… de fum si alte jaluzele.

Planificare. Realizare. Cincinale. Productie la ha. La IHA-HA-HA! Le-am trait. Daca am facut scoala in jaluzelele comunismului …cum sa ma impiedic de perdelele de fum ale capitalismului ?!…Ba dimpotriva…le mai si folosim cu succes! 😀

Vizita ISU. Cu tot tacamul inclusiv cu vestita simulare de cutremur. Exact la fel si prefect intocmai dupa procedura genaralizata. Nici noi n-am fost mai cu mot asa ca am servit rahatul placinta cu spor si voie buna maxima seriozitate. Ca peste tot, unul mai fraier responsabil trebuie sa existe pe post de acarul Paun coordonator. Si, este si la noi. Spre marele meu noroc, am beneficiat la timp de lectia servita de nasu’ care e atat de  macabra ca nu poti decat sa razi. Asa ca, la astfel de simulari, nu hohotesc ca nu-i frumos si nici dl colonel nu apreciaza sa-i iau in derizoriu nobila  lui profesiune si nici haosul starnit nu n-ar ajuta sa plece mai repede dar nici pot lua in serios intreaga prefacatorie.  Ceea ce nu se aplica si coordonatorului nostru drag. De cu o zi inainte, a intrat in vrie. Cu palpitatii. Aproape de culoarea rosie, in prag de infarct. Adica …daca nu iese bine?! (*primul cartonas galben)

Sta cu ochii in n-spe hartii, irascibil si profund tulburat, incerc sa-l scot din caldare prin diverse bancuri si glume, nika! (* al doilea cartonas galben). Il ademenesc la o tigara, ma ia cu un ton nesimulat de dezastru profesional:

– Tu nu stii ca nu e de joaca! (* al treilea cartonas binemeritat si rosu! )

Cum spunea cineva de dimineata: Mai, mai, nici sa ne facem ca facem nu mai stim! Adica, am ajuns sa avem perdea de fum pe ochi/creier si nu mai stim sa facem diferenta dintre real si ireal?!

Ca dialog, nu mi-ar ajunge 10 pagini de format A4 de redactat. Asa ca recurg la varianta redusa.

Cum adica….daca nu iese bine?! Sa iasa simularea bine stransi si vorbind vorbe intr-o sala de sedinte?! Si-o sala de sedinte intr-o cladire neconsolidata dar cu ditamai bulina rosie?!

Noi suntem dusi cu capul, parol! Simularile astea au rol stric psihologic, pe-o parte sa ne obisnuim cu moartea calamitatea si, pe alta, sa activeze oaresce spirit umanitar. Ori ca sa se activeze, nu procedurile stiute ca la carte sunt cele care sapa dupa omenie si datorie ci unele psihice, morale la care trebuie sa se ajunga in fiinta umana iar ca el ( spiritul umanitar) sa fie pus in practica trebuie sa fie indeplinite cumulativ mai multe conditii:

– sa fii scapat

– sa n-aiba familie adica sa NU se gandeasca la ma-sa, fii-su/fii-sa, nevasta-sa/barba-su sau orice alta ruda

– sa nu ramana tamp cu privirea in pustiu de ceea ce vede in jur

– sa nu i sa faca rau la rosu si praf de caramida

– sa mai gaseasca intre daramaturi cutia de cruce rosie sau orice altceva care sa ajute

– sa se priceapa sa panseze o rana, sa scoata un ranit etc

– sa fie fortos/a sa ridice bucati de blocuri de caramizi

–  sa aiba prezenta de spirit si cred ca mai pot continua si cu alte conditionari gen (gaze, apa, electricitate, etc!).

Deci ce vreau sa spun e simplu : in primele momente spre ore TOTI care mai scapa isi verifica neamurile! Putem sa ne dam acum si cu fundu’ de pamant cum ca BATMAN, BATMAN dar nu e asa deloc!! E omenesc, e firesc ca odata ce suntem in viata sa ne indreptam atentia si pasii si gandurile spre cei apropiati noua! Sa ne asiguram ca si ei au scapat, ca n-au facut crize de panica si urla in pustiu!

Ca dupa aia…ne putem alatura altora intru salvare, asta-i altceva! Dar n-are NICIO legatura cu simularea in sine! Nici macar n-o sa opreasca cumva sau cineva exodul pe scarile institutiei!! Frica cu bolta o sa stropeasca toate simularile din lume!

– Da, mah, da, chiar este o joaca! Si cel mai simplu argument este ca va inchipuiti ca puteti previziona amploarea Naturii!…si faceti din natura umana un tipar…Ia de aici, programul simplificat pentru maine si nu te mai da de ceasul mortii:

Si iesi, draq, la o tigara!