…de caise.
Nu mai pun vorbe. Nu-si (mai)au rostul. Doar starniri de amintiri. Cu izuri de caise si gust dulce amarui al samburilor. De data asta, cum spuneam, am folosit seminte de dovleac gata curatate.
Poveste. De poveste.
Categorii Arhiva: In
Albitia lor…
… sau arborele de matase Persan .
Nu se poate sa nu-l fi stiut pana in ziua in care l-am privit fascinata, in Gradina Botanica. Poate sa fi avut 10, poate 11 ani. Abia ce ne mutaseram in cartier de ceva vreme. Stiu, inca imi mai aduc aminte, cum, coplesita in fata florilor, am intins mana. Sa le ating. Apoi, mi-am retras-o…daca le stricam?! Daca, delicate cum sunt, atingerea mainii mele, le-ar fi umbrit existenta?!
De atunci, „vremurile valuri”. Intalnirea mea cu acest arbore doar prin curtile oamenilor, pe strazile Bucurestiului. De cate ori insa revad aceste flori imi reeditez bucuria si vraja sub care le-am cazut definitiv si irevocabil.
Acum cateva zile, nasa fetei mele, mi-a spus ca mi-a cumparat un ghiveci cu asa ceva. Nici nu-mi trecuse prin cap ca s-ar fi gasit de cumparat, evident, a atras de la sine si lipsa mea de cautare. Aproape ca nu-mi venea a crede! Amandoua ne-am „‘catarat” pe imaginile de pe net, cautand certitudinea ca ceea ce imi inchipuiam…nu era o confuzie.
Si…n-a fost. E plantuta mea, e in curte, inca neplantata si nici nu cred c-am s-o fac pana la primavara. Prea plapanda, prea firava dar fara niciun dubiu, este exact minunea dorita.
Tot urmarind-o nu mica mi-a fost mirarea s-o vad, ca seara, sa culca, dimineata, vesela isi intinde frunzitele. O splendoare!
Nu stiu unde am s-o pun, insa, chit ca aduc o freza de beton …tot am sa-i fac un loc! 😀
De duminica…
…ploioasa.
Cu geamul deschis. Imi place tare mult. E liniste. Doar picuri de apa si vrabiute gurese. Cate o pala de vant, din cand in cand, trece nestingherita prin plasa ferestrei si ma invaluie. E liniste. Imi rezem coatele pe glaf si ascult. Ciripeli. Motoare de tot felul dar suficient de departe. Miros. A pamant reavan, a frunze curate, a apa cereasca. Privesc. Boabele de struguri hraparete si avide. Balansul frunzelor intru dans pe muzica picurilor. Intre maini, din ceasca, se ridica aburul cafelei. O pisica mi se inoada la picioare. Imi face curte, gard si datorita unduielilor ei, invizibil ma leaga de glaf si peisaj.
Ploua si ni se racoreste pamantul si sufletele.
Momentul poetic s-a sfarsit…Casa duduie de pasi si diverse labute. Mai mari si mai mici.
Foicica de cicoare…ce ne dai, azi, de mancare?!
Le dau si revin asupra textului.
Poveste : cu 3 zile inainte.
De la drum lung imi vine o prietena care in periplul ei prin Bucurestiul nostru iubit, cumva, stabilim sa ne vedem. Si ne vedem dupa ce mai intai, ratam primul obiectiv. Cand eu am ajuns, ea deja se indrepta spre alta destinatie. Marriott. O tirez si eu spre, intre timp conversam pe telefon si stabilim ca la intrarea principala, ne intalnim netagaduit. Ma uit la mine, ma incurajez ca am o tinuta suficient de corespunzatoare.
Ne vedem, ne pupam, ne zicem cate una-alta fix si timp de-o tigara. Ba chiar ma complimenteaza si de vreo doua ori : Ce sexi esti, tu! Sa-mi dea p-afara stima de sine si sa se reverse roseata in obraji!
Cu tigarile terminate pana la filtru, ne luam la revedere si cand ne pupam noi mai cu foc, imi zice :
– Stai asa, ca ti-a trimis X-ulica ceva! D-ale bio! Ptiu, ce era sa uit! Se repede la portbagaj si scoate d-acolo un pui invelit intr-o punga transparenta si fara de toarte de Selgros si o juma de sticla, la fel de transparenta, de tuica in culoare de chihlimbar.
Sa-i dea Dumnezeu sanatate lui X-lescu, zic si mai zic si Multam! Ne mai luam inca o data la revedere, ea se urca in masina, io o iau spre masina mea parcata…evident si normal, dincolo de tot bulevardul.
Si atunci, in fata statuii Eroilor Pompieri…m-am vizualizat! Si, cine mai era ca mine?!
Rochie de dantela turcoaz, sandale cu platforma, coafata, aranjata si machiata…duceam intr-o mana un picior de pui si in alta un dop de la o tuica!
Ehehe, ce intersectie mare mai e la Marriott!
ps. Bune rau! Pansament! 🙂
idei fasnete…
…pentru gospodine saltarete !
Plecam? Plecam. Gata. La drum de weekend spre o invitatiune prieteneasca.
Ne raspandim prin casa ca soarecii cand vad pisica. Ala se baga in dulapul de haine sa faca valiza, alalalt in baie sa stranga ustensile de frecat dintii si spinarile, celalalt isi face geamantan IT de inalta performanta. Dupa, sa tot fi fost si trecut juma de ceas, ne strangem in aceeasi formatie si aceleasi tinute traditionale de interior- tricouri cu chiloti-si facem schimb de rapoarte dar mai ales de neclaritatile traditionale si banale insa generatoare de furtuni in cele > 24 de h ce urma sa le petrecem impreuna :
– Am facut bagajul, insa, nu stiu ce pantaloni sa-ti pun. De tricouri, lungi, scurte si medii nu va intreb ca le-am pus deja .
Se indica, se rezolva pe loc.
– Am strans bocceluta, insa, nu stiu daca vreti si acetona. De uscatorul de par, pilele de unghii, alte nimicuri, nu va intreb ca le-am pus deja.
Se specifica, nu e nevoie.
– Am strans toate placile video portabile, incarcatoare si dispozitive GPS. Da, am adus si punga cu „colega, ceva controlale intre ?!”
N-avem nisip si nici mancare pentru pisica. Zdrang!
Pauza. Cadem toti pe ganduri mai rau ca atunci cand ne surprinde frigiderul gol. Muti de-a dreptul de uimire si ochii crescatori pe masura ce timpul trecea iar imaginile nevorbite ni se perindau prin fata luminitelor. Da, pisica cand e suparata si nu are de mancare- aia care-i place- roade toate cablurile chiar si daca sunt ascunse.
N-am incotro.
– Ma duc io la piata dupa ca si asa trebuia sa trecem ca sa luam niscai alea pentru gratar. Voi, pana atunci, va imbracati si va mai strangeti din adiacente.
Ma imbarc, ma conformez regulamentului si ma spanzur in centura, purced la drum si piata.
Rezolv pisica (ii iau nisip si mancare, nu altceva, da? ). Rezolv si partea gratarului de deasupra de gratar. Niste nimicuri acolo. Mici, coaste, muschiuleti si, nu m-a lasat inima sa nu iau si niste pastrama de oaie. Ashea, pentru baieti…mititeii de ei!
Ma intorc ca o balerina vijelioasa aproape pe doua roti . ( Cu mintea aia creata si ferventa in actiune). Afara caaaald.. In 3 ore de mers…cum sa tin atata carnet…ca sa nu se strice…Cutia frigorifica, draq stie pe unde e…deci…unde si cum?! Ding! Si lumina mi se facu….Scot din cutiuta, tot. Si acte, si odorizante, ba chiar si icoana facatoare de bine la drum lung si scurt. Le pun deoparte si toata carnea inauntru. In doua pungi. Preventiva, ca asa m-a facut mama! Si ce zambet mi-a mai dat, zambet de izbanda!
Imbarcam bagajele, ne impiedicam unii de altii, ne intoarcem sa verificam de 3 ori si inca de 2 ca am uitat sa facem pisu, in sfarsit, plecam la drum. Undeva pe la mijlocul A3, un miros accentuat de mici inecati si imbalsamati in usturoi si cimbru si rozmarin, ne trazneste de ni se face o foame de foame. Hi, hi, hi, ha, ha, ha…si mergem mai departe…
Intre Azuga si Predeal…mirosul, de la curbe citire, ni se intareste si mai tare in nari.
– Sper ca nu au patit nimic micii aia…in portbagaj. Ca tare mi-ar parea rau, la cat i-am mirosit, pofta-i mare, zau!
Intorc capul spre fereastra…si ma gandesc la varianta soft… n-o gasesc :
– Nu-s in portbagaj si precis n-au patit nimic!
– Aaaa, pai, unde i-ai pus?!
– In torpedo!
– Cum in torpedo?!?! Ai innebunit?!
Intorc faianta spre conducatorul auto.
– Nope dar stiam ca acolo e special pentru tinut la rece bauturile…ca-i conducta aia intorsa…de la AC.
– Pai, bauturile, o doza, un pet, nu carnea! Femeie, ai bagat micii in topedoul de Passat! Fac infarct nemtii daca aud!
– Auzi, barbate, unde intra ceva tare si se pastreaza rece intra si ceva moale si tot la rece se cheama ca sta!
ps. Aceste intamplari sunt relatate si traite de specialisti. Nu se recomanda asemenea neveste acasa fara o specializare performanta! 😀
cu memoria scurta…
…dar nu ne vaitam de logica. Zambind intre preventie si bucluc.
Discutii. Amicale. Profesionale. O dam de gard, cumva, cu calculatorul. Din vorba, in vorba:
– Nu-mi merge internetul acasa. Nu m-am invartit si io de un cleste ce sertizat…imi zice cu obida.
– Cleste de sertizat?! D-ala de mufe?
– D-ala!
– Am io! Daca nu uit, maine, il ai, si bag faianta cu tot cu model pauza la incisivi.
Cum ma stiu nauca si bramburita, nu stau pe ganduri si-mi notez in palma . Cat notam…minunatia de minte isi facea de treaba : „ete, nah! N-ajungi tu acasa…nu te speli tu pe maini?! O sa-i aduci clestele…cand ti-oi grava cu letconul! ” Ca sa nu-i mai dau apa la moara mintii mele nastrusnice, scriu scurt si foooarte repede : „cleste Dragos!”
– Ce faci, mah, acolo?!
– Scriu! zic, si-i intind palma.
– Moaamaaa…bine, draq, ca n-am avut nevoie de un ciocan!
ps. Nu cred ca mai exista dubii ca, dimineata, am uitat. M-am intors din drum ca sa-mi iau un CD…nicidecum clestele. Tinand cont ca pe CD urma sa-l ascult la calculator…cumva un arc electric s-a produs si, in prag de poarta, mi-am adus aminte si de!