..ea.

N-are legătură cu restul dar mă obsedează melodia asta de când m-am trezit.

Că dacă tot povestesc atunci e bine să și pârăsc. Pe mine.

Zi lungă. De la 9 – ce bine ar fi fost să fi fost cu rimă – până la 17. Deja îmi căzuseră ochii în toate părțile de sub nas. Deja mi se lungiseră urechile de și iepurii ar fi fost invidioși. Deja mi se electrizaseră toate firele capului de puteam să dau curent pe orice fir. Deja, după 2 zile, mi se luase. Cu avânt. Sigur că totul era interesant, desigur că făceam tot ce pot ca să rețin(și să notez) despre drumul bătătorit de alții și de început pentru noi. Dar mi se luase. Afară ploua liniștit. În sală se ardea engleza.

Dă Domnul și se scurg și ultimele 30 de minute, lungi ca primele zile ale curei de slăbire. Ies din clădire cu Buratino. În față, fumând flămând de tutun bulgarul. Aprind și eu o țigară. Socializăm, cum e la voi, cum e la noi. Apare și belgianul. Îi tremură mâinile căutând pachetul de țigări, așa că, și eu, și bulgarul, ne scotocim după brichete și îl așteptăm cu focurile gata aprinse să-și bage țigara în gură. Ne zâmbește recunoscător. Fumăm liniștiți. În ploaie. Le zic că și la câini se dă mai bine. Că nici p-aia nu-i dai afară pe vreme rea cum îi dai pe fumători. Și amândoi râd din suflet când le spun de Dino.

Belgianul mă întreabă ce facem cu cele câteva ore libere. Păi, ce să facem, ne apucăm și noi de vizitat, îi zic, în plus, mi s-a recomandat să merg pe Insula Margareta. Că e fooooarte frumos! Ne uităm cu toții pe google earth să vedem cam cât e de mers, cu ce, de unde. Belgianul se retrage pe motiv de bagaj. Bulgarul zice sec și hotărât : Io merg cu voi.

Și uite așa, schimbăm 2 autobuze, luăm un tramvai și ne urcăm în alt autobuz. Cu ochii ficsi pe săgețica hărții să ne convingem că direcția-i bună și insula există. Trecem peste Dunăre pe podul cu același nume, adică  Margareta, autobuzul o ia la dreapta și constatăm cu ochii pe telefon că deja intraserăm pe insulă. Pe geam, la ora aia, numai luminile de pe malul drept al Dunării ce mai clipoceau. În stânga beznă. În față, beznă. Trag un ochi spre Buratino, fibrilații. Trag un ochi spre bulgar. Încă răbdător. Privesc cu amândoi ochii înainte. Nimic! Nimicul avea culoarea neagră. Farurile autobuzului băteau în cea mai cruntă beznă. Trag un gând intim: unde naiba i-am adus p-aștia?!

Mă uit la telefon. Aproape c-am ajuns. Da′ unde am ajuns?? Bulgarul se uită la mine întrebător, io îi răspund și ăstuia internațional. Ridic din umeri. Nu, de zâmbet ciunt nu mi-a mai ajuns. Nici de-o grimasă nu mi-a mai venit… Îi zic că nu mai are rost să ne continuăm călătoria, că asta a fost insula, că uite ce frumoasă e dar e păcat că-i întuneric. Bulgarul e de acord, Buratino oricum era legat cu ața. Coborâm. Trecem strada. Dacă până atunci a fost beznă, după ce și ultimul licăr al stopurilor autobuzului a pierit în neant, ne-am dat seama că ne aflăm în abis. În abisul în care turna cu găleata de la polul nord. Și ca să fie treaba, treabă, pe Insula Margareta bătea și un nemernic de vânt.
Buratino trepidează. Buratino explodează. Tăișul vorbelor il frâng cu spaima. Că-l las acolo.  De data asta i-o zic cu rânjetul mustrărilor mele de conștiință.

Bulgarul îmi face semn să mă uit pe panoul stației. Nu, nu e voie nici să fumăm. Un miros de sulf ne înconjoară. Și-o pâclă rece. Cu capetele băgate între gulere așteptăm tăcuți. De undeva din spate se aude un zgomot. Buratino sare doi metri și scoate un sunet nearticulat urmat de-o ”zdă”. Io mă reped în spatele bulgarului că era mai mare. Bulgarul i-a poziția de luptă și zice ceva gen: cârcătămârcătă! apăsat și amenințător.
Din tufiș apare unul care făcea jogging, după port aveam să ne dăm seama, dă cu ochii de noi, bagă viteza de cross de campionat și țipă și el isteric: feketemecheteferenche!

Fi-mi-ar insula să-mi fie!

Cu inimile gata de infarct ne urcăm în autobuz. Io cu fața lungă cât insula.
Bulgarul mă consolează spunându-mi că poate era frumos, că e cu parc, că poate vara. Io îmi bag nasul în canadiană. Pe Buratino l-a liniștit lumina din autobuz.
Coborâm la piciorul podului. De aici o să luăm tramvaiul, zice bulgarul. De aici o să luăm un șnaps că fac cinste, zic io și le arăt micul bar omenos cu fumătorii. Adică, și lămpi de căldură, și pături.

Nu m-a contrazis niciunul.

ps. Până la urmă, melodia aia cu Mă ucide ea se potrivește bine cu Insula Margareta! 😀