Pansament! 🙂