Întrebare în prag

… de Paşti.

Mai dăunăzi am avut treabă cu piramida lui Maslow. Îmi trebuia, ca să nu bat câmpiile şi văile din amintirile mele, ca să-mi susţin o teorie. Intrând în tenebrele fiecărui palier, privind evoluţia piramidală clar dată de Maslow, am început să gândesc prin prisma realităţilor nefilozofice şi ideale, teoretice şi abstracte.

800px-Maslow's_hierarchy_of_needs (1)

Când intervine trecerea de la un nivel la altul, când se împlinesc toate de pe un palier sau e valabil şi dacă sunt parţial îndeplinite?

Pentru că acum, în prag de Paşti, când ne facem cruce şi ne jurăm a bunătate peste timp, realizez că nu minţim, nu suntem ipocriţi în dorinţa noastră de mai bine ci efectiv nu îndeplinim condiţiile să ne fie mai bine, să fim altfel, mai mult, mai buni.

Ne-am amăgit că merge şi din bucăţi. Câteva (mai multe)din bază, câteva (ceva mai puţine)din următoarea, cu ce dă Domnul din a III-a, cu stima de sine cât casa cât să părem altceva decât suntem dar să fim în rândul lumii, sărim la ultimul nivel, cel din vârf, unde nu avem cum să fim suntem capabili ca din plăcere instinctivă să devenim din ce în ce mai buni, tocmai din conştientizarea rolului şi rostului nostru în lume.
În iluzia lui „merge şi aşa”.

Şi aşa, n-avem încotro, suntem şi mâine ce-am fost ieri. Poate chiar mai puţin. Că ne atrag vârfurile, ba aş spune, că suntem împinşi furtunos spre ele.

Paşte fericit în iubire, recunoaştere personală bine meritată dar cu smerenie faţă de El!

4 comentarii la “Întrebare în prag

  1. Deh. Libera concurenta. Asa am invatat la scoala ca face ala care suge singele poporului.

Nu Se Permit Comentarii.

NU se permit comentarii !