Categorii Arhiva: In

dialog intim…

de

…intre oama si inginer…

Fara chef si cu entuziasmul spre ratare, imi trag o pereche de jeansi pe mine sa plec cu fii-mea in marea nebunie numita AFI. Pe care n-o (mai)suport. Cu must-ul in cap  fac eforturi disperate sa inving lenea. Un suierat ma scoate din lupta ancestrala. Am sperat ca sa fi provenit de la vecinu’, sa fi dat el drumul la pompa de presiune…N-a fost sa fie si sa se auda de peste gard. Atentia mi-a fost indreptata spre un calorifer. Calorifer care, pardoxal, facea spume la imbinarea dintre capac si corp.

Povestea in sine e clasica. Un amarat de por dintr-un tub cu spuma de par. Jet. Oprit fix la imbinarea aia care te inducea in eroare vizuala. Un fel de Dealul Negru de Romstal.

Ceea ce insa am sa povestesc e suma gandurilor, dialogul si batalia intre instinctul primar si inginerul din mine, din acele momente catastrofale pana sa prind irefutabila dovada de por si jet.

Capul meu. Personajele din capul meu.

Instinctul si Inginerul :

Ins(instinctul) : Vaaai, caloriferul face spuma! O sa crape!

Ing(inginerul) : Face pe draq! Esti tembela?! De unde draq sa faca un calorifer spuma?! Ce, e caine turbat?! E vreun tub ceva.

Ins: Ba, esti chior, tu nu vezi cum infloreste spuma de sub capac?! Uite, m-am uitat, nu se vede nimic de la vreun tub, ii zic contorsionata deasupra masutei ce se interpunea intre mine si calorifer.

Ing: Ma enervezi! In calorifer e apa si daca o-ti fi pus antigel! De unde spuma?! Care spuma?! N-o lua razna, antigelul nu face spuma! Intinde mana si vezi ce spuma e aia!

Ins: Nu intind, mi se pare acida! Nu pun mana pe ea! Apa? Aaaaaapa?! Doamne, parchetul, mobila de dormitor…, nu, pe hol e gresie…direct in sufragerie…parchet…mobila! Luate-ar draq de inginer…tu stai si gandesti insa la o adica, tu strangi apa sau io?! Mars din gandul meu ca deja ma vad cu carpele in mana, ligheanul alaturi si io in genunchi!

Ing: …Bine, fata…Da-i cu apocalipsa inainte…Acida…auzi la ea…parca nu vede ca nu se topeste  caloriferul sub spuma…Poafai, mai bine plec, ADN-ul e mai tare decat cartea…

Ins: Auzi, daca tot esti asa de destept…de unde draq se goleste instalatia, ha?!

Ing: Da” ce, m-am ocupat io vreodata?! Da-i telefon instalatorului sau lu’ barbatu-tu!

Pauza de conversatie intre personajele din capul meu. Opresc centrala. O scot si din priza. Telefon. Vorbe reale. Mainile harnice si brusc puternice muta toata mobila si altele din dreptul caloriferului. Masuta, cutii si pungi&pungute. Opresc din robineti si turul si returul. Ma apropii de zona crepusculara. Un miros…cunoscut intre sapun si sampon. Pun mana pe spuma, o duc la nas. Ma uit instantaneu la tubul de spuma, care, acum, fara presiune isi prelinge ultima spuma agale, pe el.

Ma uit rusinata in jur. Mai aveam sa mut si sifonierul…

Inginerul din mine e cu roatele in sus si rade cu lacrimi.

– Auzi la ea! Cica…face spuma caloriferul…si spuma e acida…si vine tsunami- ul peste ea! Si rade, si rade…si rade…

Al draqului inginer! ii zic in barba…Mai taci, mah, cu logica ta!…

multe ciorne…

de

…niciuna coapta.

spioniSau, cate una pe aici pe colo. Trag cu ochiul in pomul cu ciorne. 31 de povesti. Cat pentru a umple cosul unei Luni Pline. Le citesc pe rand. La unele surad, la altele ma incrunt. Unele isi mai gasesc rostul, altele si-au pierdut farmecul definitiv. Unele neimplinite destul. Inca nu au toate cuvintele care sa exprime multimea de ganduri. Altele le au pe toate dar stiu ca nu-i momentul de cules. Crengile folder-ului atarna a trosnet sec de frangere. Ori n-au dat in parg, ori poate doar eu nu am pofta de ele.  Cum n-am de multe altele. Parca le-a luat cineva cu mana si le-a dus departe. Sau le-a ascuns si nu vreau deloc sa ma mai joc „‘cald – rece”‘.

O zi de luni. Ploaie – soare. Nehotarat.

rozmarin ori…

de

…levantica?!

Ce le-am pus io, in fripturica?!

Cam asta-i intrebarea. Cum de am ajuns la dilema asta existentiala?! Nu foarte greu, ba as spune, mi-a fost de-a dreptul fara urma, spre deloc, de cuget si chibzuiala. Ceea ce n-a durut si nici n-am bagat de seama plantandu-le una langa alta in minunatul si improvizatul ghiveci. Cum peste iarna acoperite de zapada, pana peste marginile hardaului de plastic fara vedere la radacini si cum niciuna n-a dat semne de infloreala ci doar de verde monoton si tern, cu dunga pe mijlocu-i subtire, cu acelasi miros la zdrobirea intre degete, ditamai tufa a fost folosita cu succes…

rozmarin?!

Degeaba le-am cercetat si p-o parte si pe alta, si la stanga si la dreapta de radacina si tulpina, n-am reusit decat sa ma adancesc si mai mult in mister si argumente. Rozmarinul imi tine de cativa ani peste iarna…levantica nu prea. Deci, ce-a ramas, ghici, ghicitoarea mea?!

Dincolo de mister, o neliniste de gospodina mi-a dat ghes. Ce-am mancat si cate bube (l-)am facut? Repede la gugalici! Deci, da. N-au facut molii pe dinauntru si nici nas infundat n-au avut! Somnul le-a fost adanc si lin si cu proprietatile ei antiseptice…s-au si dezinfectant la maţe. De unde concluzia simpla e ca de rau n-a fost si mi-am recapatat increderea in talentele mele culinare (hmmm, aproape de curative)!

Solutia salvatoare a venit la ghiveci de Real. Cu rozmarin. Altul de folosit pana cand, peste vara, tufa din gradinuta o da semne…ori de flori contra moliilor ori de aromatica de fripturica si alte uleiuri facute in casa.

rozmarin cu siguranta!

Un lucru e clar, dupa ce m-oi lamuri. Never ever, n-o sa le mai plantez una langa alta!

Ps. Puiul cu ce-a fost, chiar si levantica, a fost de fiecare data, delicios! Bine, ca nu le-a provocat, niciunuia, vreo cufureala! 😀