…ca reclama e cat sa-ti bagi picioarele in ea
Acolo unde s-a spalat si-o sa se mai spele, pe manute si dintisori, fetita…
Antireclama de buna voie si nesilita de brand.
Taguri Arhive: lumea
Cafea
…refugiu.
Mi-am facut un obicei. Cand nu imi mai place presiunea pusa asupra mea, evadez o jumatate de ora. Evadez la o cafea. Niciodata la aceeasi ora, niciodata nu cer altceva. Inchid telefoanele si ma asez, la aceeasi masuta de fiecare data. Singura. Doar eu, cafeaua mea si gandurile mele. Cautand rezolvari ale diverselor situatii, departe de orice sursa perturbatoare. Fara figuri, fara vorbe.
Astazi, intamplator, o scena de dinainte sa intru in restauranul cartierului m-a facut sa-mi randuiesc gandurile in aceea directie. Un domn, o doamna, si-o mangaiere. Cu dosul palmei. Si doamna purta in ochi stele. O mie. Toate licarinde. Si toate se reflectau dincolo, in ochii domnului. De pe bancheta din spate, o fetita si-a lipit o manuta de geamul masinii. Si doamna si-a lipit mana de geam. Totul s-a intamplat in cateva fractiuni de secunda. Masina demareaza, doamna zgribulita radiaza.
– Tot o cafea?
Dau din cap, zambesc si-i multumesc.
Cafeaua scoate aburi, forme inchipuite se invart si rasucesc deasupra mesei. Se inalta dansand. Desenez cu unghia pe impletitura fetei de masa.
Dimineti. Cu „Buna dimineata”, cu saruturi furate. Cu dragalesenii. Cu chitcaieli, cu gesturi mici care fac zambete mari. Un guler asezat, o cravata aranjata. Cu grija. Esti frumoasa! Ce bine iti sta in rochia asta! Hmmm, dar de unde e ? Un deget aratator miscat ca un pendul si-un zambet uneori strengaresc, alteori duplicitar. O suvita rebela aranjata pana cand se aseaza fiorii pe ceafa si o urma lina de parfum rascoleste simturile. Un fermoar de rochie tras iar zgomotul zimtilor se imbina a cantec. Cu tonuri line, senzuale. Cu rasuflari calde, soapte. Fara zi si fara noapte. Plecate din varful inimii. Aduse in taina buzelor. O mangaiere ca cea pe care o vazusem mai devreme. Incarcata cu 1000 de „te iubesc-uri”. O privire plina de sensuri, adanca ca o noapte si cu intinderea pajistei pline de flori si fluturi. O mana de dupa umeri purtand scutul protectiei. O imbratisare, transfer. Cu semn de +. Si zambet. Bucuria adusa de voiosie.
Peste zi. „Ce faci? Iti este bine? Totul e ok?” si nimic mai mult. Nici nu este nevoie.
Poate, dintre toate, pretuirea este cea care conteaza. Preocuparea de a-l proteja, acolo, langa. Si ele se gasesc in orice si in tot. In ochi, in degete, in cuvinte, in fiecare lucru pe care-l vezi la celalalt, in fiecare efort al celuilat. Oricat de marunt ar fi el. Tandrete. Dau sens si apartenenta.
Unde si la cine sa te intorci. Aducandu-mi aminte de toate astea, pot infrunta o lume intreaga. Platesc.
Spre iesire, amintirea scenei din strada, ma face sa mai zambesc o data.
Oferta pentru toata
…lumea.
Chirurgie la kil, pardon, la oferta!
Perspectiva
…manca-o-ar, mama!
Cum de dimineata am aflat o veste sau ma rog, vestea m-a aflat pe mine, dupa ceva discutii logice si din aproape-aproape, o anumita situatie a capatat forta lui Hopa Mitica, din cap in picioare se ridica.
Dupa, am ramas pe ganduri. Despre cum ne alegem reprezentantii. De orice fel. Ca despre alegerea lidarului sindical era vorba in veste.
Lumea…lumea judeca. Ancorata in trecut, impiedicata in prezent, cel mult este capabila sa previzioneze viitorul pe termen foarte scurt si nici p-ala de cele mai multe ori. In alegerea cuiva, in orice rang, functie, etc, ar trebui sa primeze niscai cerinte si asta daca sunt definite. Teorie, practica si calitati personale. Un amalgam dintre ele, o intaietate pe una dintre ele, in anumite cazuri. Avem candidati. Nimeni, insa, nu pune o banala intrebare : care-i interesul lui X?! Idealistii, eroii sunt doar in povesti. Nimeni nu mai moare pe baricade, degeaba sau gratis. Nimeni nu se (mai)arunca cu capul inainte fara ca sa aiba un scop personal sau de grup. E oare atat de greu de inteles, de crezut?! In cazul aflat de mine, cu duiosie exemplificat si argumentat, toti cei 4 adversari au cate cel putin un interes. 2 au interese de natura financiara. Salar mai mare si daca se poate, oase sa roada. Unul isi doreste asigurarea unui confort personal, un beneficiu de care altfel n-ar avea dreptul. Iar al 4-lea,.. isi doreste confruntarea si victorii pe alt palier decat cel profesional.
O alta intrebare pe care ar trebui pusa este : care dintre interesele lor ar putea sa vina in ajutorul interesului propriu, al restului? Hmmm…
Cum spuneam, lumea judeca dupa alte criterii. Si, cu atat mai putin, nimeni nu se gandeste la perspectiva pe termen lung. Netinandu-se cont de niciuna din cele insirate mai sus, reactia multimii este pur emotionala. Si tot emotional, cu furie, reactioneaza cand rezultatele nu se ridica nici la glezna asteptarilor. Un cerc vicios din care nu stiu cum naiba o sa mai iesim!