…cel de pe toate canapelele…
Exact! Caci i-a trecut durerea, cat de curand or sa-i treaca si firele, mai e doar o zi pana la scosul lor, iar el e topaila in toata splendoarea. Paradoxal, cand merge la pas, e schiopatel in 3 picioare, cand alearga are 5, cand se catara are 7 + aripi. Cand il iei in brate, picioarele-i dispar si se face timbru lipit pe scrisoare.
…sunt artisti cateodata…
De doua saptamani coabitam in holul casei, cu un sac si o cutie. 30 de kile de adeziv de gresie si o cutie cu un maclavais de lipit prin intarire pe care nici n-am catadicsit sa ma uit ce scrie. Cum statuie nu-mi face nimeni, cum bust nu-si face Manolu, e de la sine inteles(?) ca-s pentru diverse reparatii si imbunatatiri ale zonei pietonale de mare angajament al curtii noastre. Cu adezivul inca nu s-a umblat, astept cu narabdare sa vad cand i-o da cep una din pisici crezand ca acolo se afla cel mai vestit nisip de litiera. Pe maclavais, insa, l-am vazut pus in opera si practica in jurul unui canal mititel si suplimentar de curte, de era sa-mi schimb numele din Ana Lu Manole in Cenusareasa Lu Manole.
Ocazie pretioasa in care am observat si latura artistica a aranjamentului tehnico-pisico-floral.
Foaie verde si-o lalea
asa arata in curtea mea!
…ploioasa.
Cu geamul deschis. Imi place tare mult. E liniste. Doar picuri de apa si vrabiute gurese. Cate o pala de vant, din cand in cand, trece nestingherita prin plasa ferestrei si ma invaluie. E liniste. Imi rezem coatele pe glaf si ascult. Ciripeli. Motoare de tot felul dar suficient de departe. Miros. A pamant reavan, a frunze curate, a apa cereasca. Privesc. Boabele de struguri hraparete si avide. Balansul frunzelor intru dans pe muzica picurilor. Intre maini, din ceasca, se ridica aburul cafelei. O pisica mi se inoada la picioare. Imi face curte, gard si datorita unduielilor ei, invizibil ma leaga de glaf si peisaj.
Ploua si ni se racoreste pamantul si sufletele.
Momentul poetic s-a sfarsit…Casa duduie de pasi si diverse labute. Mai mari si mai mici.
Foicica de cicoare…ce ne dai, azi, de mancare?!
Le dau si revin asupra textului.
Poveste : cu 3 zile inainte.
De la drum lung imi vine o prietena care in periplul ei prin Bucurestiul nostru iubit, cumva, stabilim sa ne vedem. Si ne vedem dupa ce mai intai, ratam primul obiectiv. Cand eu am ajuns, ea deja se indrepta spre alta destinatie. Marriott. O tirez si eu spre, intre timp conversam pe telefon si stabilim ca la intrarea principala, ne intalnim netagaduit. Ma uit la mine, ma incurajez ca am o tinuta suficient de corespunzatoare.
Ne vedem, ne pupam, ne zicem cate una-alta fix si timp de-o tigara. Ba chiar ma complimenteaza si de vreo doua ori : Ce sexi esti, tu! Sa-mi dea p-afara stima de sine si sa se reverse roseata in obraji!
Cu tigarile terminate pana la filtru, ne luam la revedere si cand ne pupam noi mai cu foc, imi zice :
– Stai asa, ca ti-a trimis X-ulica ceva! D-ale bio! Ptiu, ce era sa uit! Se repede la portbagaj si scoate d-acolo un pui invelit intr-o punga transparenta si fara de toarte de Selgros si o juma de sticla, la fel de transparenta, de tuica in culoare de chihlimbar.
Sa-i dea Dumnezeu sanatate lui X-lescu, zic si mai zic si Multam! Ne mai luam inca o data la revedere, ea se urca in masina, io o iau spre masina mea parcata…evident si normal, dincolo de tot bulevardul.
Si atunci, in fata statuii Eroilor Pompieri…m-am vizualizat! Si, cine mai era ca mine?!
Rochie de dantela turcoaz, sandale cu platforma, coafata, aranjata si machiata…duceam intr-o mana un picior de pui si in alta un dop de la o tuica!
Ehehe, ce intersectie mare mai e la Marriott!
ps. Bune rau! Pansament! 🙂
…pentru gospodine saltarete !
Plecam? Plecam. Gata. La drum de weekend spre o invitatiune prieteneasca.
Ne raspandim prin casa ca soarecii cand vad pisica. Ala se baga in dulapul de haine sa faca valiza, alalalt in baie sa stranga ustensile de frecat dintii si spinarile, celalalt isi face geamantan IT de inalta performanta. Dupa, sa tot fi fost si trecut juma de ceas, ne strangem in aceeasi formatie si aceleasi tinute traditionale de interior- tricouri cu chiloti-si facem schimb de rapoarte dar mai ales de neclaritatile traditionale si banale insa generatoare de furtuni in cele > 24 de h ce urma sa le petrecem impreuna :
– Am facut bagajul, insa, nu stiu ce pantaloni sa-ti pun. De tricouri, lungi, scurte si medii nu va intreb ca le-am pus deja .
Se indica, se rezolva pe loc.
– Am strans bocceluta, insa, nu stiu daca vreti si acetona. De uscatorul de par, pilele de unghii, alte nimicuri, nu va intreb ca le-am pus deja.
Se specifica, nu e nevoie.
– Am strans toate placile video portabile, incarcatoare si dispozitive GPS. Da, am adus si punga cu „colega, ceva controlale intre ?!”
N-avem nisip si nici mancare pentru pisica. Zdrang!
Pauza. Cadem toti pe ganduri mai rau ca atunci cand ne surprinde frigiderul gol. Muti de-a dreptul de uimire si ochii crescatori pe masura ce timpul trecea iar imaginile nevorbite ni se perindau prin fata luminitelor. Da, pisica cand e suparata si nu are de mancare- aia care-i place- roade toate cablurile chiar si daca sunt ascunse.
N-am incotro.
– Ma duc io la piata dupa ca si asa trebuia sa trecem ca sa luam niscai alea pentru gratar. Voi, pana atunci, va imbracati si va mai strangeti din adiacente.
Ma imbarc, ma conformez regulamentului si ma spanzur in centura, purced la drum si piata.
Rezolv pisica (ii iau nisip si mancare, nu altceva, da? ). Rezolv si partea gratarului de deasupra de gratar. Niste nimicuri acolo. Mici, coaste, muschiuleti si, nu m-a lasat inima sa nu iau si niste pastrama de oaie. Ashea, pentru baieti…mititeii de ei!
Ma intorc ca o balerina vijelioasa aproape pe doua roti . ( Cu mintea aia creata si ferventa in actiune). Afara caaaald.. In 3 ore de mers…cum sa tin atata carnet…ca sa nu se strice…Cutia frigorifica, draq stie pe unde e…deci…unde si cum?! Ding! Si lumina mi se facu….Scot din cutiuta, tot. Si acte, si odorizante, ba chiar si icoana facatoare de bine la drum lung si scurt. Le pun deoparte si toata carnea inauntru. In doua pungi. Preventiva, ca asa m-a facut mama! Si ce zambet mi-a mai dat, zambet de izbanda!
Imbarcam bagajele, ne impiedicam unii de altii, ne intoarcem sa verificam de 3 ori si inca de 2 ca am uitat sa facem pisu, in sfarsit, plecam la drum. Undeva pe la mijlocul A3, un miros accentuat de mici inecati si imbalsamati in usturoi si cimbru si rozmarin, ne trazneste de ni se face o foame de foame. Hi, hi, hi, ha, ha, ha…si mergem mai departe…
Intre Azuga si Predeal…mirosul, de la curbe citire, ni se intareste si mai tare in nari.
– Sper ca nu au patit nimic micii aia…in portbagaj. Ca tare mi-ar parea rau, la cat i-am mirosit, pofta-i mare, zau!
Intorc capul spre fereastra…si ma gandesc la varianta soft… n-o gasesc :
– Nu-s in portbagaj si precis n-au patit nimic!
– Aaaa, pai, unde i-ai pus?!
– In torpedo!
– Cum in torpedo?!?! Ai innebunit?!
Intorc faianta spre conducatorul auto.
– Nope dar stiam ca acolo e special pentru tinut la rece bauturile…ca-i conducta aia intorsa…de la AC.
– Pai, bauturile, o doza, un pet, nu carnea! Femeie, ai bagat micii in topedoul de Passat! Fac infarct nemtii daca aud!
– Auzi, barbate, unde intra ceva tare si se pastreaza rece intra si ceva moale si tot la rece se cheama ca sta!
ps. Aceste intamplari sunt relatate si traite de specialisti. Nu se recomanda asemenea neveste acasa fara o specializare performanta! 😀