…cei dintre noi.

Da, sunt destui.

Sunt cei pe care nimic nu-i ajunge. Ei nu rezolvă o problemă, nu au o soluţie de moment, ci au soluţia perfectă indiferent de repercusiuni. Nu contează dezastrul de după, contradicţiile soluţiei, oportunismul soluţiei şi da, chiar măgăria soluţiei. Odată aduşi în faţa grozăviilor sunt în stare să le demonteze cu minimul de argumente, să le minimalizeze efectele dezastroase în ochii celorlalţi, vocalizând dramatic şi agresiv să translateze propria vinovăţie a necuprinsului întregului context către cei care trebuie să se descurce în hâţişul produs. Pentru că, în capul lor, aplicanţii sunt vinovaţi de incapabilitatea de a urma un drum deschis de ei, Centrii Universului.
Cel cu ciulini ce dă în râpă.

Tot din această categorie sunt cei care nu-şi cunosc şi implicit, nu-şi recunosc limitele. Cu urechile larg deschise numai când laudele le zgârie scăriţa interioară şi le umflă orgoliul. Odată ce vanitatea şi-a făcut casă şi masă la ei în suflet, uşa lor nu se mai deschide decât celor cu limba lungă şi mieroasă. Pe care îi dispreţuieşte sincer, îi critică şi îi desconsideră cu toată ura de care sunt capabili, la fel cum fac şi cu toţi ceilalţi. De fapt, Ei sunt totul şi prin nemărginata lor mărinimie, ceilalţi doar sateliţii lor.
Ascunşi sub falsa modestie, ţanţoşi precum cocoşii ce stârnesc praful uliţii, mânaţi de aspiraţii cât se poate de himerice, fac ca orice aducere cu picioarele pe pământul realităţii să aibă parte de-o replică, care sub cuvinte binevoitoare, colcăie râca, resentimentul şi jignirea.

Şi nu în ultimul rând, Centrii Universului care nu fac niciodată ceva prost, ceva rău, ceva greşit. Nu e vina lor nici dacă sunt prinşi cu „raţa-n gură” şi aia e jumulită. Cineva le-a jumulit-o şi le-a pus-o lor pe bolta palatină. Neînvăţaţi când sunt mici că lucrurile nu „se sparg”, nu „se strică”. Că „cineva-ul” există şi se numeşte: eu.
Lipsiţi de orice formă de asumare a responsabilităţii, de orice urmă de conştiinţă, de orice valoare morală dau vina pe toţi şi pe toate, aşa cum se ştie, viaţa e greu şi lumea e rea.

Centrii Universului pietrele neşlefuite şi cu vârfuri ascuţite ce se se rostogolesc printre şi pe noi.