…nopţi între lucid şi translucid.

Am avut iarăşi timp. Să reflectez. Să adun şi să scad. Fără însă, ca de data asta, să fac vreo socoteală. Pentru că am ajuns la concluzia că acolo, la marginea tărâmurilor, socotelile sunt nule.

Contează doar ce faci mai departe. Ce te schimbă sau ce laşi să te schimbe, dacă şi cum laşi să se întâmple. Ce mai rămâi.

Egoism cu toate formele sau iertare fiindcă n-au ştiut ce fac.

Cum mereu am avut dualitatea la îndemână, de fapt ea m-a avut pe mine la mâna ei, rostule ei abia acum mi s-a reliefat. Ca şansă să nu fiu dintre cei de care spune Dumi.”Ce face omul şi despre ce vorbeşte omul sunt două lucruri diferite.” Să caut mai întâi, până la prăsele înfruntând toată durerea vanităţii, faptele mele şi nu vorbele mele.
Superficialitatea conştiinţei sau ocaua cu două măsuri sau nici măcar, care după părerea mea şi-a experienţei de viaţă, îmi spun că asta e ceea ce ne strică sau mai bine spus, ceea ce ne împiedică să evoluam ca individ, ca specie. Ne târîm pe orizontala conştiinţei de 2015 ani.

Aşa că, gândind astfel, am ales. Şi, mi-e bine. Să ne fie de bine!