Așa se spune că timpul vindecă tot. Și așa e. O simplă parabolă. De necontestat.

Dar parabola nu spune CUM.

Să fie obișnuița?

Să fie resemnarea?

Să fie instinctul de conservare?

Să fie răbdarea?

Să fie clacarea?

Să fie nebunia?

Să fie moartea?

Eu îi spun destin. Și-n fața Lui, toți ne vom pleca. Fiecare cu crucea lui de dus. Fiecare cu sufletul lui împovărat de ce-a făcut. De ce n-a făcut.  Definitivul e absurd la tinerețe. Definitivul e de pe-o zi pe alta de la o anumită vârstă.

Da, timpul vindecă. Dar…nimeni nu știe cum.