…  +7 zile.

Caci nici raceala nu mai tine cat tinea!

Ambitioasa de felul meu, am dus-o pe picioare, carand-o peste tot sa socializeze cu diverse ocazii si paturi sociale. Nici ea nu s-a lasat mai prejos si emotionata mi-a fost alaturi si nu s-a dezis de mine. Coabitam, ca sa folosesc un termen la moda. Coabitam cu aceeasi placere si dedicatie ca si la mai marii nostri. Ea pe mine si io pe ea, satisfacandu-ne reciproc.

Cu nasul rosu si bubos, cu buzele crapate de febra si ochi scanteietori, in stare de Nirvana, ma avantam vineri, spre casa. Visand la sarea fierbinte pusa pe piept, ceaiuri cu theraflu…somn…Pe la mijlocul drumului cand tocmai ma pregateam sa intru cu avant pe Pasajul Basarab, un sunet cunoscut si firav se aude smerit din geamantanul numit geanta. Scotocesc, revars, dau de impricinatul telefon de serviciu. Un pitic de gand imi da ghes sa-l dau draq si sa nu raspund. Raspund si trag pe dreapta.

Schimbam amabilitatile de rigoare si omul – Stelica- intra in problema.

– Stii, pana luni trebuie o prezentare, si face pauza. Io trag aer in piept cu toata cavitatea bucala.

– Zi, ca te ascult.

– Pai, stii proiectul ala comun? si-i zice pe nume.

– Aha, bag io. Si Stelica prinde elan.

– Noi ne-am gandit sa se faca si o prezentare ca sa inteleaga mai bine.

– Stelica, prezentarea in care si-a facut fiecare partea lui, unde e?

– Aaaaa, pai, nu la proiect sa facem prezentarea…ci ne-am gandit noi ca, la noi, sunt niste cazuri particulare.

Multumesc lui Dumnezeu c-am oprit pe margine. Vulcan, ca de punctul de fierbere oricum trecusem. Dau sa raspund si-mi aduc aminte ca n-am destula voce pentru. Bag I-a, a II -a cu sunete de talpa si pedale si demarez in tromba pe pod.

– Stelica, vezi ca nu te mai aud…intru in pasaj…pierd semnalul…Alo, alo, alo?!

Si inchid. De tot.

Traversand Cheiul Dambovitei…incep sa-i vad si latura pozitiva, ca si raceala asta e buna la ceva…

…pe alegerea ta, te piere…

De cateva zile mi-au revenit in cap(si-mi bazaia gandul) niste cuvinte spuse de cineva apropiat, acum ceva vreme. Un enunt de fapt, continuat cu o remarca. Ma zgaria pe minte ca acul discul de vinil, care se clatina pe platanul dezechilibrat al unui pick-up vechi. Ca de obicei, in astfel de situatii, stiu ca trebuie sa-i las timp mintii sa-si cante cantecul pana la capat,  sa zburde pana isi gaseste sensul ascuns. Si, si l-a gasit. In alt enunt, de acum 27 de ani. Ca mai apoi, sa-l gaseasca in cuvintele unuia dintre parinti cu si mai multi ani inainte. Atunci am realizat ca, in timp, mi-am pastrat o calitate dominanta(?) pe care nici macar n-am bagat-o in seama, considerand-o lipsita de importanta ca si cand ar fi normala si la indemana oricui. Judecand faptele trecute, conjunctura actuala, am realizat ca ea a fost stimul actiunilor mele. In toate. Si … se facu lumina!  Mi-am raspuns la o intrebare referitoare la trecut, prezent si viitor.

Stimul meu…O idee mi-a rasarit in minte. Si i-am luat pe rand, pe cei de pe langa mine. Si cu cat am inaintat in analiza mea, cu atat idea a prins contur.

Nu pot sa spun de ce, cum s-au conexat amintirile, insa, imaginea unui anumit prieten mi-a rasarit in fata ochilor, prima oara.  Si, experienta vietii lui cu felul lui de a fi, timp de 27 de ani, mi s-au derulat ca un covor rosu. Stimul lui, orgoliul. Reusitele vietii lui, si-au fost multe si remarcabile, si-au pus bazele pe orgoliu, pe mandrie. Mi-am amintit, cum, printr-o alegere pe care a facut-o la un moment dat, prin stimulul lui caracteristic… s-a ambitionat in detrimentul total al tolerantei. A fost o ultima „aroganta” pe care si-a permis-o, ocazie cu care, insasi stimul lui a sucombat. A fost si este acelasi prieten dar fara motor. Un hamster intr-o roata din care n-o sa mai coboare niciodata.

Putere. Asa as fi caracterizat-o pe o Ea. Desteapta, frumoasa, bogata, excesiv de bogata. Cu realizari remarcabile atat profesional cat si in viata personala. O femeie magnet, un om care avea de toate. Tot din dorinta ei s-a angrenat in jocuri mari si-a ajuns, la propriu, intr-un sant. Impreuna cu parintii ei. Soarta(?) in varianta oficiala(pe care n-am crezut-o niciodata!), le-a sters CNP-urile si a ingropat o intreaga familie.

Apoi…alt apropiat, pe care-l cunosc la fel de bine. Sub imboldul independentei, al libertatii. Si-a facut si el, enorm de multe. Adunate, poti sa spui, ca s-a ales cu ceva si ca ceva s-a ales de pe urma lui. Cu si in spiritul lui liber si rebel. Pana cand, din imboldul autonomie…a dezertat in dauna responsabilitatii fata de el insusi. Din prea multa dorinta de libertate, o alegere si repercusiuni nebanuite. Conformismul i-a adus linistea si comoditatea dar i-a furat sclipirea realizarii de sine prin libertate. Un Soim in colivie.

Si…si…si…

Un om este o suma de caracteristici universale dar ii e data o trasatura ce il individualizeaza. El nu se realizeaza prin trasaturile universal valabile, nici prin trasaturile conjuncturale ale semenilor din jurul lui si nici prin cea proprie. Numai impletindu-le echilibrat pe toate 3, omul devine distinct. Dominanta este harul si ne indica drumul spre vocatia prin care sa devenim speciali. Unici si originali. E ceea ce ne diferentiaza, e particularitatea noastra.

Ca atata timp cat nu tradam trasaturile universale, dominanta nu ne tradeaza. Altfel, ea te ridica, ea te „omoara”…

…si multa bravada…

De la :

Femeia ca o prada 

la 

Barbatul ca o prada

Neuronul meu s-a trezit cu Marin Preda in nucleu. Cu titlul unei carti, mai precis. Sub incidenta febrei a luat-o pe coclauri 😀

In preistorie:

 In zilele noastre:

Intrebare:

Ce-a avut Marin Preda cu mine in cele doar doua ore de somn?! 

….

…minte…

M-am apucat de citit o noua carte. Inca de la primele pagini, mi-a trecut prin cap ca nu-i o carte potrivita pentru mine. Nu, nu e cu poze cu personaje Disney (ar fi fost mai bine), nu-i nici o carte de bucate si as fi in pericol sa n-o stiu a pune in aplicare(ar fi fost mai indicat) nici nu e vreo mare teorie a tehnici pe care sa n-o inteleg fiind scrisa in cod caen(as fi avut de cautat)…e o altfel de carte.
O carte mult prea rationala care distruge orice imagine a intamplarii. Distruge misterul comportamentului uman, distruge magicul, exprimandu-l dur si exemplificat, in altfel de cod. Codul stiintei printr-o dezgolire a pshicului si sufletului uman dureroasa.

Adio, fascinatie! La revedere, om frumos! Ramas bun, normalitate!

M-am incapatanat sa continui s-o citesc, fara sa ascult de instinct. Sper sa nu regret prea mult. Cand esti rational…de cinic…vai de !

Ce-am citit?! Despre comportamentul uman. Despre cele doua motoare care-l motiveaza . Iubirea si frica.

Cine nu actioneaza din iubire, actioneaza din frica. Si cum iubirea are atatea forme si frica imbraca multe haine. Suntem intre „cand iubesti, faci ce vrei” si instinct de conservare dus in si la extremis. Si toate astea tot ar fi frumoase daca, conditia umana n-ar purta stindardul ambivalentei afective.

„Din marile prietenii se nasc marile dusmanii”. Acolo unde exista sentimente pozitive, exista, inconstient, si perechea lor negativa. Trecerea dintr-o parte in cealalta se realizeaza prin inlocuire si tine doar de natura sentimentelor pe care le nutrim fata de „obiectul” uman la care ne raportam intr-o perioada bine definita de timp. Trist, nu?

Ratiunea, ea insasi, e subjugata sentimentului. Cand sentimentul este puternic- fie iubire, fie ura- ratiunea devine un simplu instrument in functie de scopurile propuse. Adica, nu facem altceva decat sa limitam ratiunea fix la justificarea rationala a unor motive nerationale.  Si…cam asa e. Fie cand iubim, fie cand uram. Alb sau negru, in functie de culorile prismei sentimentelor noastre la un moment t. Gasim cele mai imposibile si ireale calitati fiintei admirate, blamam si infieram, la fel de ireal, fiinta care ne displace.

Paginile citite cumva, cu toata stridenta tipata a „nu” a instinctului meu, mi-a relevat ceea ce deja banuiam, ceea ce deja experimentam. Dualitatea interioara si cea care ne inconjoara.

Ajunsa aici, am facut pauza de citit, am scris aceste randuri…si (inca)ma gandesc…la iubire si frica. La iubirea atat de firava oricand gata sa fie inlocuita. La frica cea de toate zilele.

Privind in jur(si in oglinda), vazand comportamentele, nu pot sa nu intreb…care-i frica ta?! Cata frica ne-a fost indusa si daca vreodata o sa mai fim capabili si de altceva…