…vine-o feţişoară
El e Făt Frumos
Deloc capricios!

Ziceam că scriu câteva rândul despre partea masculină, cea cu (mai)vină puţină 😛 , ca să rămân în ritm şi rimă. Şi mai ziceam, aici, despre perdeaua dată la o parte. De unde tot frica răsare/Ca o fată mare. Numai că, una e masculinitatea din interior şi una e aia din exterior. Una e să pui mâna pe perdea, alta e să vezi înăuntru. Dacă femeile pun mâna pe perdea ca să-şi surprindă concureţa, bărbaţii pun mâna pe perdea ca să prindă concurenţa 😀

Dar noi ne potrivim…
…fiindcă ne izbim.

Dar noi ne potrivim în interese ne lovim ,
Da, da.

Bărbaţii au trei frici majore, pe ele baleiază, în mod regulamentar, o grămadă de altele, care mai cuminţi, care mai perverse:

– pierderea libertăţii, a mişcărilor pulsatorii străine de neam şi mai ales de casă. Pe principiul, fiecare soţ are dreptul să-şi amintească că-i şi bărbat! De unde pierderea libertăţii se înfrăţeşte la braţ şi împunsătură, cu însăşi nevoia ancestrală de a i se reconfirma virilitatea, lungimea, iuţimea, isteţimea şi mai ales voiciunea. La capitolul ăsta, fiecare se descurcă cum poate dar mai ales ţinând cont de ingeniozitate mintală (şi spaţiu de desfăşurare) în a găsi motivaţii plauzibile, scuzabile şi iertabile faţă de minunăţia de acasă şi de care a fugit la alta.

Poţi să treci zâmbind prin toate, 
Şi vreo două ore lâng-o altă jumătate
Că banii n-aduc fericirea, 
Dar te ajută să-ntreţii şi iubirea. 

– lipsa unui confort acceptabil din care să nu fie dat afară dacă nu-şi permite să şi-l asigure şi singur şi tot singur să facă pe uşierul atât la intrarea cât şi la ieşirea femeilor din viaţa lui. Berica lui, tabieturile lui, jucăriile lui şi, mai presus de tot şi toate, locul unde ancorează vremelnic sub egida liniştii între 2 spre 4 stele: fără ciocănitoare şi fără dictatoare. La 7 stele, e heavens, că se dă şi servitoare. Ah, cu zâmbet şi mută. Sau redusă la muţenie, din admiraţie, desigur!

Şi chiar de-ţi vine greu să vezi, 
Eu sunt aici ca să te luminez
Să-ţi spună cineva că eşti frumoasă
Cât nu mă dai afară din casă.

Lângă tine stau
Lângă tine stau
Cu tine nu mă plouă nopţile
Mă hrăneşti şi-mi cresc şi burţile

– părăsirea, ei da, chiar aşa! Nu, nu le teamă să rămână singurei, pustii şi cu ochii mari şi tremurători! E o chestiune de orgoliu masculin născută undeva în drumul spre lumina ieşirii din uter. O dată în viaţă a fost expulzat din confortul mamei, ajunge! Deci, oricând ei, niciodată s-apuce ele. E simplu si nimic complicat. Se numeşte vanitate.

M-ai dus de la 36 de grade, 36 de grade, 36 de grade
La 20 grade, 20 grade, 20 grade, 20 grade…

ps. ambele texte în nuanţe glumeţe, şi acesta şi cel de aici, ca să nu discriminăm pe nimeni 😀 Pe drumul de seară